Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Mariana Oțelea: Fiți deschise la ce e bine pentru voi!

Mariana Oțelea: Fiți deschise la ce e bine pentru voi!

Marina Oțelea, medic primar, doctor în medicină și director executiv al Asociației SAMAS, este un specialist pasionat și dedicat, un profesor îndrăgit, o femeie frumoasă și elegantă, recunoscută și cunoscută în domeniu. 

Asociația SAMAS este o organizație nonprofit care a dezvoltat prima rețea națională de Educatori Perinatali SAMAS (asistenți medicali și moașe), specializați în educația prenatală și postnatală, în nutriția mamei și a copilului. Aceștia oferă îndrumare mamelor în adoptarea unor decizii pertinente în ceea ce privește îngrijirea și nutriția lor și a copiilor, de la concepție până la împlinirea vârstei de trei ani. Programul SAMAS este primul proiect social de anvergură națională dedicat educației perinatale. El a fost premiat în 2015 în cadrul Galei Societății Civile, unde a câștigat locul III la categoria proiectelor sociale pentru sănătate.

Așadar, SAMAS se ocupă de educația cadrelor medicale, dar și a viitoarelor sau actualelor mame – pentru îngrijirea lor, a sarcinii și a bebelușului.

La fel de importantă este și componenta socială a programului, care vizează acordarea sprijinului necesar pentru mamele din zonele defavorizate, prin educație și asistență socială. Problemele de nutriție ale preșcolarului sunt vizate de programul Sănătos de Mic (https://sanatosdemic.ro).

Cu răbdare, tenacitate și multă pasiune, medicul Marina Oțelea și întreaga echipă de la SAMAS știu să crescă oameni pentru oameni.

Alegerea carierei în medicină a fost o opțiune făcută din pasiune sau cu rațiune?

Opțiunea mea pentru această carieră trebuie privită în contextul sociopolitic dinainte de 1989. La acel moment, era una dintre profesiile care nu presupuneau niciun fel de angajament politic și care corespundeau dorinței mele de a face ceva util pentru ceilalți. Nu a fost „visul“, ci „realitatea“.

Ce ai descoperit în legătură cu statutul real al medicului studiind la Universitatea Carol Davila?

Un lucru extrem de important a fost întâlnirea cu profesori și medici excepționali nu doar prin pregătirea medicală, ci și prin moralitate și umanism. Cred că ei m-au făcut să înțeleg și să apreciez amploarea impactului acestei profesii pentru fiecare pacient în parte, precum și responsabilitatea enormă pe care o implică. Îmi e greu să dau o apreciere globală asupra statutului medicului în general, în special în lumea contemporană, în care relativismul și subiectivitatea sunt atât de mult valorizate. Cred însă că fiecare medic, ca de altfel fiecare dintre noi, își creează propriul statut prin ceea ce este (ce știe, ce arată că știe, cum arată ceea ce știe), printr-o devenire permanentă în relație cu cei cu care vine în contact. Sigur că, într-un fel, contează suma acestor „statute“ individuale și ele influențează percepția la primul contact al pacientului cu medicul. Dar, oricât de important pare să fie acest prim contact, el nu este totul.

Cum au fost începuturile ca medic?

Au fost frumoase, cu multe gărzi și hărnicie în a acumula experiență. Unii numesc asta „greu“, ceea ce mie mi se pare cam ciudat pentru că, dacă faci facultatea de medicină, știi că nu există decât „greu“.

Ai avut mentori?

Am avut modele printre profesorii cu care am lucrat. Profesorul Ioan Alexandru de la fostul Spital „23 August“ (actualul „Sf. Pantelimon“), un internist de excepție, dr. Nicolae Muică, de la Clinica de Boli Profesionale Colentina, o adevărată enciclopedie de toxicologie clinică, dr. Ștefan Duțu, de la care am învățat explorarea funcțională respiratorie, pentru a-i numi doar pe câțiva.

Ce te-a făcut să îți alegi o anumită specializare?

Întâmplarea: faptul că la examenul de rezidențiat era unul din puținele locuri sigure într-o clinică din București (Clinica de Boli Profesionale), naivitatea mea din anii ’90 și lipsa de anticipare a unor oportunități ulterioare. La acel moment, mi se părea că va fi locul în care voi lucra toată viața. 

Cum ai ajuns să te implici în proiecte educaționale pentru comunitate?

Am crezut întotdeauna, și cred în continuare, că lucrul cel mai frumos este să înveți și, dacă poți, să-i ajuți și pe alții să învețe și să înveți de la ei este încă și mai bine. În general, educația este privită ca o treabă a copiilor și adolescenților, iar mie mi se pare că adulții care cred asta nu știu ce mult pierd. Flexibilitatea și accesibilitatea proiectelor educaționale pentru comunitate poate să aducă un plus de interes pentru cunoașterea pragmatică și să deschidă gustul acestui mod de dezvoltare personală.

Am întâlnit frecvent asocierea noțiunii de dezvoltare personală cu dobândirea de competențe „soft“ (comunicare, autocunoaștere), ceea ce mi se pare o abordare destul de limitată și cu atât mai curioasă cu cât este susținută de un discurs de abordare holistică a înțelegerii lumii.

Eu cred că dezvoltarea presupune extinderea atât a competențelor soft, cât și a celor „hard“ (științele, printre care și biologia umană, sau componentele structurate ale comunicării: gramatică și retorică; într-un anume sens, și extinderea vocabularului poate fi privită ca o punte între cunoștințele soft și cele hard, fără de care nici nu poate fi vorba de dezvoltarea „comunicării“). De asemenea, cred că nu putem să dezvoltăm cunoștințele soft fără să le dezvoltăm și pe cele hard. De aceea, proiectele educaționale în care m-am implicat au fost cele de transmitere în special a unor noțiuni (din biologia umană) la un nivel accesibil prin simplificarea mesajului științific (atât cât se poate) și interesant prin aplicabilitatea imediată.

Ce aduce în plus SAMAS ca informație și educație pentru tinerele mame?

Pledoria mea pentru competențele hard nu înseamnă că empatia trebuie exclusă din relaționarea în cadrul programelor de educație. Pentru că mesajul SAMAS este unul fundamental empatic. 

Programul SAMAS a fost destinat formării asistentelor medicale care intră în contact cu viitoarele mame sau cu cele care au născut de curând. În multe țări asistentele și moașele sunt foarte activ implicate în programele de educație pentru părinți și lucrul acesta e foarte firesc. La noi, toate sarcinile sunt, în mod tradițional, puse pe umerii medicului, ceea ce nu e normal și nici nu e realizabil în mod practic. Cred că este bine ca unele atribuții să fie efectiv delegate asistentelor, iar educația medicală a gravidei fără risc și îngrijirea postnatală a bebelușului fără risc fac parte din aceste atribuții. De asemenea, cred că aceste programe de educație trebuie să beneficieze de un timp de „consultație“ separat, ele nu pot fi incluse (așa cum sunt teoretic acum) în consultația obișnuită, în care gravida sau tânăra mamă are simptome de relatat, trebuie să fie consultată de medic, trebuie să primescă indicații de analize etc. Atenția ei este îndreptată către ce să mănance, cât să se plimbe, care sunt semnele de alarmă sau cum să se pregătească pentru naștere. Consultația medicală se petrece în prezent, iar aceste aspecte sunt lucruri care vor avea loc într-un viitor asupra căruia are cu siguranță o anumită viziune, dar pe care nu are nici timpul și nici interesul să o discute în timpul consultației. 

De aceea, programarea unei întâlniri cu asistentă, în care toate aceste lucruri să fie discutate pe îndelete, este dezirabilă. Cam asta face SAMAS: cursuri de grup și consiliere individuală pentru probleme nelămurite ale gravidelor și ale tinerelor mame, susținute de moașe, asistente medicale, dieteticieni și kinetoterapeuți care au trecut și prin modulele de formare ale asociației. Și ceea ce mă bucură cel mai tare este că deja există medici care lucrează impreună cu asistentele SAMAS, care văd un beneficiu din această colaborare, care au dobândit încredere că asistentele noastre nu transmit mesaje eronate, că sesizează situațiile care se îndepărtează de zona de normalitate și care necesită un consult medical și le îndrumă către medici. Altfel spus, că există o relație de normalitate între cadrele medicale care se ocupă de supravegherea perinatală.

Nu de mult, mamele își creșteau copiii natural, fără probleme grave de nutriție sau educație. De ce au nevoie acum mămicile de cursuri și de consultanță?

Structura familiei s-a schimbat. În anii la care făceați referire, copiii erau crescuți de părinți împreună cu bunicii, nu existau atât de multe imixtiuni comerciale (unele bune, altele mai puțin bune) în viața noastră. 

Pe de altă parte, problemele de nutriție nu au apărut doar în ultimii ani; poate să pară așa întrucât consecințele unor deficiențe mai subtile decât malnutrițiile clasice sau avitaminozele au fost descoperite mai de curând. De exemplu, până spre sfârșitul secolului trecut nu s-au cunoscut suficient de bine efectele substituției precoce a laptelui matern (dacă ar fi să ne referim la perioada perinatală). Tot relativ recent s-au creionat mai bine efectele pe termen lung ale alimentației gravidei în timpul sarcinii; nu s-a făcut acest lucru mai devreme pentru că nu aveam încă mijloacele tehnice pentru a-l depista și pentru că recomandările de sănătate publică trebuie verificate prin studii populaționale pe termen relativ lung. A introduce o recomandare precum suplimentarea de acid folic ca recomandare generală nu se poate baza pe o singură constatare a unui grup de cercetători; ea trebuie să aibă un grad de precizie suficient de înalt, pentru că va influența, după aplicare, viața a milioane de oameni. 

Oarecum paradoxal, surplusul de alimente a fost factorul care a accelerat studiul științific al nutriției, care mai are multe de descoperit.

Nevoia mai mare de cursuri perinatale provine și din absența cursurilor de igienă și prevenție din învățământul formal, precum și din apetitul grozav pentru folclorul modern care este internetul (cu particularitățile facebookului și ale forumurilor). Este cert că internetul este un canal de instrucție și nu se poate gândi lumea contemporană fără el; din păcate, nu există suficientă igienă a informației în acest spațiu public virtual și asta poate să transforme în credințe informații și „noutăți spectaculoase“ insuficient susținute de evidențele științifice. 

Într-o țară cu natalitate scăzută cum este România, mai este necesară contracepția?

Absolut. Aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie o decizie asumată și nu o întâmplare, pentru că implică o responsabilitate pe termen lung și o reorganizare a vieții cuplului respectiv. Nu cred că există niciun beneficiu din existența multor copii ai căror părinți nu își asumă rolul de părinți și care vor fi copii nefericiți.

Pe an ce trece, vedem tot mai multe familii obeze. Există programe naționale de combatere a acestui fenomen?

Programele de combatere a unei maladii sunt programe care se adresează populației și, ca să se poată realiza, presupun participarea populației, deci implică să fie cunoscute. Dacă îmi puneți întrebarea înseamnă că nu există, pentru că, dacă ele ar exista, ar fi și suficient cunoscute.

Există totuși niște inițiative, dar, din păcate, sunt limitate și nici nu prea sunt comunicate: există asociații care susțin activitatea fizică în școli sau în ansambluri de locuințe, sunt din ce în ce mai multe săli de sport pline, există etichete pe alimente cu numărul de calorii, în așa fel încât să poți face alegeri între diferite sortimente alimentare, există o piramidă alimentară pe site-ul Ministerului Sănătății. Asociația SAMAS, în colaborare cu Asociația Română de Pediatrie, Societatea de Nutriție din România, Societatea Națională de Medicină a Familiei și Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică, a inițiat un program de nutriție în grădinițe care se adresează educatorilor, copiilor și părinților prin mijloace specifice fiecăruia: prin jocuri copiilor, prin ateliere de gătit părinților, iar prin prelegeri interactive educatorilor.

Abordarea tuturor actorilor implicați în formarea deprinderilor nutriționale ni se pare elementul central al acestui program, care în faza pilot în care se află acum a dat rezultate foarte bune și a fost foarte apreciat în cele trei grădinițe bucureștene în care s-a derulat.

Avem nevoie întotdeauna de un ghid de creștere și nutriție a copiilor preșcolari?

Cred că e bine să știm la ce concluzii referitoare la îngrijirea copiilor (inclusiv la nutriție) au ajuns în prezent specialiștii. Problema nu cred că e ghidul, ci aplicarea lui. Și nici nu e atât de important ce cred specialiștii (majoritatea vor spune că e un lucru util), ci ce crede populația. De aceea, cred că întrebarea merită să fie pusă celor care ar beneficia de aceste ghiduri: le vor? Iar dacă da, cum anume le vor? Sunt pregătiți să schimbe ceva? Ce înseamnă „mă interesează ce e nou“? Aceasta e o formulare pe care o auzim extrem de des când e vorba de elemente exterioare (produse în general de larg consum, dar nu numai), dar este „noul“ la fel de interesant când este vorba de renunțarea la obiceiurile noastre, care ne plac și care ne sunt comode? Cum să transpunem un ghid în practică e lucrul cel mai important… și cel mai greu.

Între tradiția creșterii copilului și metodele moderne, ce opțiuni are o mamă astăzi?

Internetul, lectura, partenerul, prietenii… și părinții.

Care a fost cel mai cumplit caz pe care l-ai descoperit ca medic?

Pentru că am vorbit despre educație perinatală și despre începuturile profesiei, o să mă refer la o pacientă (era înainte de 1989) care a venit într-o gardă de ginecologie, adusă cu salvarea dintr-o comună din jurul Bucureștilor. O femeie mai tânără decât eram eu atunci, care m-a impresionat pentru că era cu adevărat foarte frumoasă. Asistenta m-a chemat în camera de gardă, unde această tânără era întinsă pe targă, lividă, cu pulsul abia perceptibil, febrilă; diagnosticul de avort septic a fost pus imediat și, iarăși foarte rapid, tânăra a fost dusă în secția de reanimare; a fost anunțată procuratura de către medicul șef de gardă (aceasta era procedura obligatorie la momentul respectiv). S-a intrat în sală și am aflat apoi de la medicii care au operat-o că singura soluție a fost histerectomia (extirparea uterului), pentru că deja uterul devenise necrotic. Inițial, m-a șocat că o tânără atât de frumoasă nu va avea niciodată copii. A doua zi, când am revenit la spital, am aflat la raportul de gardă că nici această măsură extremă nu a putut opri evoluția: femeia decedase în cursul nopții. Sper ca astfel de cazuri să nu se mai repete niciodată în România. Completez prin acest trist exemplu și argumentația pentru necesitatea contracepției.

Ce așteaptă un medic de la pacientul său care vine la cabinet?

Cred că așteaptă să vină fără prea multe prejudecăți și deschis la dialog.

Când ai vreme de tine însăți?

Nu prea am.

Faci sport?

Da, m-am disciplinat destul de bine în această direcție în ultimii ani. Și îmi face plăcere.

Ce ai învățat despre femei, maternitate și adaptare, din călătoriile tale?

Am învățat că sunt foarte diferite. Îmi e destul de greu să fac un enunț general; cele mai multe consideră că rolul de mamă e important, dar fiecare îl aplică în felul ei și acesta e un lucru foarte frumos, pentru că astfel se dezvoltă unicitatea relației cu copilul ei. Unele rămân cam mult ancorate în „primele 1.000 de zile“ și nu țin pasul cu dezvoltarea copilului lor care nu mai are nevoie de o relație de atât de mare dependență ca la început (și aici nu mă refer la perioada de rebeliune a adolescenței, ci la vârsta preșcolară, de exemplu). Altele, dimpotrivă, găsesc soluții de a crește în permanență această relație, de a o diversifica, până când devine relația de prietenie cu copilul care a devenit adult.

Se apropie sărbătorile de iarnă. Cum e la tine acasă de Crăciun?

Nimic special, probabil: suspendarea agitației cotidiene și revenirea la lumea protejată a căminului.

Ai un mesaj pentru mămici și bunici?

Fiți deschise la ce e bine pentru voi și pentru copiii voștri și schimbați-vă odată cu ei!

În 3 ani de la inițierea Programului SAMAS:

• 552 de cadre medicale din 20 de județe au beneficiat de Bursă de formare SAMAS

• 8.000 de mame au participat la cursurile SAMAS

• 1.103 mame în situații dificile de viață au primit consiliere gratuită

• 210.016 mame au beneficiat de expertiza educatorilor perinatali SAMAS

• 20 de orașe din țară sunt cuprinse în Rețeaua SAMAS

• 5 Centre Regionale SAMAS au fost deschise în țară, în București, Constanța, Bistrița, Pitești și Timișoara.

Citește și:

Text: Ivana Iancu

Foto: arhiva personală


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus