Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Camelia Potec: Viața poate fi roz

Camelia Potec: Viața poate fi roz

Celebritatea este efemeră, oricâte medalii ai câștiga. Fosta înotătoare Camelia Potec, campioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, a înțeles acest lucru și, în scurt timp, cu aceeași tenacitate și inteligență a performerului a reușit să-și construiască o carieră solidă în administrația sportivă, aflându-se acum în fruntea natației românești.

Este vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dar și membru în Comitetul Sportivilor și în Comitetului Tehnic al FINA (Federația Internațională de Natație). A fost aleasă, de asemenea, în Liga Europeană de Natație, fiind membru în boardul forului european.

S-a antrenat în România și a avut lângă ea, la un moment dat, un om și un antrenor de excepție, Doina Sava. S-a antrenat și în Franța, din 2007, cu Philippe Lucas, fostul antrenor al vedetei înotului francez, Laure Manaudou. Multiplă medaliată, Camelia a lucrat, după retragerea din înotul de performanță, în trei cluburi de natație franceze, ocupându-se de relații internaționale. Mai apoi a hotărât să se întoarcă acasă, a lucrat la Federației de Natație și Pentatlon Modern și, abia când a simțit că stăpânește tainele administrației sportive, a candidat pentru președinția Federației. La momentul alegerii ei,  2013, era cel mai tânăr președinte de federație din România, avea 31 de ani.

Camelia Potec se implică în proiecte umanitare, a dezvoltat programe de natație pentru copii cu probleme sociale și tocmai de aceea a și fondat Fundația Camelia Potec. La 37 de ani are, deja, o carieră de admirat.

Cami este o fiică apropiată de părinții și de fratele ei și, deși pare un om interiorizat, are vocația prieteniei și știința de a fi un partener serios. Este o femeie frumoasă, cu o delicatețe și o forță interioară care îi dau un farmec aparte. Aparent face parte din familia “magnoliilor de oțel”. De fapt, este un suflet generos, deschis și atent la toate durerile celor din jur. Legenda spune că l-a refuzat pe însuși Albert de Monaco, care se îndrăgostise nebunește de ea. Ea nu a negat, dar nici nu a susținut acest lucru.

Discretă cu viața personală, totuși Cami își găsește echilibrul acasă. Este logodită cu Sebastian și în septembrie vor fi părinții unei fetițe. Oricâte lucruri frumoase îi aduce unui sportiv viața, se pare că venirea unui copil pe lume este mai valoroasă decât orice medalie sau titlu din palmares.

Numele tău este asociat apei, înotului. Ți-ai făcut datoria cu talent și dedicație. Nu te-ai temut niciodată de apă, nu te-a înșelat niciodată apa?

Cred că apa poate fi foarte periculoasă și mă refer acum la valuri și la mari adâncimi. Bineînțeles că tem, tocmai pentru că știu că, oricât de prietenoasă poate fi, sunt momente când e periculoasă. În aceeași măsură, cred că ăsta a și fost talentul meu, acela de a înțelege apa și de a mă adapta după ea. Pe scurt, cu apa nu trebuie să te lupți niciodată pentru că nu vei învinge. Cu ea trebuie să te înțelegi și să o folosești în interesul tău: acela de a înainta, de a rămâne la suprafață sau de a o dirija în anumite direcții. Înaintarea cu viteză prin apă poate fi foarte ușoară dacă știi să comunici și să devii una cu apa. Nu consider că m-a înșelat vreodată apa, ci doar că au fost momente de neînțelegere între noi, din diferite motive. 

Dar oamenii?

Din păcate, cu oamenii este altceva. Așteptările mele au fost și sunt în continuare foarte mari de la oameni. Poate este un defect, pentru că și de la mine am așteptări foarte mari. Consider că este nevoie să dai totul pentru a-ți atinge obiectivele și puțini au rămas oamenii care vor să realizeze lucruri mari cu muncă multă. Mulți sunt cei care doar visează sau mai sunt și cei care încearcă să te înșele, evident pentru interesul propriu. 

Ai făcut vreodată un calcul cam de câte ori ai înconjurat pămantul înotând și cam cam câți kilometri ai făcut zburând cu avionul?

Nu, și cred că mi-ar fi foarte greu să fac lucrul acesta acum. Cu înotatul nu pot spune că încă adaug mulți kilometri, dar la capitolul deplasări (mașină și avion) pot spune că sunt foarte competitivă. Un exemplu pe care îl pot pot da este acela că merg într-un an la volanul mașinii mele cam 30.000 km. 

Întâmplarea a făcut să fii înotătoare, să o faci cu pasiune și să consumi mult timp la antrenamente. Cum ți-ai organizat timpul ca să te poți dezvolta, să te poți instrui, între timp?

Considert că educația din familie este foarte importantă și de aceea cred că cei 7 ani de acasă fac diferența în viitorul fiecărui copil. În cazul meu, am fost educată că școala este foarte importantă și trebuie tratată ca atare. În familia mea chiar a fost des folosită expresia că nu trebuie să trec clasa ca rața prin apă” și că trebuie să învăț serios. Sportul a fost pasiune și ambiția de a deveni cea mai bună a făcut să îmi găsesc întotdeauna energia de a face față antrenamentelor. Știam, în aceeași măsură, că una fără cealaltă nu se poate, așa că le-am făcut pe amândouă fără întâmpin greutăți sau să vait vreodată cât este de greu. Ușor nu a fost, dar în nici un caz nu a fost îngrozitor de greu. 

Mulți părinți se tem numai când aud de performanță în sport. Părinții tăi nu s-au temut de asta?

Din păcate, cuvântul „performanță“ se folosește prea des și de la vârste foarte fragede. Performanță fac doar cei care îmbină două antrenamente pe zi (cu minimum 2 ore/antrenament) și cu rezultate măcar de nivel național. Într-un sport ca înotul nu poți spune că faci înot de performanță înainte de 12-13 ani, chiar dacă mergi de două ori pe zi la antrenamente. Până atunci, practici înotul. E foarte greu să le explici părinților de copii de 7-8 ani ce înseamnă performanță, mai ales celor care vin deja cu ideea că nu vor performanță. Poate chiar performanța nu e de copilul respectiv. Înotul se poate învăța ca o joacă și apoi devine o practică necesară pentru toată viața.

Ai avut posibilitatea să cunoști și sistemul francez de sport. Cu ce se deosebește sistemul francez de cel românesc și care este mentalitatea legată de sport în Franța?

Da, sistemul francez este complet diferit și mult mai ușor. În primul rând, sportul este considerat o prioritate națională. Înotul este obligatoriu la clasele primare, de aceea și baza de selecție este complet diferită și mult mai mare decât la noi. De aici pornesc toate celelalte lucruri: baza materială, mentalitatea de a practica sport la orice vârstă, atragerea partenerilor și sponsorilor, atragerea publicului în tribune și, bineînțeles, bugetele aprobate pentru fiecare sport în parte (incomparabile cu ale noastre). Până când România nu va înțelege că pentru a avea un popor sănătos trebuie să investim în educație și în sport și doar vom cârpi nevoile de moment ale populației, noua generație se va dezvolta greșit, iar problemele de sănătate vor fi din ce în ce mai mari. 

Ce sentiment te încearcă când ești aproape de bazinul în care ai înotat ani de-a rândul?

Emoție, melancolie și puțină mândrie. De fapt, atunci când mă aflu lângă unul dintre bazinele în care am înotat, trăiesc un cumul de sentimente. Acum, de exemplu, când trec pe lângă bazinul de la Lia Manoliu, simt tristețe pentru că acesta este închis și nu mai este forfota înotătorilor cu care mă obișnuisem zilnic, atunci când mă duceam spre birou. 

Fără doar și poate ești unul dintre sportivii care și-au continuat cariera în sport cu succes. Cum evoluează în acest timp viața personală? 

Am încercat întotdeauna să găsesc un echilibru între viața profesioanală și cea personală. Din păcate, nu am reușit întotdeauna. Ambițioasă din fire, nu am lăsat ca anumite aspecte, mai puțin benefice, din viața privată să-mi afecteze viața profesională sau invers. Nu cred că poți reuși în niciun domeniu dacă nu găsești și un echilibru sufletesc. 

Cum a fost momentul primirii inelului de logodnă? Ce-ai simțit? 

Momentul cererii în căsătorie a fost simplu, dar plin de căldură, mai ales că a venit în noaptea nașterii lui Iisus, adică în Ajunul Crăciunului. A fost o zi frumoasă, în care am împodobit bradul, am pregătit toate cele necesare alături de familie și cei dragi, după care, la miezul nopții, când am rămas noi doi, a venit și cererea. Partea comică a fost că, din cauza emoțiilor lui, după ce mi-a adresat întrebarea, parcă nu mă lăsa să vorbesc. Vorbea doar el despre cum o să fie viața noastră, despre familie, despre fericire, liniște etc. După câte minute, când s-a mai calmat, l-am întrebat dacă nu ar dori totuși să și răspund. Abia după câteva minute am putut să îi răspund afirmativ.   

Cine este jumătatea ta… fiindcă, discretă cum te știu, l-ai apărat de ochii publicului?

El și doar el. Având în vedere că anumite persoane care au fost alături de mine în trecut nu-și doreau decât notorietate, de data aceasta cred că viața personală ar trebui în primul rând trăită frumos între noi, după care împărtășită cu ceilalți. Cred cu tărie că este mai important să ne construim și să ne descoperim zilnic unul pe celălalt, iar dacă vom simți vreodată e cazul să împărtășim mai multe despre noi, o vom face cu siguranță. Deocamdată trăim frumos și ador lucrul acesta. Simt că sunt iubită, răsfățată și protejată de cel pe care l-am ales și m-a ales.  

Este o problemă pentru un bărbat care are o carieră departe de notorietatea publică se obisnuiașcă cu asta?

Nu, nu cred că este absolut nicio problemă. Cel puțin până acum. Este adevărat că în perioada aceasta ne-am dedicat amândoi mai mult familiei, casei și automat nouă. A și fost nevoie, într-adevăr. 

Te-ai gândit deja la o rochie de mireasă?

Încă nu m-am gândit la rochie, dar știu că o voi face pe comandă, la una dintre prietenele mele, creatoare. Cu siguranță, va ieși rochia pe care o visez, aceea de „prințesă”.

Cum ai reacționat când ai descoperit că vei fi mămică? Ce au spus ai tăi?

Asta a fost într-adevăr „wooooow!” Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit, mai ales că nu am putut avea nicio reacție. Cred că și teama a avut rolul ei, având în vedere că atunci când am aflat fericita veste, aveam aceeași șansă de a-l și pierde. Nu a fost totul roz de la început, dar am urmat exact sfaturile medicilor, după care totul a fost bine. Primele 3 luni ale anului au fost groaznice. Greața, durerile de cap, anemia, stările de leșin au fost și încă sunt, de dimineață până seara, prietenele” mele. Nu a fost deloc ușor, dar… fericirea și euforia pentru ce va urma merită orice efort.

Deja ai început să te gândești la nume, la cum îi vei decora încăperea ?

Am început deja să ne gândim, dar n-am găsit niciun nume deocamdată care să i se potrivească fetiței noastre. Iar camera… mai vedem. Am ocolit și magazinele de copii, dar iau lecții pe furiș de la mămicile pe care le întâlnesc. Și acum le observ chiar pe toate: comportament, hăinuțe, coafură, cărucioare, atitudine, mers.

Faptul că ai făcut sport îți ușurează această perioadă?

Greu. Faptul că am făcut sport mă ajută poate doar mental. Fizic, corpul meu nu s-a adaptat la sarcină, iar stările de rău le-am simțit poate mult mai intens ca alte mămici. Nu știu sigur, nu am cum să compar. Ceea ce știu este că în sport, când fizic nu mai poți, cu ajutorul psihicului mai poți cel puțin încă pe atât sau chiar mai mult dacă ai depășit momentul critic. Acum nu: când fizicul îmi spunea să stau la pat, iar eu mă încăpățânam să duc la birou, atunci „mă adunau de pe drum”. Nu sunt obișnuită nu fac nimic sau să zac în pat, dar mi-am dat seama că a fost necesar o perioadă.

Ai renunțat la tocuri? Știu că le iubești.

Am renunțat să port tocuri zilnic din cauza stărilor de amețeală și rău, dar momentan pot purta liniștită tocuri. Îmi plac și nu am alte probleme care să împiedice, deocamdată. 

Cu cine ai vrea să semene?

Cu amândoi. Să preia tot ce e mai bun de la amândoi. Acum vom vedea exact cu cine va semăna mai mult. 

Ce înseamnă pentru tine împlinirea?

Chiar dacă am știut și știu exact de ce am nevoie în viața mea pentru a mă simți împlinită, prefer să vă spun atunci când o să simt că totul e perfect. Am declarat de multe ori că m-am simțit împlinită pe plan profesional, în schimb niciodată împlinită complet. Simt că abia acum mă îndrept spre împlinire, atât profesional, cât și personal. Vă voi ține la curent! 

Viața poate fi roz? 

Da, cu siguranță, poate fi roz. Important este să o menții cât mai mult așa. 

Citește și:

Material preluat din Revista Femeia, ediția iunie 2018

Text: Ivana Iancu

Foto: Radu Vintilescu

Machiaj și coafură: Marina Chiorean

  

  

  

Comments

comments

Lasă un răspuns