Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Iolanda Balaș-Soter: Pot mai mult!

Iolanda Balaș-Soter: Pot mai mult!

De o delicatețe și un bun-simț ce aparțineau parcă altor vremuri, Iolanda Balaș-Söter a scris o pagină importantă în istoria atletismului mondial și a fost un exemplu de omenie.

Atletismul românesc deține un „hall of fame” de excepție, în care femeile ocupă  primele locuri într-un top al performanței pe pistă, dar și în administrația sportivă sau la catedră. Lia Manoliu, Iolanda Balaș-Söter, Mihaela Peneș, Gabriela Szabo, Doina Melinte, Paula Ivan sunt doar câteva personalități care au contribuit sau contribuie încă la promovarea și dezvoltarea sportului românesc.   

Iolanda Balaș-Söter s-a născut în 1926 la Timișoara, oraș pe care l-a iubit mereu, și s-a stins din viață în primăvara acestui an. A fost campioană olimpică la săritura în înălțime, cu un record personal la sărituri de 1,91 metri, stabilit în anul 1961, care nu a fost egalat timp de zece ani. Marele său regret a fost că n-a putut sări 2 metri…

Palmares unic în lume

Are un palmares copleșitor pentru o viață de om. Performanțele ei au fost consemnate în Cartea Recordurilor. În toată cariera sportivă, Iolanda Balaș a participat la 136 de competiții, din care 114 disputate între anii 1956 și 1967, toate câștigate. 19 titluri de campioană națională, 63 de recorduri naționale, două medalii de aur la Jocurile Olimpice, în 1960 (Roma) și 1964 (Tokyo), trei medalii de aur și una de argint la Campionatul European. Iolanda Balaș-Söter este deținătoarea 14 recorduri mondiale, 5 recorduri olimpice în aer liber și 4 recorduri mondiale de sală.  Palmares unic în lume!

Viața ei a însemnat ani mulți de competiții, de antrenamente dure, de recuperări dificile. Cu toate acestea, a fost în permanență preocupată de formarea ei, iar în 1966 a absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF). După ce s-a retras din activitatea competițională, a fost antrenor la secția Atletism și apoi instructor la Cabinetul Metodic al Clubului Steaua. 

Din 1990 a fost aleasă președinte al Federației Române de Atletism, iar mai târziu a fost numită președinte executiv al Fundației Atletismul Românesc. 

Iolanda Balaș s-a străduit să dezvolte atletismul românesc, iar în perioada în care a fost președinte chiar a reușit. A sprijinit și construirea unui nou sediu pentru Federația Română de Atletism, modernizarea și sistematizarea fiind prioritățile sale de manager.

Nu știu cum îi ajungea timpul fiindcă, după 1990, a fost cooptată sau aleasă în diverse foruri, în care și-a făcut datoria cu prisosință: vicepreședinte al Comitetul Olimpic Român (1998-2002), membru în Comisia Tehnică a Asociaţiei Europene de Atletism şi în Comisia de femei a IAAF. A pus bazele revistei Atletismul românesc, a fost preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Hochei pe Iarbă, membră a Asociaţiei Presei Sportive din România.

S-a bucurat de recunoașterea meritelor sale atât din partea României, cât și din cea a forurilor internaționale și a fost distinsă cu Ordinul Muncii, Ordinul Steaua României, Ordinul Meritul Sportiv și Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer. De asemenea, a deținut titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 1963 a primit Trofeul „Mohammed Taher Pacha” din partea Comitetului Internațional Olimpic.

Iolanda Balaș a fost nominalizată în anul 2000 în top 10 al celor mai mari atlete din lume ale secolului XX.   

Om înainte de orice

Hansi Söter i-a fost soț, mentor, prieten  și antrenor. Iolanda și-a impresionat antrenorul prin determinarea și tenacitatea cu care făcea față antrenamentelor. Se spune că, după un antrenament dur, îi spunea lui Hansi: „Pot mai mult!” La numai 16 ani, sărea 1,60 metri.

În perioada comunistă, Söter a avut o vreme interdicția de a pleca în străinătate deoarece avea un frate stabilit în Australia, iar comuniștii se temeau că va rămâne și el acolo. După eșecul de la Melbourne, unde Iolanda a plecat fără Hansi, ea a avut curajul să meargă în audiență la Gheorghiu-Dej, pe atunci președinte al Partidului Comunist Român. Iată ce povestea Iolanda: „Delegația României plecase deja la Roma. Țin minte, era într-o zi de vineri și eu mă prezentasem la Comitetul Central. Chiar dacă mă recomandau titlurile – eram deja campioană a Europei –, tot îmi era teamă. Când am intrat la el, m-a întrebat: «Dar dumneavoastră nu sunteți la Olimpiadă?». Și eu am răspuns că nu am de gând să reprezint țara care nu are încredere în mine și în soțul meu, căruia nu i se permite deplasarea. Mi-a spus atunci să stau liniștită, că se rezolvă”. 

Au plecat împreună. La Roma, Iolanda a  sărit 1,85 m și a câștigat. Iolanda și Hansi aveau gusturi comune la cărți, mergeau la concerte la Ateneu, făceau plimbări prin expoziții.

Am cunoscut-o pe această doamnă, care avea o finețe și o diplomație ale discursului care m-au uimit. A fost preocupată de soarta sportului românesc și le-a susținut pe marile campioane. 

Într-un fel, Gabriela Szabo a fost hărăzită să-i urmeze și pentru asta doamna Iolanda Balaș i-a stat aproape ori de câte ori a fost nevoie. „E o zi tristă pentru mine, doamna Ioli a fost mentorul meu”, a declarat Gabriela Szabo la aflarea veștii că marea campioană Iolanda Balaș a încetat din viață. „Dacă am ajuns să lucrez în atletism și în sportul românesc, asta i s-a datorat doamnei Ioli. A murit un om mare, un om care a făcut sacrificii pentru sportul românesc, o Mare Doamnă.”

Iolanda Balaș-Söter a lăsat multe în urma ei. Nu doar glorie, pentru că ea a investit mult în oameni. Rămâne în istorie nu doar ca o mare campioană și un manager inteligent, ci mai ales ca un om care a avut încredere în oameni. Nu a fost „un alergător de cursă lungă însingurat”, ci un lider care a știut să facă echipă, să sprijine, să iubească și să viseze.

Citește și:

Gabriela Szabo, în pas alergător

Pavel și Ana Maria Popescu: Împreună jucăm meciul vieții

Monica Roșu: Norocul înseamnă împlinirea viselor nevisate

Articol preluat din ediția de iulie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Ivana Iancu

Foto: Facebook/Iolanda Balas Soter Oficial


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus