Casa bunicii mele, Iaiaca, nu era desprinsă din poveste, nu avea nici cameră de oaspeți cu miros de cozonaci sau gutui lăsate la copt pe dulapuri, nici lavandă uscată printre haine sau tei care își lăsau crengile grele de flori să se sprijine pe geamuri.
Casa bunicii era un apartament lângă Gara de Nord, ca multe altele din București, dar care strângea în el toată magia din lume în gesturile elegante ale Iaiacăi și în ritualurile de zi cu zi – pregătirea mâncărurilor după rețetele străbunicului Grigore, aranjarea mesei cu farfurii din porțelan alb și prânzul la masa neagră, mare cât toată sufrageria. Era și ritualul somnului de după-amiază pe perne cu monogramă, cititul cărților cu coperți groase și semnături necunoscute pe ele, dar nimic nu mă fascina mai mult ca spectacolul bunelor maniere la masa bunicii.
Fiecare tacâm și fiecare farfurie își găseau locurile lor bine definit pe masă, iar corpurile noastre se îndreptau și mâncau sub privirea bunicii cu mișcări armonioase, calculate, ca într-un balet atent regizat.
La masa neagră din lemn de basm (cum îi spune mama neaducându-și aminte din ce esență fusese sculptată) tacâmurile aveau o ordine a lor de netăgăduit – furculițele în stânga, pe șervețele albe, cuțitele, întotdeauna cu tăișurile către interiorul farfuriilor, în dreapta lângă linguri, iar pentru desert lingurițe și furculițe mai mici, făcute parcă doar pentru mâini de copii, în partea de sus a farfuriilor. Asemenea unor soldați cuminți, paharele se aliniau la dreapta acestei arhitecturi de tacâmuri, cele mai mari pentru apă, cu picior pentru vin, cele mai mici pentru vișinata bunicului.
Sub puterea unei baghete invizibile, nu începeam să mâncăm până ce nu eram toți așezați la masă și serviți, stând drepți pe scaunele cu spătar din catifea verde, având grijă să nu lăsăm vreun cot să se odihnească pe masă. La prânzurile din casa bunicii, printre gândurile mele și peste conversația celor din jur, răsunau doar pentru mine cuvintele Iaiacăi, asemenea unui mic îndreptar de bune maniere: „Mona, eleganța e în gesturile mici.
Ai grijă să nu plescăi sau să sorbi și, mai ales, nu vorbi cu mâncarea în gură. Adu-ți aminte mereu, ducem tacâmurile la gură, nu gura la farfurie și nu lingem cuțitul. Nu gesticula cu furculița în mână și privește în farfuria ta! Farfuria celorlalți nu e povestea ta”.
Cu anii, micul îndreptar a devenit obișnuință, vocea bunicii nu s-a mai auzit și am înțeles ce era ascuns printre rânduri. Doar după ce regulile devin a doua natură și prezența noastră o companie plăcută la masă ne putem concentra asupra esențialului, bucuria gustului și a unei mese împărtășite cu cei dragi.
Citește și:
Codul manierelor elegante in pat
Codul bunelor maniere la serviciu
Articol preluat din ediția de mai 2016 a revistei Femeia.
Autor: Mona Silvia Timofte
Foto: pixabay
