Superalimente pentru sănătatea ficatului

Sanatatea ficatului  – Te stresezi din orice, muncești mult, dormi puțin și nici nu mănânci prea sănătos? Cel mai probabil ficatul tău e obosit. Ajută-l să-și refacă forțele!

Ficatul este un organ vital implicat în toate reacțiile care au loc în celule și țesuturi. Astfel, buna funcționare a tuturor organelor depinde în mare măsură de modul în care își face treaba ficatul. Din păcate, deseori îl suprasolicităm cu obiceiurile noastre nesănătoase: excese alimentare, alcool, nesomn, stres…

Iată 4 alimente pe care ar fi bine să le includem cât mai des în meniu pentru a-i permite „uzinei noastre de filtrare“ să se curețe și regenereze.

1 Anghinare
Gustul amar al anghinarei este dat de cinarină, un compus chimic care are efect protector asupra ficatului. Cinarina stimulează secreția bilei, ceea ce favorizează digestia. În plus, anghinarea conține și silimarină, substanță care stimulează regenerarea celulelor hepatice. O poți consuma la cuptor, în salate, alături de alte legume amare, precum ridichi sau andive.

2 Usturoi
Seleniul și sulful prezente în acest condiment cu miros puternic și gust pronunțat protejează celulele ficatului de agresiunile la care îl supunem în fiecare zi: medicamente, poluanți, alcool, aditivi alimentari, conservanți etc. Chiar și o cantitate mică de usturoi (1-2 căței pe zi) activează enzimele din ficat și accelerează eliminarea naturală a toxinelor din corp.

3 Varza de Bruxelles
Ca toate cruciferele (conopidă, broccoli, creson), varza de Bruxelles conține molecule din familia glucozinolaților, care ajută la formarea glutationului, un antoxidant-cheie în detoxificarea ficatului. În plus, micile verzișoare sunt o sursă excelentă de fibre, care previn constipația și supraîncărcarea ficatului. Consumă-le fierte la aburi, sote alături de alte legume, la cuptor sau sub formă de suc, combinat cu suc de morcovi, sfeclă, castraveți.

♥ Sfecla este un alt aliment cu efect hepatoprotector: pigmentul pe care îl conține ajută la eliminarea toxinelor din organism și favorizează regenerarea ficatului. Este foarte eficientă sub formă de suc.

Citeste si:

Articol preluat din revista Sanatatea de Azi, nr.09/2019
Text: Angelica Cîlțan
Sursa foto: pexels.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 22 iulie 2026
De Ioana Bucur | 22 iulie 2026

O fotografie realizată în timpul festivităților de Ziua Națională a Franței a transformat un gest de câteva secunde într-un nou subiect de comentarii pe internet. Brigitte Macron a fost surprinsă într-o poziție nefirească, ușor rigidă, în timp ce se apleca în apropierea unui copil prezent la ceremonie. Privită separat de context, imaginea poate părea stânjenitoare. […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp