Scurtă istorie a costumului de baie

N-a fost lucru uşor să se ajungă la ce este astăzi costumul de baie, mai ales pentru femei. Ca să-ţi dai seama cum trece timpul şi se scurtează pantalonii, îţi voi povesti cum dintr-un costum de baie de acum 130 de ani, se puteau face în anii ’90 pe puţin 50 de costume.

Da, nu e o glumă. Pentru că atunci, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, o doamnă ieşea la plajă cu juma’ de șifonier pe ea. Nu de alta, dar nu se ducea acolo nici pentru bronz, nici pentru baie, ci doar pentru aerosoli. Ceva mai târziu, cu nişte instalaţii greu de explicat, au început să facă şi baie, dar tot îmbrăcate şi încotoşmănate, plus nişte pietre cusute la poalele rochiei, ca să nu plutească. Dar a venit secolul XX, al vitezei, şi lucrurile au evoluat rapid. În numai 20 de ani, femeile au dat jos pantalonii şi volanele, pălăriile şi eşarfele suplimentare şi au rămas într-un fel de costum întreg, destul de apropiat de cel de astăzi.

La măsurat!

Numai că nu peste tot societatea era atât de progresistă. Pe unele plaje, mai ales din America de Nord, erau reguli stricte în ce priveşte scurtimea costumului. Dacă se ridica mai mult de 10 cm deasupra genunchiului, posesoarea era mustrată şi amendată. La recidivă, nu mai era primită pe plaja respectivă. În fine, nebunii ani ’30 au venit nu atât cu dezgoliri suplimentare cât cu modele din ce în ce mai fistichii.

În timpul Imperiului Roman, îmbăiatul şi chiar statul la soare erau obiceiuri frecvente. A căzut imperiul, a venit Evul Mediu şi totul s-a întunecat. Bronzul era considerat semn al sărăciei, iar apa – aducătoare a tuturor bolilor din lume.

Fâşie cu fâşie

Mai întâi, s-au scurtat mânecile şi cracii pantalonilor, mai apoi s-a adâncit decolteul la spate, după care, în 1943, revoluţia revoluţiilor: costumul de baie din două piese! În 1946, Louis Reard, cunoscut designer francez, a creat costumul de baie în două piese cu bikini“. Dar pentru că iniţial nimeni n-a vrut să-l poarte, a angajat ca model o dansatoare de cabaret. După ce au apărut primele fotografii, succesul a fost imens. De aici până la ce se întâmplă astăzi au mai fost câţiva paşi, cel al lui Rudi Gernreich, creatorul primului slip tanga (1974), al serialului Baywatch, cu costumul întreg şi foarte răscroit al Pamelei Anderson, cel al vedetelor de astăzi care au început, precum Beyoncé, să poarte costume de baie ca în anii ’50, cu slipul foarte înalt și foarte puțin răscroit.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de august 2018 a revistei Femeia.
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 07 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 07 septembrie 2026

Prima zi a noului an școlar a adus două imagini foarte diferite în cazul femeilor care, în ultimii ani, au fost asociate cel mai des cu rolul de parteneră a președintelui României. La Sibiu, Carmen Iohannis a ales să nu participe la festivitatea de deschidere de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, instituția la care continuă […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 03 septembrie 2026

La aeroport, unele dintre cele mai stresante situații nu apar din cauza zborului în sine, ci din cauza bagajelor. Un troler care nu se închide, documentele pierdute într-un buzunar, un rucsac în care nu găsești nimic sau o geantă prea grea pot transforma câteva ore de călătorie într-un mic test de răbdare. O însoțitoare de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp