Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Înălțare prin artă

Înălțare prin artă

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiică de pictor și soție de artist plastic, Maria Olteanu Cioată este astăzi profesor și deschizător de drumuri pentru copiii de la „Grădinița Arc-en-ciel“  și „Școala gimnazială Anastasia Popescu“ cu specific creștin-ortodox, unde valorile spirituale sunt la loc de cinste, iar cei mici se bucură nu doar de atenția și dragostea dascălilor, ci și de o multitudine de discipline care îi ajută să evolueze frumos și să-și găsească în viață drumul cel mai apropiat sufletului.

Cu un tată pictor, încă de mică a încercat să jongleze cu culorile în atelierul lui, și-a dorit să facă pictură, dar întâmplător a ajuns la secția de ceramică în liceu și i-a plăcut atât de tare jocul formelor, încât a ales și a absolvit secția de ceramică-sticlă a Universității Naționale de Artă.

Lucrările au toate o oarecare tematică religioasă.  „Fără credință și fără Dumnezeu, parcă nimic nu se poate face. Am pornit de la ideea că orice obiect în sine capătă la rândul lui un suflet care se simte în fiecare lucrare. Am încercat să surprind și să transmit o stare de spirit,  cea din interiorul obiectului, pe care tu nu o vezi, dar o simți, lucrările mele sunt gânduri, stări ale spiritului spre o înălțare. Mă joc mult și cu plinul, și cu golul, golul practic creează un Univers aparte; de aceea în lucrările mele este important să privești și partea goală, nu doar pe cea plină.“

O poveste cu emoții

N-a intrat la facultate din prima, erau pe vremea aceea doar două, trei locuri, așa că s-a angajat ca designer într-un institut de proiectări, apoi a găsit un post la Curtea Sticlarilor, decora vase ceramice. Acolo l-a cunoscut pe David, viitorul soț, și s-a pregătit cu el pentru examen. „Intrase primul la facultate în anul acela, cu zece pe linie. Întâmplarea a făcut să vină să se angajeze și el la Curtea Sticlarilor. Eram colegi de serviciu și, spunându-i de preocuparea mea, s-a oferit să-mi facă unele corecturi la desene, am ajuns să lucrez foarte mult cu el.“ Odată cu mineriada, au trăit un eveniment dramatic. „Am văzut un grup de mineri care linșau pur și simplu un om. I-am spus lui David să-i fotografieze, ne-au observat și au venit către noi. Alergând, am ajuns la Curtea Sticlarilor, am închis poarta, au venit și colegii să ne ajute să o ținem, dar femeia de serviciu le-a deschis. Au întrebat de David, iar eu am avut acest sentiment de sacrificiu de care nu mă credeam în stare, am spus că sunt soția lui ca să trag de timp, să se poată ascunde. M-au luat la întrebări și la câțiva pumni. Pe David nu l-au găsit, reușise să spargă un geam și să fugă, pe mine m-a salvat o colegă mai robustă. M-au amenințat că o să fiu urmărită, că nu o să scap așa de ușor, m-a marcat mult acest eveniment. Plus că ne-au mutat disciplinar la Centrala sticlei și ceramicii, unde făceam globulețe. Nu am rezistat acolo mai mult de o lună.“

Așa s-a deschis drumul spre învățământ

Mama i-a dat ideea să se angajeze ca profesoară, ca suplinitor.

„Mie îmi plăceau copiii și ideea de a fi profesor, mama era profesoară și prinsesem drag de tot ce făcea la catedră. Anul acela, am intrat la facultate. O prietenă de-a mamei a întrebat dacă nu vreau să mă angajez acolo ca profesor, am acceptat și de atunci am rămas în zona asta, de învățământ. Mi-a dat Dumnezeu bucuria să fac exact ce îmi place, lucrez cu copiii și dau viață ideilor mele în atelier.“

Succes după succes

A participat încă din liceu la expoziții din afară cu pictură și grafică, unde, fără să spună că este încă elevă, lucrările i-au fost acceptate precum cele ale unui profesionist.

„Prima expoziție personală a fost la finalul facultății, o lucrare la care am ținut foarte mult și de unde s-au dezvoltat și proiectele actuale, s-a numit Suflul materiei și a fost de o anvergură destul de mare, nu doar material ceramic, ci și lemn. Mă fascinează cum bucata de pământ amorf prinde formă, prinde viață.“

Sara, pe urmele părinților

Fiica Mariei și a lui David are, desigur, pasiunea pentru artă în sânge, dar părinții ei i-au oferit posibilitatea să aleagă orice își dorește.  „A făcut și pian, și chitară, face step, dar acum e la secția de grafică la liceu. Se pare că tot în zona asta se îndreaptă, îi place și fotografia, are timp să se gândească, să-și dezvolte o anumită latură, este încă în formare. Și eu am făcut grafică, scenografie, pictură, nu doar ceramică. M-a fascinat mult ceramica pentru că trece prin proba focului care îți devăluie un adevărat spectacol, e fascinant ce se întâmplă acolo în cuptor, cum și el parcă ia parte și își pune amprenta la facerea unei lucrări.“

Lucrul alături de copii e o bucurie

La această școală și grădiniță, a găsit mediul propice pentru a-și pune în practică ideile și a le oferi copiilor totul ca ei să se dezvolte frumos. Iar artele nu au vârstă.

„Am lucrat și cu copii de doi ani, te poți juca mult cu ei, le dai mână liberă să experimenteze tot felul de jocuri legate de forme, de culori. De mici încerc să-i introduc în această lume prin micile mele trucuri, le spun că le vrăjesc pensulele și creioanele, am și niște bomboane minuscule în formă de pietricică despre care le povestesc mereu că sunt pline cu talent, te ajută să faci tot ce dorești, așa reușesc să-i ajut să se debaraseze de blocaje. Am norocul de a lucra cu ei de pe băncile grădiniței și de a-i duce mai departe până la clasa a VIII-a. De la anul se va dezvolta școala și cu clase de liceu. Facem desen, modelaj, pictură, colaj, practic noi asta încercăm, să le oferim o varietate cât mai mare de tehnici de lucru. Am lucrat mozaic, am făcut și frescă, ceea ce e un lucru inedit. La facultate, li s-a dat un perete și au făcut o lucrare colectivă foarte frumoasă, am mers cu ei și au suflat la țeavă și au făcut propriul lor vas de sticlă, le-a plăcut foarte mult experiența. Practic, așa ajung să lucreze cu tot felul de instrumente și materiale pe care nu le au altfel la îndemână.“

„Ușor, ușor, pășim în lumea artelor“

Acesta este numele clubului pe care Maria Cioată și l-a construit în cadrul școlii, adresat inclusiv părinților. „Un copil e foarte încântat când îl vede pe părinte lucrând cot la cot cu el și având același rol de cursant. Altfel se dezvoltă relația între copil și părinte în acele momente! Am un băiețel care este autist, vedeam rezultate când lucram cu el singur, dar, după ce a venit și tatăl să lucreze alături de el, copilul s-a schimbat foarte mult, a căpătat mult mai multă încredere în el și putere de a hotărî ceea ce vrea să facă acolo pe hârtie. La club vin și elevi de liceu și studenți și îi văd că se dezvoltă frumos, armonios. La început, au venit tineri care aparent nu aveau nicio legătură cu arta, chiar spuneau: „Eu nu sunt talentat, vreau să încerc doar pentru mine, pentru sufletul meu“ , iar după un timp, au ajuns să facă lucrări uluitoare. Picasso spunea că orice copil este un artist, eu îi consider pe toți talentați, depinde de cum le deschizi orizonturile“.

Tabere, excursii, proiecte inedite

Vizitează împreună obiective unde se documentează, muzee, microrezervații, acvarii unde studiază animale, păsări, pești, pe care apoi le desenează. „Au făcut sculpturi de dimensiuni mari reprezentând animale și personaje fantastice, lucrează în echipă, ceea ce înseamnă mult pentru ei.

La Sarmizegetusa, au descoperit că lutul poate fi de mai multe culori, l-au modelat, și-au făcut propriul lor cuptor primitiv de ceramică: au săpat vatra, au alimentat focul, au stat până seara târziu, iar spectacolul pe care îl oferă un astfel de cuptor este fabulos mai ales pe timp de noapte, cu siguranță i-a marcat mult pe toți.“ Ieșirile culturale în străinătate sunt experiențe unice. „Am făcut un proiect Brâncuși pe care l-am început în București, am fost cu ei la Târgu Jiu la Hobița și apoi la Paris, la atelierul lui Brâncuși de acolo, am finalizat drumul la mormântul lui. A fost un moment deosebit la cimitir, nu îi descopeream mormântul și ne-am oprit uitându-ne pe hartă, când am văzut că eram exact în dreptul mormântului pe care-l căutam, nu avea nicio cruce, doar o lespede pe care un trecător făcuse din pietricele Coloana Infinitului și Poarta Sărutului, i-a impresionat mult pe copii cum ne-am oprit exact acolo.“

În artă nu se greșește

Asta le spune mereu profesoara Maria Cioată elevilor ei:  „Chiar dacă ți se pare că ai făcut o greșeală, încearcă să te gândești în ce poți s-o transformi. Practic, așa le dai încredere și îi faci să înțeleagă că uneori greșelile sunt spre folosul nostru. Merg pe ideea că nimic nu e întâmplător și tot ce ni se întâmplă e spre binele nostru, într-un fel sau altul. La prima mea lucrare, Suflul materiei, o piesă mi s-a rupt în cuptor, nu mai aveam ce să fac, nu mai aveam timp, era final de diplomă. Ei bine, am realizat apoi că acea piesă era exact cea care rupea ritmul întregii compoziții, era sarea și piperul“.

Deschizătoare de suflete și drumuri

Pictura, sculptura ajută pe oricine, chiar și pe cei care nu au o înclinație specială spre acest domeniu. „Arta e cel mai la îndemână mod pentru un copil de a-și exprima stările interioare. Copilului meu i-am pus creionul de la șapte luni în mână, de la vârste cât mai fragede poți să-l lași să experimenteze, are numai de câștigat, se formează ca om, își creează o structură interioară frumoasă, îl ajuți să observe lucruri pe lângă care mulți trec fără să le vadă, îl dezvolți și pe plan intelectual. Am avut reacții interesante chiar și din partea părinților, care au spus: «Parcă mă redescopăr, nu știam că sunt în stare să fac așa ceva». Practic, lucrezi cu sufletul tău, nu degeaba mulți fac terapie prin artă.“

Cazuri cu totul speciale

Cea mai mare bucurie este când vezi că mulți dintre elevii tăi rămân ancorați în zona artei, că le-ai deschis acest orizont. „Primul copil cu care am lucrat mai mult, nu doar pe băncile grădiniței, a fost o fetiță adusă de bunica ei, la patru anișori a rămas fără mânuța dreaptă, prinsă de un urs la grădina zoologică. I-am spus că se poate dezvolta frumos, că e foarte talentată. S-a făcut mare, a ajuns în clasa a V-a, a intrat prima la Tonitza, a ales totuși Limbile străine, dar i-a rămas sufletul la artă, am mai făcut ore de pregătire, a terminat liceul, am lucrat cu ea pentru facultate, a intrat prima la Psihologie, iar în al doilea an a dat și la Modă, a intrat, a terminat ambele facultăți și tot în zona artei a funcționat.“ Mulți copii s-au dus în această zonă de arhitectură, arte plastice. „O mămică mi-a spus că i-am schimbat viața fetiței ei, care acum este la facultate în Italia la Istoria Artei. Pentru mine, mărturisirea a fost ca un cadou, pentru că era o fetiță dintr-o familie cu posibilități reduse, de etnie romă, nici prin cap nu le trecea că o să evolueze așa de frumos. Alt caz care m-a impresionat a fost al unei mame cu două fetițe. A venit și a lucrat alături de ele și, pentru că de Nașterea Domnului și Buna Vestire fac icoane, așa de mult le-a plăcut această zonă, încât au decis să se retragă undeva la țară, într-o zonă liniștită, au lăsat tot ce aveau aici și au dezvoltat acolo un club de icoane pe sticlă, susținut de primărie. Darul pe care l-am oferit l-au dus mai departe.“

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.17/28/04.2016
Autor: Andreea Cohuț
Sursa foto: Radu Vintilescu

Comments

comments

Lasă un răspuns