Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Viorica Susanu, medalii fără număr

Viorica Susanu, medalii fără număr

Viorica este imprevizibilă. Chiar și la 50 de ani ar fi în stare să tragă în barcă și să câștige. Asta spune ea, iar noi nu ne îndoim.

În galeria strălucită a canotajului românesc, Viorica Susanu este o campioană care nu a ratat niciun titlu. Are în palmares orice medalie și-ar visa un sportiv.

Canotajul ca profesor

„Am trăit între durere, curaj și disperare în fața fiecărei mari competiții. Îmi amintesc și acum de insomnia dinaintea competiției din proba de dublu fără cârmaci de la Jocurile Olimpice de la Atena. Atunci, în 2004, am luat aurul. Obsesia noastră a fost întotdeauna medalia de aur. Nu mi-a fost ușor când am terminat la Jocurile Olimpice de Londra pe locul cinci. Nici acum nu sunt departe de competiții fiindcă lucrez la Clubul Sportiv Dinamo, dar competiția se vede altfel din postura de antrenor și din tribuna publicului spectator. Da, uneori visez că mă pregătesc pentru competiție. Canotajul m-a făcut ceea ce sunt, m-a educat, m-a disciplinat, a fost școala cea mai importantă a vieții mele. Sportul este încă o lume curată care păstrează și cultivă valori «demodate»: echipă, prietenie, curaj, luptă, solidaritate.“

Medalii peste medalii

Cele mai importante medalii ale Vioricăi sunt: 4 de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice, 5 titluri mondiale, 3 medalii de argint și una de bronz și 3 titluri de campioană europeană. Medaliile la campionatele naționale și balcanice sunt cum zice ea, „fără număr“.

Partenera sa de barcă a fost Georgeta Andrunache. Au fost împreună în Lotul Național de Canotaj al României în perioada 1997-2012, au împărțit aceeași cameră, iar acum împart același birou la C.S. Dinamo, în calitate de instructori sportivi.

Viorica a concurat în echipajul de 8+1, însă celebră a făcut-o barca de două rame fără cârmaci, unde deține alături de Geta și un record mondial, neegalat până astăzi, stabilit în 2002 la Sevilla, cu timpul de 6:53,80.

Zi de zi, pe caniculă sau pe ger, s-au antrenat, au făcut bătături în palme până la sânge, trăgând pe apele Snagovului mii și mii de kilometri pentru o competiție care durează doar câteva minute și secunde.

Dar la competiții internaționale Viorica și Geta erau o apariție. Mergeau spre barcă cu o eleganță și o siguranță impresionante. Frumoase, cu pasul lor liniștit care nu anunța în niciun fel adrenalina competiției. Așa au reușit să aibă multe victorii și puține eșecuri. O stăpânire de sine necesară, însă greu de dobândit.

Începuturile

Evident, începutul a fost o întâmplare. A încercat și alte sporturi fiindcă a fost un copil pentru care joaca nu era în plan. A trecut prin atletism, volei, handbal şi baschet, dar întâlnirea cu antrenorul Nicolae Gioga a adus-o la canotaj. Avea 16 ani când a ajuns în Baza de la Cernica, la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti. Începuturile au fost… cu cântec. Câteva luni, nici nu și-a despachetat bagajele. Îi era dor de casă, de părinți, de gașca de la Galați. După zece luni însă, convocarea la Lotul Național de Junioare i-a dat încredere și a rămas în canotaj.

Au fost vremuri, și asta se întâmpla cu nu mai departe de acum zece ani, când canotajul românesc însemna medalie de aur.

Viorica a practicat timp de 20 de ani canotaj, dar nu are o rețetă o succesului în sport. Consideră că reușita (folosește acest termen pentru că se teme de cel de „succes“) implică atât calitățile native, cât și conjunctura și modelele pe care ți le alegi. „Sigur, în unele situații putem vorbi de sacrificiu, dar, atât timp cât faci totul din pasiune, chiar îți scoți acest cuvânt din vocabular“, mărturisește ea.

Canotajul e un sport al caracterelor tari, este o permanentã dublă competiție: cu tine însăți, dar și cu apa. Acolo, în mijlocul valurilor, te ajută doar barca și coechipierele.

Ea face parte din marea familie a canotoarelor de excepție. De fapt, majoritatea medaliilor de aur din canotajul românesc la Jocurile Olimpice le-au adus femeile. Rodica Arba, Olga Homeghi, Elena Horvath, Elisabeta Lipă, Constanța Burcică, Sanda Toma, Valeria Răcilă, Doina Ignat, Georgeta Andrunache, Veronica Cochela sunt doar câteva nume din această galerie de succes.

O mare familie

Mai presus de orice însă le-a ținut o solidaritate specifică oamenilor care „trag la galere“, cu un vis de împlinit.

Viorica are vocația prieteniei și a menținerii grupului, cu toate că cea mai apropiată îi este Doina Ignat, strocul (cea care ține ritmul) din  legendara barcă de 8+1.

Ce minunată a fost imaginea victoriei de Jocurile Olimpice de la Atena din 2004! Totul s-a terminat cu o horă românească, rotundă ca medaliile lor.

Uneori, printre atâtea persoanaje de carton promovate de mass-media, se strecoară cu modestie și personalități, oameni reali cu viață normală, însă cu performanțe știute de foarte puțină lume.

Viorica Susanu este un campion adevărat. Are o fragilitate aparentă, în fapt ea fiind o forță. Viața ei nu s-a rezumat la competiții și medalii de aur. Are o familie frumoasă, este căsătorită cu Eduard Mihail Chermeș, instructor sportiv la C.S. Dinamo, care se ocupă de secția de fotbal.   

Cei doi copii, Irina Alexia și Nicolas Teodor, au vădit calități de sportivi. Viitorul ne va arăta dacă își vor egala mama.

Cariera sportivă de performanță este o treaptă în devenirea unui om, iar canotoarele noastre au dovedit că sunt nu numai campioane și oameni, ci și o mare familie.

Citește și:

Printesele ghetii

Cu Dana Boroș, sportul e o plăcere!

Monica Roșu: Norocul înseamnă împlinirea viselor nevisate

Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus