Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Modele feminine peste timp

Modele feminine peste timp

Standardele de frumusețe au cunoscut numeroase transformări de-a lungul epocilor. Idealul a fost diferit în funcție de perioadă, de libertățile pe care le permitea contextul istoric și social și a depins în mare măsură de mentalitatea vremurilor. Iată prin ce a trecut femeia până a ajuns ce este azi!

Femeia din Antichitate

Dovezile materiale păstrate din perioada Egiptului antic arată frumusețea feminină era reprezentată de chip simetric, ochi conturați proeminent cu creion negru și, obligatoriu, păr împletit. Pe vremea aceea, erau considerate frumoase femeile subțiri, cu coapse mari și umeri înguști. Femeile erau personaje influente și puteau ajunge la guvernare, unul dintre cei mai reprezentativi faraoni fiind o femeie – Hatshepsut. În schimb, în Grecia antică, rolul femeii în societate era secundar.

Aristotel o numea un bărbat mutilat, idealul de frumusețe în epocă fiind întruchipat de bărbați, singurii care se ridicau la standardele perfecțiunii fizice. Existau sculpturi ce înfățișau femei goale, însă erau acoperite. Printre primele astfel de opere de artă este Afrodita din Knidos, un nud feminin care evocă trăsăturile femeii din acea perioadă: durdulie și cu pielea albă. Grecii asociau părul blond cu tinerețea și fertilitatea, iar romanii au împrumutat de la ei pasiunea pentru femeile cu părul blond și lung. Pentru decolorare, doamnele foloseau un amestec de cenușă, grăsime de capră, oțet, excremente de porumbel și șofran, combinație care adesea se lăsa cu pierderea podoabei capilare.

Femeia Evului Mediu

După căderea Imperiului roman, până la 1500, după unii autori, a fost o epocă întunecată în istorie, ce a afectat lumea în ansamblu, dar și statutul femeii în numeroase aspecte. Astfel, frumusețea feminină a ajuns mai degrabă un complex. Criticii cei mai vehemenți au venit din rândurile clericilor, care le-au interzis să poarte bijuterii, iar după căsătorie erau obligate să-și ascundă părul ca nu cumva să stârnească dorințele bărbaților. Doar fecioarele aveau voie să poarte pletele în vânt. Mai mult, blondul era ostracizat, crezându-se că trimite la păcat. Blondele naturale au avut de suferit, fiind constrânse să-și vopsească părul în negru.

Femeia Renașterii

Abia începând din secolul al XVI-lea, odată cu Renașterea, ideile artistice iau locul celor morale și religioase impuse de preoți. Grație picturii, avem acces la ce însemna pe atunci ideal de frumusețe, mai ales că tema preferată a epocii este corpul uman. Una din caracteristici este obsesia sânilor, dar, în mod ciudat, deși decolteul adânc era acceptat, expunerea gleznei sau a umerilor nu era privită cu ochi buni.

Modelul avea pieptul mare, burtă, șolduri late și piele deschisă. Părul era blond cu irizații rozalii, iar fruntea înaltă era văzută ca apogeu al aspectului fizic. Este perioada femeilor rubensiene, dar acestea nu indică neapărat preferința pentru femei supraponderale. De exemplu, în vremea lui Carol I al Angliei, contemporană cu pictorul flamand Rubens (de la care pictorul a primit titlul de cavaler), se credea că femeile dolofane sunt fertile, dar bărbații le preferau tot pe cele cu sâni mici, dovadă rochiile cu corset.

Femeia aristocrată

În secolul al XIX-lea, matricea frumuseții a fost stabilită la curtea reginei Victoria. Se purtau corsete pentru a atinge idealul taliei cât mai subțiri (în jur de 40 cm), ce contura forma clepsidrei. Astfel, multe femei ajungeau să sufere de insuficiență respiratorie sau tulburări ale organelor interne. Cel mai de preț accesoriu era părul, prins în cocuri pudrate supradimensionate, susținute cu agrafe, funde sau pene. Părul lung era simbolul feminității și, cu cât pieptănătura era mai amplă, cu atât situația materială era mai prosperă. Paloarea tenului era apreciată în detrimentul bujorilor în obraji, tipică pentru cele care… stăteau la cratiță.

Femeia modernă

Secolul XX a adus schimbarea radicală a canonului de frumusețe, tonul fiind dat de americance. S-au păstrat multe din obiceiurile epocii victoriene, însă au apărut altele noi, chiar mai ciudate și mai periculoase pentru sănătate. În anii ’20, formele nu mai erau la modă; prin urmare, lenjeria modelatoare a devenit obiect vestimentar indispensabil în garderobă.

Astfel, linia taliei nu s-a mai distins, coapsele și sânii s-au aplatizat, iar lookul a devenit băiețos. Unul din reperele de aspect ale epocii este tunsoarea: bobul până la urechi, expresia dorinței de egalitate între sexe. În anii ’30, părul scurt și drept a fost înlocuit de bucle rebele, pentru ca, în următorul deceniu, spre finalul războiului, să fie apreciată din nou naturalețea și părul lung să fie cea mai feminină trăsătură. Până în anii ’50, în epoca de aur a Hollywoodului, micul ecran a creat o versiune idealizată a femeii, care s-a răspândit în întreaga lume.

Marilyn Monroe, sex-simbolul vremii, afișa o siluetă cu forme, dar o talie subțire. În anii ’60, modelul s-a schimbat și la modă a venit femeia hippy: înaltă, subțire, șleampătă, cu fizic adolescentin. În deceniul 8, Jane Fonda a provocat toată suflarea feminină fie în formă. Supermodele precum Cindy Crawford au ajuns la putere, simbolizând idealul de frumusețe al perioadei: foarte înaltă, zveltă, dar atletică, cu brațe tonificate și cu sâni apetisanți. Spre finalul epocii supermodelelor, au urcat pe podium anorecticele, reprezentate de Kate Moss. 

Femeia de azi

În secolul nostru, conceptul de frumusețe a fost dus la extreme: este permis orice și nimic nu este prea mult, ce care contează fiind atitudinea. Cu atât de multe rigori – femeile să fie slabe, dar sănătoase, cu sâni, cu posterior, dar cu spațiu între coapse și abdomen plat –, nu-i de mirare că reprezentantele sexului frumos au apelat la chirurgia plastică până la refuz, ajungând în numeroase situații să se mutileze pe altarul lookului visat.

Ce este frumusețea

Grecii au pus primii pe tapet problema frumuseții. În concepția lui Platon, era rezultatul simetriei și armoniei. Lățimea chipului ideal trebuia să reprezinte două treimi din lungimea acestuia. La mai bine de două mii de ani distanță, oamenii de știință au testat teoria și au ajuns la concluzia că avea dreptate: suntem atrași de simetrie! De-a lungul vremurilor, standardele au variat, dar undeva în lume, în China, acestea au rămas exact ca pe vremea dinastiei Han: femeile erau considerate frumoase dacă aveau tenul palid, buze roșii, dinți albi, mers grațios, picioare mici, trup delicat. Atributele s-au păstrat peste timp, fiind și azi repere de frumusețe.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.19/12.05.2016
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com


Sus