Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Crina Morteanu: Până în 2000 eram țigancă, de-atunci sunt romă

Crina Morteanu: Până în 2000 eram țigancă, de-atunci sunt romă

Crina Morteanu muncește de ani buni la câteva proiecte de suflet, al căror subiect principal sunt romii din orașele românești. Proiecte complicate, mai ales din pricina „reclamei“  care li se face pe mai toate canalele media.

Am cunoscut-o acum câțiva ani, dar nu știam că este romă. Mă rog, eu nici nu prea „pun la suflet“ etnia amicilor. Absolut întâmplător, am aflat însă de un proiect al Crinei, urban_roma, o expoziție și un blog, cu fotografii de familie și povești frumoase ale locuitorilor din Ferentari. „Acolo m-am născut, acolo am copilărit, acolo mi-am făcut primii prieteni. Dar școala am făcut-o în Berceni, mai la… oraș. Așa a vrut mama, femeie de serviciu la o fabrică, să nu fac școala printre ai mei. I se părea că nici profesorii, nici colegii nu m-ar fi ajutat să mă rup.“

Romii invizibili

Așa li se spune acelora integrați, care nu mai trăiesc în comunități separate, ci laolaltă cu ne-romii, iar Crina Morteanu face parte din aceștia. S-a rupt de comunitatea din Ferentari. Întâi cu școala generală, mai apoi cu liceul și facultatea. A făcut voluntariat în organizațiile neguvernamentale pentru romi și a fost implicată totodată în zeci de proiecte dedicate semenilor ei. Scrie, expune, face cercetare. „Până în anul 2000, spuneam despre mine că sunt țigancă. După ce am intrat la facultate, am aflat că sunt… romă. Nu mă deranjează însă fiu țigancă, poate doar în măsura în care mai toate zicalele românești despre țigani sunt de rău. Eu tocmai asta încerc să arăt, să demonstrez: că romii, țiganii, cum vrei să le spui, sunt și buni, și răi, așa cum sunt toate semințiile.“ Spre deosebire de majoritatea romilor invizibili, Crina Morteanu nu se ascunde, nu se rușinează cu și de originea ei. „Sunt din Ferentari, da, și nu mi-e rușine s-o spun: am și vândut semințe, în copilărie, după ce ieșeam de la școală.“

M-am măritat târziu

Lucrarea de doctorat la care lucrează Crina este despre mariajele timpurii în rândul romilor, subiect de mare interes, mai ales pentru exotismul lui. „Să știi că mariaje din alea la opt, nouă ani sunt foarte puține și, în general, în rândul romilor bogați, care vor să-și unească… averile. Iar căsătoriile sunt doar de formă, nu se consumă. practic, sunt niște contracte de… joint-venture. Dar, într-adevăr, fetele rome se mărită devreme. Cel mai adesea, dintr-un motiv care ține de tradiție. La noi, dacă un băiat a făcut sex cu o fată mare (asta e!), e obligat s-o ia de nevastă. Recunoaște, și între ne-romi viața sexuală începe tot pe la 15-16 ani, numai că pe ei nu-i obligă nimeni să se căsătorească. Eu m-am măritat la 22 de ani și femeile din familia mea deja mă căinau. Spuneau ba că sunt urâtă, că sunt prea albă și de-aia nu mă place nimeni, ba, altele, că sunt prea frumoasă, tot pentru că-s prea albă, și… Pe scurt, faptul că sunt mai albă și că am ochii verzi era un mare impediment.“

Școala și munca

Cu școala cum e? am întrebat-o. De ce atâția copii romi renunță la școală? „Majoritatea, pentru că li se pare că școala nu le dă ce au ei nevoie. Pe de o parte, pentru că sunt discriminați, în multe școli, iar pe de alta, fiindcă vor să-și capete independența financiară cât mai devreme. Iar dacă persoanele din comunitate le dau un anume tip de exemplu, le e greu să se rupă. Mulți muncesc de mici, mai ales aceia care se ocupă cu negustoria, dar sunt și copii romi care-și doresc mai mult și care reușesc să se rupă. Important e ca familia să-i ajute, să le susțină dorința de a învăța.“

Laura, vânzătoarea de semințe

Una dintre eroinele poveștilor Crinei este Laura, care vinde și acum semințe, la fel cum făcea acum mai bine de 25 de ani. „Am trecut a V-a și nu mai m-am dus la școală, că mi se cerea îmbrăcăminte… și nu am mai fost cu doamna mea, doamna Herlea. (…) Dădusem și de bani, vedeam ce se petrece în casă la noi și cu ce vine bătrâna (bunica) seară de seară. Ea pleca la ora 12 și venea seara la 5. Între timp, eu stăteam și îi pregăteam marfa. Eu îi cumpărăm și eu i le pregăteam. Înainte nu era ca acum, să le iei de-a gata. Stăteam și mă afumam: du-te cumpără-le, du-te prăjește-le, dă-i-le prin sită, aranjează-le.“ Mai mare fiind, la casa ei, Laura a diversificat comerțul. Nu numai semințe, ci și acadele și susan: „Aveam o masă mare în curte, acolo călcam eu vara, de un metru pe metru. Aveam și o marmură adusă de cineva, o puneam pe masa de călcat și pe ea făceam acadelele. Când răsturnam zahărul, era tare încins. Dar atunci când arde el poți să le faci. Dacă s-a întărit, îl arunci la gunoi. (…) Eu tăiam și copiii băgau în bețe și, după aia, frumos în celofan.“ După 1990, Laura nu mai vinde la colț (vindea în Complexul Bujoreni), are chioșcul ei, cu toate cele în regulă, undeva în Rahova. Și vinde în continuare semințe.

40% din copiii romi din zonele rurale sunt afectați de sărăcie, iar asta aduce un mare obstacol: lipsa de încredere în sine. 400.000 de copii nu merg în mod sistematic la școală, iar 45% din copiii romi nu merg constant la școala primară.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.18/05.05.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu 
Sursa foto: Radu Vintilescu

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus