Esti aici
Femeia.ro > Cariera > De-a arhitectura prin școli și parcuri

De-a arhitectura prin școli și parcuri

Să ajungă propriul tău copil – cu care de obicei negociezi la sânge efectuarea în mod regulamentar a temelor pentru acasă – să-ți spună că abia așteaptă să se apuce de proiect e o performanță!

O performanță menită să confirme, încă o dată, faptul că învățarea prin joacă bate orice alte metodă, mai modernă sau de modă mai veche. Acum să nu înțelegi că joaca ar fi șotron, fața-ascunselea sau leapșa, ci o chestie foarte serioasă: un proiect de arhitectură, cu tot ce trebuie, făcut de puși de 9-10 ani. Cu tot ce trebuie, adică cercetarea terenului, proiect, machetă, funcțiuni existente armonizate cu unele noi, spații verzi apărate și un pic de artă stradală, ca să înțelegem cu ce se mănâncă și asta.

Numai dacă vrei

Cu alte cuvinte, joaca de-a arhitectura se întâmplă doar dacă vrei. Pentru că este un opțional care, spre bucuria „inventatoarelor” lui, este avizat de Ministerul Învățământului și căutat de părinți și copii deopotrivă. Succesul este cu mult mai mult decât au sperat cele șase arhitecte care au pus la cale proiectul și asociația cu acest nume de joc: De-a arhitectura!

Proiectul celor șase

Sună ca un titlu de carte polițistă, dar este pur și simplu ideea a șase femei, arhitecte, cum spuneam, și mame.  Cele șase sunt, într-o ordine oarecare: Corina Croitoru, membru OAR B, Miruna Grigorescu, arhitect, MA management urban, membru OAR B, Vera  Marin, arhitect-urbanist, lector universitar, președinte ATU, membru RUR, Claudia Pamfil, arhitect-urbanist, trainer, Mina Sava, arhitect, membru OAR B, președinte asociație de-a arhitectura, Eliza Yokina, arhitect, membru OAR B.

Totul a început într-o duminică, acum doi ani, la piscină, când Mina și Vera se tot gândeau ce-ar putea face pentru ca școala să le pară mai interesantă copiilor lor. Din vorbă-n vorbă, din idee în idee, aducând la masa proiectelor și pe celelalte prietene, s-a născut De-a arhitectura. Mai întâi ca un proiect pilot, iar din acest an de învățământ ca opțional efectiv. Eu le-am cunoscut și am stat de vorbă doar cu Vera și Miruna, amândouă entuziaste și mândre nevoie mare de succesul machetelor lor.

Voluntari și antrenori

Le-am întrebat cum s-au descurcat cu Ministerul Educației, așteptându-mă să întâmpine greutăți, simțind autoritatea statului mai puțin deschisă la proiecte de genul ăsta. „Nici vorbă! Am avut noroc de oameni deschiși!” Munca a însemnat scrierea manualului, antrenarea învățătorilor și arhitecților voluntari, stabilirea unor programe adiacente.

Bani? Nu prea, dar satisfacția că elevii se duc la noul opțional și cu febră, iar voluntarii le trimit scrisori în care povestesc că și-au schimbat felul de a vedea lumea de când „se joacă de-a arhitectura” este, fără ipocrizie, mult mai importantă. Vor veni și satisfacțiile materiale până la urmă…

Cetățenia se învață

Se spune că arhitectura solicită ambele sfere ale creierului, îmi explică Vera. Și cea care se ocupă cu creativitatea, și cea care se ocupă cu științele exacte. De altfel, arhitectura este o știință (funcțiuni ale clădirilor) și o artă totodată a armonizării construcțiilor făcute de om cu natura. „De-a arhitectura de aici a pornit, explică Miruna, de la dorința de a introduce în curricula școlară a educației de arhitectură și mediu construit pentru copii, de-a încuraja și îndruma învățătorii să utilizeze mediul construit și arhitectura ca resurse de învățare pentru alte materii.

Dar și din dorința de a educa nu numai estetic, ci și civic, viitorii cetățeni. Mai mult, copiii pot fi formatori de opinie pentru părinți, prin urmare, împușcăm mai mulți iepuri”. În plus, copiii de clasa III-a și a IV-a își vor folosi cu entuziasm creativitatea la construcția machetelor, curiozitatea, abilitățile de comunicare și, ce e deosebit de important, spiritul de echipă, faptul că un lucru bun iese din mai multe mâini.

Citește și:

Diana Zbârcea: fata care repară sfinți

Monica Roșu: Norocul înseamnă împlinirea viselor nevisate

Oana Giurgiu: Ce urăsc mai mult este expresia „aşa se face!“

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.16/23.04.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Radu Vintilescu


Lasă un răspuns

Sus