Cele mai importante surse de vitamina C

Vitamina C joacă un rol foarte important pentru întărirea sistemului nostru imunitar. Cele mai importante surse de vitamina C sunt fructele şi legumele. Vitamina  C este absorbită de organismul nostru folosind un canal special. Este transportată prin intestin prin două mecanisme senzitive şi non-senzitive la glucoză. Prezenţa unor cantităţi foarte mari de zahăr în intestine sau în sânge poate încetini, astfel, absorbţia.

Surse din plante

Plantele sunt o sursă bună de vitamina C, dar cantitatea ei variază în funcţie de tipul de plantă, de condiţiile de sol în care a fost crescută, de climatul unde ea s-a dezvoltat, de timpul trecut dintre culegerea ei şi consum, de condiţiile de stocare şi de metoda de preparare.  Tabelul care urmează este realizat cu aproximaţie şi arată abundenţa vitaminei C în diferite plante. Cantităţile date sunt pentru 100 de mg de fructe sau legume.

surse de vitamina C

Surse animale

Multitudinea de specii de animale şi plante sintetizează propria lor vitamina C, ceea ce transformă unele produse animale în surse de vitamină. Vitamina C este prezentă în ficat şi mai puţin în muşchi. Cum dieta noastră este foartă bogată în muşchi de animale, produsele animale nu sunt o sursă viabilă de vitamina C dacă refuzăm să consumăm părţile care o conţin. Vitamina C este prezentă în laptele matern şi în laptele de vacă neprocesat.

Beneficiile consumului de vitamina C

Dacă în copilărie îţi plăceau bomboanele mai acre, probabil căutai prin casă cutiuţa cu vitamina C şi ai fi consumat-o chiar pe toată odată. Deşi nu este recomandată în cantităţi foarte mari, o pastiluţă cu vitamina C pe zi te poate ajuta foarte mult, mai ales dacă nu consumi din alimentele pe care le-am reamintit mai sus. Iată de ce vitamina C este importantă pentru organismul tău:

•Vitamina C este o vitamină solubilă în apă. Dacă corpul tău primeşte o cantitate mai mare de vitamina C decât necesarul său zilnic, ea este eliminată prin urină. Trebuie să incluzi vitamina C în regimul tău alimentar zilnic.
•Vitamina C este suficient de puternică pentru a repara oasele noastre, este bună pentru sănătatea danturii noastre, dar şi pentru întărirea pielii şi a altor ţesuturi ale corpului nostru.
•Datorită vitaminei C, corpul nostru devine mai capabil să absoarbă fier din mâncărurile pe bază de plante.
•Tot vitamina C te ajută să repari celulele afectate şi reduce riscul apariţiei anumitor forme de cancer sau a altor boli cronice.
•Ea protejează organismul tău împotriva infecţiilor şi menţine sistemul tău imunitar la cote ridicate.

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 02 noiembrie 2026
De Raluca Ogaru | 02 noiembrie 2026

Ciara Mageean, campioană europeană la 1.500 de metri și participantă la două ediții ale Jocurilor Olimpice, a murit pe 1 noiembrie 2026, la vârsta de 34 de ani. Sportiva irlandeză fusese diagnosticată cu cancer colorectal în stadiul IV, boală despre care vorbise public cu o sinceritate rară. Cu numai trei săptămâni înainte de moarte, Ciara […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 29 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 29 octombrie 2026

Când familia se mărește sau apartamentul este închiriat, informarea asociației de proprietari poate părea o formalitate care mai poate aștepta. Există însă un termen legal pentru comunicarea acestor schimbări: 10 zile. Notificarea trebuie făcută în scris și adresată președintelui asociației. Actualizarea informațiilor contează și pentru bugetul locuinței. Unele cheltuieli de întreținere se împart în funcție […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp