Amână dieta

Trebuie să dai jos surplusul de kilograme, nu-i așa? Însă, conform celor mai noi studii în domeniu, șansele îți sunt potrivnice în prima lună din an.

Rezoluția noului an

1 ianuarie 2016, prima zi de regim. Imediat ce te trezești, începi să-ți faci ordine în viață și în… frigider. Prepari o cafea neagră sau, mai bine, un ceai verde, renunți la șampanie și mâncărurile grase și păstrezi numai alimentele cu indice caloric scăzut. Uiți complet de mahmureală și te concentrezi pe cea mai importantă decizie din 2016: recăpătarea siluetei de vis. Așadar, întocmești un plan de bătaie și o listă de cumpărături „cuminte”și fuguța la magazin! Pe drum, îți dai seama că ai uitat cu desăvârșire care-i programul de la supermarket, dar nu-i nimic, amâni puțin dieta. Sau poate mai mult dacă e să ținem seama de recomandarea specialiștilor de a nu începe regimul de slăbit în ianuarie. Se pare că prima lună din an este cel mai prost moment pentru a încerca să slăbești. De fapt, orice dietă începută acum nu numai că nu dă rezultatul scontat, ci poate avea chiar efectul invers, sporind numărul kilogramelor.

Argumente antidietă

Până la urmă, de ce nu este indicat să începem regimul de slăbire în ianuarie? În primul rând, din cauza vremii. Cerul cenușiu, lipsa soarelui și temperaturile joase îi indispun pe cei mai mulți dintre noi și nu creează condițiile optime pentru a respecta un program strict, care se bazează pe privarea organismului de mâncărurile „confortabile”. Cu alte cuvinte, când ne simțim abătuți sau apatici, nu e cazul să ne adâncim deprimarea cu restricții, fie ele alimentare. Dimpotrivă, pe timpul iernii e de preferat să dăm o mână de ajutor organismului și așa suferind din cauza efortului pe care îl depune pentru a se adapta condițiilor climatice și să amânăm scoaterea din meniu a unor preparate care ne binedispun. În ianuarie, starea psihică poate fi afectată de întoarcerea la serviciu după concediul de sărbători. Un motiv în plus să nu renunțăm la slăbiciunile culinare.

Tocăniță vs linte

În al doilea rând, trebuie luat în calcul aspectul financiar. Cel mai probabil, ai rămas cu o cantitate deloc neglijabilă de mâncare de la Crăciun sau revelion și ar fi păcat s-o arunci la gunoi. Iar mâncarea de dietă costă, în mod normal, mai mult decât o tocăniță făcută în casă, de exemplu. Ingredientele importate din țări exotice, musai organice sau provenite din culturi „curate”, îți fac o gaură mare în buzunar. Și, să fim sinceri, bugetul tău a fost oricum deja afectat de sărbători. Numai noi cheltuieli nu-ți trebuie acum!

Prioritatea nr. 1

Nu în ultimul rând, trebuie să ții seama de faptul că prioritatea ta este să te simți bine. Dar ce faci cu preparatele rămase de la mesele bogate? Ca să menții spiritul sărbătorilor, poți face o faptă bună dându-le nevoiașilor. Înainte de-a recurge la o asemenea măsură (lăudabilă de altfel), ține cont de un lucru: în amintirea clipelor frumoase petrecute cu familia sau prietenii pe 25 decembrie sau în noaptea dintre ani, poți oricând să retrăiești acele momente invitându-i pe cei dragi la tine acasă sau făcându-le vizite apropiaților. Iar în astfel de seri sau în după-amiezile speciale, să savurați împreună din cozonacul bine crescut al bunicii și dintr-o cană aburindă de vin fiert. Ăsta-i farmecul iernii! Atmosfera n-ar fi aceeași dacă ți-ai îngădui doar o salată rece și un pahar de apă cu lămâie, nu-i așa?

De la o extremă la alta

În concluzie, atenționarea nutriționiștilor nu privește numai interdicția de a ține dietă la început de an, ci și ce trebuie făcut în lipsa unui regim alimentar. Nu spune nimeni că trebuie să continui excesele culinare începute de sărbători, dacă tot nu respecți vreun plan strict de dietă. Nici vorbă! Cel mai indicat ar fi să folosești luna ianuarie ca pe o perioadă de tranziție de la piftia înecată în grăsime la o alimentație mai ușoară și sănătoasă. Fă pași mici, dar siguri spre impunerea unor reguli care să-ți îmbunătățească stilul de viață, fără să-ți propui să slăbești peste noapte. Evită carnea și alimentele procesate, consumă produse de sezon și vei avea o șansă în încercarea de a-ți recăpăta silueta!

Citește și:

Cura cu grâu verde reface sângele

5 plante utile in cura de detoxifiere

Bautura miraculoasa care curata ficatul

Articol preluat din ediția de ianuarie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Alexandra Rotărecu

Foto: Guliver/Thinkstock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Prințesa de Wales a vorbit cu o sinceritate rară despre una dintre consecințele mai puțin vizibile ale tratamentului oncologic: dificultatea de a se concentra chiar și asupra unor activități care, înainte, păreau firești. În timpul unei vizite la centrul oncologic The Christie din Manchester, Kate Middleton a povestit că, pe parcursul tratamentului său, nu reușea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp