Cosmetice interzise vara

Foarte des căldura ne scoate din zona de confort. Pentru a-ți păstra machiajul intact, renunță la folosirea anumitor farduri şi apelează la cele care fac față cu brio temperaturilor ridicate!

Vara, machiajul nude, unul cu foarte puține farduri, este ideal, însă vei fi în măsură să-ți păstrezi stilul de machiaj mai sofisticat renunțând la unele farduri în favoarea altora. Scopul este menținerea aspectului natural al pielii, subliniind trăsăturile. Iată cu ce să înlocuiești.

Fondul de ten → cu cremă BB

Fondul de ten este ca o „hăinuţă“ pentru ten. Nu are rost ca, pe căldură, să acoperi fața cu un strat foarte gros pentru ca tenul tău să arate impecabil! Cremele  BB fac același lucru, dar textura lor e mult mai lejeră. Pentru zilele în care petreci mult în aer liber, e indicat să utilizezi cremele de față cu SPF 30-50 și cu pigment.

Creioanele → cu formule rezistente la apă

Creioanele dermatografe trebuie uitate în această perioadă pentru că, insuficient fixate cu un fard, se întind la cea mai mică transpiraţie a pielii. Pentru vară, sunt indicate creioanele rezistente la transfer şi fardurile de pleoape sub formă de pudră.

Mascara clasică → cu mascara rezistentă la transfer

Mascara obișnuită se întinde cu ușurință pe căldură. Soluţia este înlocuirea ei cu o formulă rezistentă la transfer, dar asta impune inclusiv achiziţionarea unui demachiant adecvat, care s-o înlăture. Sau poţi opta pentru mascara incoloră, care va dă un efect de gene umede, extrem de sexy.

Fardurile vibrante → cu cele pastelate

Dacă vrei un machiaj rapid și în tendințele estivale, renunță la culorile puternice și alege-le pe cele deschise. Nu doar că sunt la modă, dar ele fac chipul să pară mai tânăr. Culorile vedetă sunt alb, galben, verde praz, lila și bleu.

Pudra → cu creme matifiante

E timpul să-i dai pauză acestui fard. Ar încărca porii inutil! Dacă vrei să ai un ten cu aspect mat, cremele matifiante sunt cele care te ajută. Nu acoperă porii, controlează cantitatea de sebum, hidratează pielea și fac tenul să arate mereu proaspăt.

Rujurile grase → cu mate

Rujurile grase se întind vara peste contur şi „înfloresc“ într-un mod nu tocmai agreabil, aşa că uită de ele şi hidratează buzele cu rujuri cu texturi uşoare, mate şi hidratante ori lacuri de buze lucioase şi foarte hidratante!

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/16.06.2016
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 iunie 2026
De Ioana Bucur | 04 iunie 2026

Kate Middleton și Regele Charles al III-lea au participat împreună la un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte, dedicat aniversării a 125 de ani de activitate a organizației Cancer Research UK, cea mai mare organizație independentă de cercetare a cancerului din lume. Recepția a avut loc pe 2 iunie la Palatul St. James din Londra […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 02 iunie 2026
De Ioana Bucur | 02 iunie 2026

Alessia Năstase, una dintre fiicele legendarului tenismen Ilie Năstase, a reușit să atragă atenția publicului la cea mai recentă apariție a sa. Tânăra a fost protagonista unui material video în care și-a prezentat câteva dintre cele mai speciale piese vestimentare și accesorii din garderoba personală. Relaxată, elegantă și foarte naturală în fața camerei, Alessia a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp