Ce se întâmplă în mințile noastre peste noapte?

Pe cât de unici suntem ca ființe umane, pe atât de surprinzător este cum fiecare dintre noi își dorește în linii mari aceleași lucruri. Nu am întâlnit până în prezent niciun om care să nu-și fi dorit să trăiască o viață mai împlinită, să fie mai fericit, să fie mai iubit și să se bucure mai mult de zilele care fug cu o repeziciune uluitoare.

Ne stabilim rezoluții – „Începând din acest an, mă voi înconjura de oameni pozitivi și optimiști“; ne oferim câte o predică sufletească – „Dacă m-aș iubi mai mult, m-aș putea bucura cu adevărat de viață“; sau ne oferim promisiuni deșarte – „Voi trăi cu adevărat fericirea atunci când… voi avea jobul mult visat/casa mea/o mașină nouă/o relație serioasă etc.“ Toate acestea sunt începuturi promițătoare, dar adesea văd la clienții mei că, dintr-un considerent sau altul, elanul de început se stinge foarte repede. Și tot ceea ce până mai ieri părea a avea un avânt motivațional de neoprit azi s-a transformă într-o banalitate, imposibilitate și sursă majoră de frustrare. Evident că, în calitate de psihoterapeut și om de știință, m-au stârnit aceste fenomene sufletești și tenacitatea-mi caracteristică m-a încurajat să văd care ar putea fi explicațiile psihologice: ce se întâmplă în mințile noastre peste noapte?

Iar ceea ce am descoperit este un fenomen care definește realitatea celor mai mulți oameni pe care am avut onoarea să-i întâlnesc prin natura meseriei mele. Ei bine, se pare că totul începe din copilărie, așa cum probabil ați intuit, atunci când în universul interior viitorul căpătă aripi și nimic nu pare imposibil… dar veneau cei din jur și ne „protejau de eșec sau dezamăgire“ prin lozinci de genul: „Ce-i cu prostia asta?!“; „Nu, cu siguranță nu vei putea face asta vreodată!“; „Ești prea mic, mai ai de crescut!“ Apoi, din punct de vedere biologic, cu toții am crescut, dar, din păcate, cei din jur au omis să-și ducă treaba la bun sfârșit și să adauge: „Da, această idee este genială!“; „Da, am convingerea că tu poți face asta!“; „Da, ești o persoană puternică și poți face tot ceea ce-ți dorești!“ Realitatea este că maturizarea biologică nu este suficientă, avem nevoie și de o creștere psihologică, în caz contrar viața noastră va urma același tipar autodistructiv – vreau să fac schimbare și simt cum totul este posibil, dar inconștient îmi reamintesc de limitele impuse în copilărie și mă opresc. Ba, mai mult, mă întâlnesc cu drama „copilului interior“ care între timp a devenit ecoul neîncrederii, tristeții, neajutorării și neputinței din viața mea de adult.

În mod evident, copilul care am fost odată nu prea avea de ales, trebuia să creadă că oamenii mari din jurul său au dreptate, dar noi nu mai suntem acel suflețel lipsit de putere și libertate. Acum suntem cu toții adulți care se pot ridica după orice cădere, își pot duce visurile spre împlinire și planurile le pot transforma în realitate – secretul este să ne permitem toate aceste daruri. Uneori le reamintesc clienților mei, iar adesea trebuie să-mi reamintesc și mie, că în prezent nu mai avem nevoie de aprobarea celor din jur pentru a face ceea ce ne dorim, avem nevoie doar să ne oferim permisiunea de a fi fericiți și de a ne bucura de viață.

Astfel, merită să te uiți și tu la ceea ce ți-ai propus încă de la începutul anului sau la ceea ce-ți dorești în secret și să te asiguri că-ți și permiți să duci spre finalizare aceste planuri. Să conștientizezi atunci când ajungi în impas că este firesc să îți fie greu, dar asta nu înseamnă că îți este imposibil sau că nu meriți să obții ceea ce-ți dorești. Permite-ți doar să mergi mai departe, acceptând că ceea ce este esențial nu vine mereu ușor, dar nici noi nu mai suntem copiii neputincioși care am fost cândva. 

De mare folos poate fi și o mantra personală de genul „Merit să iubesc și să primesc iubire!“         

Citește și:

• Eu de ce nu pot fi fericit ca alții?
• Ghid pentru lectura în familie

Articol preluat din ediția de mai 2017 a revistei Femeia.
Autor: Gyorgy Gaspar
Foto: pixabay.com