Nu crezi ca tocmai lucrurile cele mai importante au devenit, din pacate, clisee? Sa luam expresia „iubire adevarata”. Cine o mai foloseste la modul serios? Cu patos, cu fugit in lume alaturi de el, cu dezmostenit, cu pierdut in ochii lui…
Cine mai crede in scrisoarea de dragoste? Cine mai parfumeaza o scrisoare de dragoste? Cine mai saruta scrisoarea de dragoste inainte sa o lege cu un fir din cosita, de piciorul porumbelului calator? Ridici din spranceana… Exagerez, stiu. Dar nu ti se pare ca scrisoarea e o specie deja disparuta? De cand s-a inventat post-it-ul. Si sms-ul. Si magnetul de frigider. Tu mai ai stilou in casa? Daca ai copil de scoala, poate gasesti. Altfel…
Iti dai seama cat s-a schimbat viata noastra? Un alt lucru iesit din uz: plimbarea. Uneori, in weekend, parcurile invie, dar cei mai multi au taiat cuvantul „plimbare” din vocabularul prioritar. Cine mai iese la promenada cu umbrelu- ta de soare? Nici nu mai exista umbrelute de soare. Lumea le-ar privi ciudat. Plimbarea e o specie pe cale de disparitie, nu zici? De cand s-a inventat mallul. Si mess-ul. Si Second Life. Ne-am schimbat.
Cuplurile nu se mai plimba decat la inceputurile lor, cand nici nu e nevoie de cuvinte, cand ajung strangerile de mijloc si privirile. Apoi, telecomanda isi intra in drepturi. Pentru ca telecomanda nu e, asa, o cutiuta nevinovata cu butoane care schimba posturi. Ea este stapana timpului liber, amanta cu care nu te poti bate. Ea iti rapeste cele mai frumoase clipe, serile in care ti-ai putea asculta pasii pe alei, la brat cu iubitul tau, fara graba, fara sens, doar voi si bucuria ca existati, ca el simte, din stransoarea palmei tale, ca-ti e frig si iti pune pe umerii mici sacoul lui teapan. Eroul tau. Gestul lui, intim ca o imbratisare.
Te-ai gandit de ce nu ne mai plimbam decat daca avem de scos copiii in parc sa-i dam uta-uta? Pentru ca plimbarea e o apropiere atat de mare! La fel de mare ca „iubirea adevarata”. Si noi ne-am schimbat. Daca ai o relatie care dureaza deja de cativa ani, atunci iti dedic o intrebare: pe parcursul unei zile, de cate ori iti privesti sotul/partenerul de uniune consensuala/ iubitul in ochi? Aduna minutele. Cate iti ies? Sa zicem vreo… 5? 10? Si ce faci in timpul lor? Povestesti ce-ai facut la birou? Asculti ce a facut la birou? Ii arunci niste reprosuri? Asculti niste reprosuri?
OK, poate ii spui te iubesc. Deci, iata, doua secunde din cele 10 minute pe care le petreci privindu-l in ochi, se consuma exprimand iubire! Dar ne-am schimbat. Si nu ne mai plimbam, pentru ca ne e insuportabil. Zgomotul pasilor pe alei, timpul dilatat, sinceritatea. Am zidit intre noi telecomanda, calculatorul, „Nora pentru mama” (sau cum s-o chema), telefonul mobil, blogul, ziarul acela pe care eu nu-l tin in casa (pentru ca fi-mea deja stie sa citeasca) si o data alienati, reintalnirea cu noi insine e prea dureroasa si mai bine o amanam, radem de ea, ne uitam la Scene de caznicie… Ca-i haios.
Nu ti se pare ca lucrurile cele mai importante au ajuns de rasul nostru? |n general, ne simtim bine, avem replici istete, socializam, o, da, avem skill-urile la zi! The more, the merrier! Suntem actori de corporatie! Avem sarm, avem glumele noastre, dar seara, cand ne facem doi, cand ar trebui sa avem program artistic de privit in ochi, de miere, de taine, fugim care-ncotro, in talkshow- ul interminabil sau in filmul de seara. Luna asta, promite-ti ca vei privi oamenii in ochi, ca vei gasi timp sa spui jumatatii tale adevaruri, ca vei strange pe tine sacoul lui cu umeri imensi, din poliuretan, intr-o seara. Eroul tau… Sa ai un aprilie de sarbatoare.
Luana Muresan, Redactor-Sef Femeia.
