3 propuneri pentru un revelion la schi

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
3 propuneri pentru un revelion la schi

Nu pentru multe persoane e ușoară decizia unei destinații pentru trecerea dintre ani. Ea depinde de preferințe, de buget, de ce fel de an ai avut și cât de mult vrei să te distrezi sau să te relaxezi. Așa că îți propunem cele mai în vogă orașe pentru o minivacanță pe placul tău!

Sölden, Austria

Dacă ai dus schiul la nivel de artă, îți recomand să alegi Austria, mai exact stațiunea Sölden, un paradis al schiorilor din toată Europa. Nu este o stațiune obișnuită de schi, tocmai de aceea este supranumită „Ibiza Alpilor“. În „stațiunea cu ghețar“, distracția e în toi toată iarna, atât ziua, cât și noaptea, cu nenumărate locuri de après-ski și cluburi.

Schiorii și snowboarderii au la dispoziție 146 de kilometri de pârtie cu grade diferite de dificultate, deserviți de 33 de kilometri de instalații pe cablu foarte moderne. Dar și freeriderii au locurile lor secrete în jurul stațiunii!

Când iei o pauză de la schi, vizitează Satul de Zăpadă de pe ghețar, un complex unic de clădiri  în stil iglu, construit numai din gheață și inaugurat în 2005 la altitudinea de 2.700 de metri. Dacă ai spirit de aventură, poți petrece noaptea aici!

Sfat: petrece revelionul într-un loc de après-ski, unde distracția va fi în toi toată noaptea.

Borovets, Bulgaria

Nu departe de Sofia, în Munții Rila, există un resort de schi modern cu hoteluri și restaurante de lux la prețuri foarte accesibile. Fiind concepută după modelul stațiunilor din Alpi, Borovets oferă nenumărare posibilități pentru iubitorii sporturilor de iarnă: schi, snowboard, schi fond, sărituri cu schiurile, plimbări cu snowmobilul și multe altele. Dacă nu știi să schiezi foarte bine, nicio problemă, există și pârtii pentru începători!

Pârtiile sunt grupate în trei centre de schi, dintre care cel mai faimos este Yastrebets, locul în care se desfășoară toate competițiile sportive de iarnă.

Sfat: trecerea dintre ani ar trebui să te prindă pe schiuri, la baza pârtiei, cu un pahar de vin fiert în mână!

Straja, România

Dacă nu vrei să pleci din țară, dar și de Valea Prahovei vrei să te ferești, am găsit cea mai bună soluție: Straja! În zona Văii Jiului (în Munții Vulcan, la 1.440 de metri altitudine), într-un cadru natural de vis, stațiunea Straja te așteaptă cu 12 pârtii de schi dotate cu transport pe cablu. Cinci dintre ele au și instalație nocturnă. Preferata schiorilor este Pârtia Straja, cu o lungime de 8 kilometri. Ca să ajungi în stațiune, cel mai bine urci cu telegondola. Există și un drum de acces care urcă pe munte, însă iarna, pe zăpadă mare, cel mai sigur este să lași mașina în Brăița.

Sfat: în noaptea dintre ani, nu rata o masă tradițională românească, bogată în preparate delicioase!

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de ianuarie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 03 noiembrie 2026
De Raluca Ogaru | 03 noiembrie 2026

Andreea-Mihaela Băluță a intrat în atenția presei după apariția informației că mariajul său cu Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, s-a încheiat după mai bine de două decenii. Cei doi au împreună o fiică și au construit, înainte ca edilul să intre în administrația publică, o activitate profesională comună în stomatologie. Potrivit informațiilor publicate de presă, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 03 noiembrie 2026

Nathalia Gadelha Filgueiras avea 20 de ani și își construia cariera în aviație, o pasiune descoperită încă din adolescență. Duminică, 1 noiembrie, se afla în cabina de pilotaj a avionului Learjet 60 care zbura din Texas spre Bahamas. Cu puțin timp înainte de prăbușire, i-a trimis iubitului ei un mesaj despre condițiile întâlnite în timpul […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp