Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Grațiela Badicu: Sunt un magnet cu poli doar pozitivi

Grațiela Badicu: Sunt un magnet cu poli doar pozitivi

De peste 20 de ani lucrează în domeniul hotelier. Tot timpul în funcții de mare răspundere, de conducere. Să lucrezi cu oamenii este cel mai dificil, însă pe Grațiela Badicu, director general al Le Boutique Hotel Moxa din București, tocmai această legătură cu oamenii, fie ei din echipă sau turiști, o motivează.

În ciuda orelor multe petrecute la birou, în ședințe, în întâlniri, Grațiela Badicu (45 de ani) are mereu zâmbetul pe buze. Este mereu cu telefonul lângă ea, la orice oră din zi și din noapte, ca un soldat cu arma la picior. Pentru că îi pasă, pentru că, pe lângă muncă și timp, investește mult suflet în ceea ce face. Iar rezultatele se văd: și ea, și hotelul se numără printre premianții în domeniu. Poate că premiul cel mai important este faptul că mulți dintre clienți revin, recomandă hotelul, astfel încât s-a strâns o mică familie în jurul hotelului. Grațiela a absolvit Universitatea Politehnica București și cursurile de MBA European în Management și Administrare a Afacerilor și lucrează cu aceeași pasiune ca în prima zi.

Cine ești tu, dragă Grațiela? Cum te-ai descrie profesional și personal în câteva cuvinte?

Sunt directorul general al „Le Boutique Hotel Moxa“ din București, pe care îl conduc de cinci ani și care a fost votat în primele zece hoteluri din România la  categoria „Hotelul anului – 4 stele, neafiliat unui lanț internațional“ în cadrul celui mai important eveniment care premiază excelența și performanța din industria de turism și a ospitalității – Top Hotel Awards România. În cadrul aceluiași eveniment, am fost nominalizată la categoria „Cea mai bună realizare profesională, Directorul General al anului în industria hotelieră“. De-a lungul timpului, am lucrat în diverse poziții-cheie, în hotelurile Sofitel (Pullman), București (Radisson), Centre Ville ApartHotel (Park Inn by Radisson), Howard Johnson (Sheraton).

Despre mine personal ți-aș spune că sunt un om care poate muta munții din loc, deși asta este cumva în contradicție cu sensibilitatea și emoțiile mele. Sunt organizată, mă bazez pe valorile și principiile mele și îmi place să fiu înconjurată de oameni speciali.

Deși pari o puștoaică, lucrezi de peste 20 de ani în domeniul hotelier, numai în poziții-cheie, cu maximă responsabilitate. Nu ai obosit? Cât e pasiune și cât e rutină? Ce anume te motivează, ce te „mână în luptă“?

Mulțumesc pentru compliment! Chiar așa mă simt! Într-adevăr, lucrez în acest domeniu de mulți ani și încă sunt fascinată și îndrăgostită de hotelărie. Lucrez cu suflet și pasiune, fiecare zi pe care o petrec la hotel fiind o bucurie și un dor de reîntoarcere. Am aceeași nerăbdare de a ajunge la hotel dimineața ca atunci când am început. Nu m-am plictisit, ci, din contră, sunt tot mai pasionată de ceea ce fac. Mă consider norocoasă să am un job atât de frumos și provocator, alături de o echipă pe măsură. Am avut întotdeauna șansa de a lucra alături de oameni de la care am avut ce învăța, care m-au ghidat și inspirat în domeniul meu, care m-au apreciat și recomandat pe mai departe. Tot la șanse aș enumera experiența mea în hoteluri de lanț internațional, precum și oportunitatea de a ridica brandurile locale, de a crea notorietate în preajma lor: Centre Ville ApartHotel (Park Inn by Radisson) și Le Boutique Hotel Moxa. Câteodată cred că sunt ca un magnet cu poli doar pozitivi!

Motivația vine din mine și cred că transmit mult echipei. Suntem ca o familie, uniți și dedicați. Suntem implicați și responsabili. Îmi ador echipa. Acesta este și motivul principal care mă ține în priză zilnic, cu motoarele turate: trebuie să țin ștacheta sus, astfel încât să trăim cât mai mult această pasiune de a lucra într-un hotel. Mă simt mai în formă ca niciodată și încă nu mi-am descoperit limitele.

Asta ți-ai dorit dintotdeauna, asta visai să faci când erai adolescentă? Câte din visurile de la 18 ani s-au împlinit?

Când eram adolescentă, visam să fiu profesor de istorie, în timp ce părinții mă vedeau doctor. În final am studiat facultatea de chimie în limbă franceză, am continuat cu un master și apoi cu un MBA în hotelărie. Am avut prilejul de a participa la diverse cursuri în străinătate pe partea de vânzări, marketing și yield management (n.r. strategie de utilizare a prețurilor variabile), care mi-au îmbogățit experiența.

În final, nu am fost așa de departe de ce ceea ce îmi doream. Hotelăria înseamnă și a călători, iar a călători înseamnă să descoperi istoria. 

Pot să spun că visurile mele s-au împlinit cu mare precizie. Poate pentru că sunt o persoană perseverență și determinată. De exemplu, știam cu multă vreme înainte că voi avea o fetiță pe nume Sara și mi-am planificat ca până la 40 de ani să conduc un hotel. Toate acestea s-au petrecut așa cum mi-am dorit.

Îți sunt necesare niște calități anume pentru a lucra în domeniul hotelier și, mai ales, într-o funcție de conducere? Cât de greu ți-a fost, femeie fiind, să reușești într-o lume a bărbaților?

Ca director general al unui hotel, ești responsabil de fiecare aspect și de fiecare persoană care lucrează alături de tine sau este cazat ca oaspete. Este precum o scenă, unde tu ești actorul principal care trebuie să impresioneze publicul, transmițându-i bucuria acestei experiențe și dorința de a reveni. Această poziție cere dedicare și un mare angajament. Directorul general este de obicei „on call“ (n.r. disponibil) 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Dacă merge greșit ceva, este direct responsabil.

Chiar dacă am o experiență de peste 20 de ani, învăț alături de colegii mei din situații și perspective diferite, ceea ce îmi dezvoltă creativitatea și mă motivează zi de zi. Ca să conduci un hotel, ai nevoie de o experiență vastă, mai ales în management operațional și financiar, de abilități eficiente de lider, de orientare către echipă și oaspeți și trebuie să inspiri încredere. 

Ca să revenim la lumea bărbaților, trebuie să spun că lucrez foarte mult și foarte bine în această lume. Ținând cont că, spre exemplu, 90% din oaspeții noștri sunt bărbați de diverse culturi și naționalități, la fel ca marea majoritate a colegilor și partenerilor mei de afaceri, cred că trebuie să îți câștigi respectul prin rezultatele profesionale și prin atitudine.

Dacă ar fi să analizăm citatul „Behind Every Successful Man, There is a Woman“, nu aș spune că trăim într-o lume a bărbaților. Acum sunt din ce în ce mai multe femei care ocupă poziții de top, fiind în același timp mame și partenere dedicate familiei. Cred doar că este o tradiție sau o mentalitate învechită.

Dacă nu ai fi lucrat în domeniul hotelier, care ar fi fost opțiunea ta? Spre ce te-ai fi îndreptat?

Îmi amintesc și acum începutul meu în hotelărie. A fost dragoste la prima vedere, mi s-a părut magic. Eu cred în zicala „omul potrivit la locul potrivit“. În orice caz, este fascinant să faci ceea ce îți place. Mă simt atât de bine în acest domeniu, încât nu îmi pot imagina în momentul de față un alt job care să îmi dea mai mare satisfacție.

Ce consideri că te-a ajutat cel mai mult în parcursul tău: familia, educația primită, oamenii întâlniți pe parcurs, determinarea?

Aș spune că am avut parte de o deplină armonie. În primul rând, educația primită a fost una din cele mai importante resurse care au stat la baza dezvoltării mele ca om și chiar ca om de afaceri, dar și susținerea permanentă primită din partea familiei mele. Totodată, o influență importantă asupra mea au avut-o oamenii, colegii, prietenii pe care i-am întâlnit de-a lungul  carierei mele.

Cea mai mare satisfacție profesională/personală este…

Cea mai mare satisfacție profesională a fost să sudez echipe care să conducă la rezultate excelente.

Cea mai mare satisfacție personală o reprezintă Sara, fetița și prietena mea cea mai bună. Ea este motorul motivației și autodepășirii mele. Îmi dă energie și mă inspiră în tot ce fac.

Așa cum spuneam, parcursul meu profesional a fost susținut de educația primită acasă, de părinții mei, care mereu m-au încurajat, m-au susținut și mi-au demonstrat că nu există „nu se poate“. Pentru mine, sunt cei mai minunați oameni din lume. Așa îmi doresc să fiu și eu pentru fetița mea.

Dacă s-ar face un film după viața ta, cum crezi că s-ar numi?

Viața în pași de dans.

Ai o funcție foarte solicitantă. Când mai ai timp de tine ca femeie? Cum te răsfeți?

Așa este. Sunt femeie, mamă, directorul general al celui mai frumos boutique hotel din București, PR&Marketing Skal International București și președinte PR&Marketing Rotary Club București. Toate acestea le consider parte din răsfățul meu. În weekendurile libere, îmi place să mă întâlnesc cu prietenii, să petrec cât mai mult timp cu Sara, fie la spa, fie evadând în excursii în țară, în străinătate sau prin escapade exotice, dar și să mă implic activ în proiecte culturale, de mediu și medicale în cadrul cluburilor deja menționate.

Ai o fetiță aflată în pragul adolescenței. Care este relația ta cu ea?

Așa este și câteodată mă gândesc cum aș putea să opresc timpul în loc și să mă bucur mai mult de ea și de joaca ei. Am o relație extrem de apropiată de Sara, ne iubim și ne respectăm foarte mult. Așa a fost mereu. Ne susținem reciproc, știe agenda mea zilnică și îmi reamintește întâlnirile importante, iar eu îi știu programul ei. Mă sfătuiește și în ceea ce privește dress code-ul și make-up, este o mică fashionistă. Avem momentele noastre de „parada modei“ și discuții despre stil, business și etichetă. Mă însoțește câteodată la diverse acțiuni educative, culturale sau caritabile.

Ce consideri important în educația ei? Ce visezi pentru ea?

Să aibă încredere în ea și în forțele ei. Să știe că orice luptă pierdută nu înseamnă un război pierdut, ci o experiență care o va ajuta să meargă mai departe. Și că pentru orice, dar orice în viață există și alte soluții. Să se iubească pe ea astfel încât să dăruiască iubire celor din jur. Să știe că oricând și în orice situație familia îi va fi aproape. Să facă ce îi place și să caute căile necesare pentru a obține ce își dorește. Îmi doresc să fie fericită, să se bucure, să iubească și să știe că, dacă își dorește ceva cu adevărat, se va împlin.! 

Dacă ar fi să-i spui câteva vorbe Grațielei de la 18 ani, ce i-ai spune?

Îmi place întrebarea! I-aș spune să fie mai deschisă și un pic mai flexibilă. I-aș spune să nu fie nerăbdătoare, că lucrurile se așază întotdeauna mai frumos și că asta depinde doar de timp. Să își urmeze visurile și să fie curajoasă în a descoperi lumea.   

Unde este concediul ideal pentru ține?

Undeva pe o plajă, chiar și cu laptopul, dar alături de persoanele dragi din viața mea.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Ritmul meu este unul alert. Mă trezesc de obicei la ora 5, îmi beau cafeaua pe terasă și mă uit la e-mailurile primite. Verific temele Sarei sau, după caz, lucrez la câte un proiect. Urmează partea administrativă, pregătirea pentru birou și pregătirea Sarei pentru școală. În jur de ora 7.30-8 ajung la hotel, îmi consult agenda și îmi notez ideile importante. Sunt întotdeauna prezentă la micul dejun și este o mare bucurie pentru mine să pot discuta cu oaspeții hotelului, să primesc feedback. Mă interesez de activitatea lor și de perioada de revenire. Este într-un fel constructiv de ambele părți.   

Lista mea de definiții:

Succesul este… o călătorie și nu o destinație; „Failure is not the opposite of success, but a stepping stone to success.“ 

Fericirea este… puterea de a alege ce să accepți și să te desprinzi de ceea ce nu îți dorești.

Penibil este… să crezi că părerea celor din jur contează mai mult decât părerea personală.

Emoționant este… să primești dragoste în fiecare zi.

Revoltător este… că mai există nepăsare și ură în cei din jurul nostru.      

Citește și:

                     

Material preluat din numărul de septembrie 2018 al Revistei Femeia, de azi la toate punctele de difuzare a presei.

Text: Cătălina Oprea

Foto: Radu Vintilescu

Machiaj: Marina Chiorean

Comments

comments

One thought on “Grațiela Badicu: Sunt un magnet cu poli doar pozitivi

  1. O cunosc personal pe Gratiela, din punctul meu de vedere este o persoana joviala, perseverenta si extrem de ambitioasa. Ma bucur ca am avut privilegiul sa o cunosc, ii doresc sa-si atinga idealurile si sa se bucure de cat mai multe realizari pe toate planurile.

Lasă un răspuns