Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Simona Baciu: Copiii vin în viața noastră ca să ne învețe ceva

Simona Baciu: Copiii vin în viața noastră ca să ne învețe ceva

Simona Baciu este fondator și președinte al Fundației Transylvania College din Cluj-Napoca, o școală care astăzi a primit recunoaștere internațională.

În cadrul galei Premiilor de Excelență ale Școlilor Internaționale de la Londra (British International School Awards), care a avut loc la începutul acestui an, Simonei Baciu i-a fost decernat premiul Lifetime Award pentru întreaga activitate de inovație și excelență în educație.

După ce s-a întors din Statele Unite (1996), unde obținuse o bursă, Simona Baciu a văzut cu totul altfel educația: ea trebuia centrată pe elev, iar curricula avea nevoie de schimbări. Astăzi, primele serii de absolvenți ai școlii au plecat, fericiți și siguri pe ei, în alte țări, iar doamna Baciu știe că a făcut câțiva pași de aur atât pentru ei, cât și pentru învățământul românesc.

Cine sunteți dumneavoastră, cum vă descrieți?

Îmi este greu să mă descriu pe mine. Ce pot spune este că am avut dintotdeauna o dorință arzătoare de a căuta și întreba. Sunt o fire activă, căreia îi place să se implice și să schimbe lucrurile care nu funcționează.

Sunteți inginer constructor și ați construit o școală modernă. Cum ați reușit și ce v-a motivat?

Cu toate că sunt inginer constructor, visul meu dintotdeauna a fost să fiu profesoară. Ingineria m-a ajutat să fiu structurată și mi-a dat curajul să văd cum de la un desen pe o planșă lucrurile pot deveni realitate. Întotdeauna am fost pasionată de design, fie că este o construcție, designul unui interior, iar mai nou, design de educație. Fiind pasionată de educație, mi-am dorit mult să construim o școală în care copiii vin cu bucurie și curiozitate în fiecare zi și pleacă fericiți că au reușit să descopere măcar un lucru nou. Zâmbetul de pe fața lor când îi întâlnești dimineața este cel care ne-a motivat să mergem cu încredere mai departe. Îmi plac frunțile încrețite pentru că arată curiozitate, dar, atunci când ele se destind, arată succes și reușită.

De unde dorința de a schimba învățământul românesc?

Nu am avut niciodată dorința să-l schimb. Am avut visul și dorința de a face o diferență în școala în care mergeam cu drag în fiecare zi. Munca unui colectiv plin de entuziasm a făcut ca educația realizată la noi să fie recunoscută pe plan național.

De ce obstacole v-ați lovit?

Obstacolele sunt, de fapt, provocările care m-au adus azi aici și care vă povestesc despre noi. Fără a întâmpina dificultăți și a cădea, nu am fi simțit niciodată bucuria succesului pe care îl au azi elevii noștri. Dacă vorbim despre provocări, v-aș spune că rezistența la schimbare a fost cea mai grea. Întrebarea: „Dacă lucrurile merg bine așa, de ce să le schimbăm?“ am auzit-o de foarte multe ori pe parcursul carierei mele. La fel și rezistența la un sistem de educație particular, total necunoscut în România anilor ’90. Momentele în care am căutat răspunsuri au fost momente de reflecție care ne-au întărit. Toate celelalte obstacole au fost legate de crearea de la zero a unui sistem care nu exista. Nu existau transferuri pentru profesori dintr-un sistem într-altul, nu existau drepturi pentru elevii din sistemul de învățământ particular, nu exista o recunoaștere oficială a sistemului de învățământ particular. Toate acestea s-au construit în timp. A schimba nu este ușor, dar pentru mine aceasta era provocarea.

Povestiți-mi despre Transylvania College.

Este o școală care a ajuns azi la maturitate, după 24 de ani, și care se mândrește cu primele serii de absolvenți care au plecat în lume, pregătiți și încrezători în ei. Ei sunt vocea noastră. De la început am fost preocupați de starea de sănătate, de mediul în care învață și modul în care copiii primesc educația. Aș numi-o un program de well-being. În 1996, am avut o bursă de studiu în Statele Unite ale Americii care mi-a schimbat complet modul de a vedea educația. Am învățat că existau abordări noi în învățământ care puneau accent pe dezvoltarea personală, educarea caracterului, gândire critică și rezolvarea conflictelor. De aici a început schimbarea la Transylvania College. Am adus conceptul de mindfulness în România, școala fiind implicată în redactarea unui ghid pentru profesori. Toate aceste proiecte se desfășoară într-un context internațional și au la bază principii și valori puternice. Transylvania College face parte astăzi din lanțul școlilor de elită din lume, fiind recunoscută și acreditată de către organisme de renume. Iar azi în școala noastră sunt 650 de elevi, 100 de cadre didactice, reprezentanți a 34 de națiuni de pe 6 continente.

Cum ați reușit să găsiți acele modele educaționale care funcționează atât de bine?

Am învățat să ne cunoaștem bine, să știm nevoile pe care le au elevii noștri și am căutat în permanență cum vor putea eifuncționeze când vor fi adulți independenți. A echipa elevii cu deprinderi pentru viață este la fel de important pentru noi ca echiparea cu cunoștințe academice și formarea profesională. O școală este o comunitate formată din elevi, profesori, părinți și prieteni.

Care este cel mai important lucru în educația unui copil?

Educația unui copil este importantă. Copiii vin în viața noastră nu doar ca să fie învățați, ci și să ne învețe. Așa că, dacă îi lăsăm și îi încurajăm să fie curioși, să aibă un sistem de valori la care să se raporteze, să aibă încredere în ei și să lucreze în echipă, putem spune că așezăm o fundație bună. Cel mai important lucru este să învățăm că ei vin în viața noastră să ne aducă bucurie și fericire.

Cum definiți un învățământ de calitate?

Un sistem de calitate se măsoară prin calitatea absolvenților lui, a tinerilor care mâine vor fi oamenii pe care noi ne vom bizui. Vor fi doctori, avocați, piloți de avion, șoferi sau vor avea orice altă meserie existentă sau care încă nu s-a inventat. Un sistem de calitate este unul viu, flexibil, care se adaptează timpurilor care se schimbă. Am putea avea o dezbatere întreagă pe această temă!

Ce părere aveți despre cei care promovează cultul diplomelor?

Cred că un mit mai greu de demolat decât diplomele sunt competiția și comparațiile permanente între copii. Diplomele sunt doar o dovadă a comparației și presiunii sub care copiii cresc. În momentul în care educația este centrată pe copii și pe dezvoltarea acestora, diplomele și participarea la concursuri vor intra într-o normalitate, pentru că elevul va participa la concursurile la care poate excela și unde are talent și nu la acelea spre care este împins cu presiune de către părinți și profesori. Crescând generații de copii care vor avea încredere în ei, cultul diplomelor care sunt obținute pentru a compara o să dispară.

Puteți spune că ați găsit rețeta unui învățământ de succes în România?

Greu de răspuns. Nu știu.

Ce sfat aveți pentru părinții români?

Părinții trimit la școală cei mai buni copii pe care îi au. Atât noi, cât și ei trebuie să găsim în ei acel lucru. Să îi creștem cu iubire necondiționată. Să îi ajutăm să își găsească pasiunile și motivația.

Cum vedeți viitorul sistemului educațional din România?

Un sistem de educație se schimbă foarte greu, în ani întrgi. Pot să vă spun că sistemul românesc este într-un proces de schimbare și transformare spre bine. Iar noi dorim să contribuim la această transformare prin proiectele pe care le derulăm.

Ce ați simțit când v-ați auzit numele propus pentru Lifetime Award?

Surpriză, emoții și dragoste de țară. Pentru că acest premiu este de fapt al copiilor, profesorilor și părinților care în urmă cu 24 de ani au avut încredere că educația poate fi construită și altfel. Recunoașterea noastră printre cele mai bune școli internaționale din lume este de fapt cea mai mare onoare, pentru care suntem cu toții profund recunoscători.

Ce înseamnă succesul?

O întrebare excepțională! Succesul este iluzia unui aisberg și este ceea ce oamenii văd. Ceea ce nu văd se ascunde adânc în apă și este alcătuit din muncă multă, dedicație, obiceiuri bune, dezamăgiri, sacrificii, nereușite și foarte multă perseverență. Toate acestea te duc la fericire.

Care este cea mai mare mulțumire personală?

Pentru mine, cea mai mare mulțumire este că pot să-mi văd cei trei nepoți purtând cu mândrie uniforma școlii.

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: arhiva personală


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus