Kate Middleton a avut parte de un moment adorabil în timpul vizitei sale oficiale în Italia, iar schimbul de replici cu o fetiță de doar 5 ani a atras imediat atenția presei internaționale. Prințesa de Wales, aflată în orașul italian Reggio Emilia pentru a susține proiecte dedicate educației timpurii și dezvoltării copiilor, a surprins pe […]
CELEBRITĂȚI și INSPIRAȚIE
Mirabela Grădinaru a prezentat miercuri, la Palatul Cotroceni, noul proiect „România în Lumină”, în cadrul întâlnirii oficiale cu Olena Zelenska, aflată în vizită la București alături de soțul său, Volodimir Zelenski. Întâlnirea dintre cele două a avut loc într-un context dedicat protejării copiilor, sănătății mintale și sprijinirii familiilor vulnerabile, teme care au devenit tot mai […]
Întâlnirea dintre Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, desfășurată miercuri la Palatul Cotroceni, a fost marcată de un moment plin de căldură și naturalețe, care a atras imediat atenția celor prezenți. Departe de rigiditatea protocolului oficial, cele două s-au salutat zâmbind larg și au părut să se întâlnească mai degrabă ca două prietene apropiate decât ca […]
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, au ajuns miercuri la București pentru a participa la Summitul B9, eveniment organizat sub coordonarea președintelui României, Nicușor Dan, și a președintelui Poloniei, Karol Nawrocki. Olena Zelenska a ales o apariție sobră și sofisticată La coborârea din aeronava cu care au călătorit spre România, […]
La deschiderea celei de-a 79-a ediții a Cannes Film Festival, toate privirile s-au oprit asupra lui Demi Moore. La 63 de ani, actrița a demonstrat din nou că eleganța, disciplina și prezența scenică pot eclipsa orice trend de moment, iar apariția sa de pe covorul roșu a devenit instant unul dintre cele mai comentate subiecte […]
Relația dintre Andreea Ibacka și Cabral a ajuns din nou în atenția publicului, după ce în ultimele luni au apărut tot mai multe speculații legate de o posibilă separare. Considerați ani la rând unul dintre cele mai stabile și apreciate cupluri din showbiz-ul românesc, cei doi au stârnit numeroase reacții în mediul online după mai […]
În timp ce grădinile de la Palatul Elisabeta au fost, și anul acesta, centrul evenimentelor dedicate zilei de 10 Mai, una dintre cele mai simbolice date din istoria României moderne, o altă apariție a atras atenția admiratorilor monarhiei. Nicolae al României a ales să marcheze Ziua Regalității într-un cadru complet diferit de cel oficial, departe […]
Ultimii ani au schimbat profund viața Catherine, Prințesa de Wales. După perioada dificilă în care a urmat tratament oncologic și chimioterapie preventivă, Kate Middleton pare să fi făcut mai multe schimbări importante în stilul său de viață, iar alimentația a devenit una dintre prioritățile absolute. În cadrul unei apariții publice recente, soția Prințului William a […]
Ziua de 10 Mai a adus din nou eleganță, emoție și simboluri regale în grădinile Palatul Elisabeta, unde Margareta a României a găzduit tradiționalul garden party dedicat uneia dintre cele mai importante date din istoria modernă a țării. Sub un cer senin de primăvară, peste 4.000 de invitați, de la diplomați și oficiali, până la […]
După patru zile intense petrecute în Statele Unite, pline de întâlniri diplomatice, apariții oficiale și momente atent coregrafiate, vizita de stat a Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla a ajuns la final. Programul regal a inclus opriri în Washington, New York și statul Virginia, unde cei doi au participat la o serie de […]
Puțini artiști pot fi recunoscuți după doar câteva note, însă vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler face parte din acea categorie rară. Răgușită, intensă, dramatică și imposibil de confundat, vocea care a dat viață unor hituri precum Total Eclipse of the Heart sau Holding Out for a Hero nu a fost, însă, un dar cu […]
Într-o epocă în care o imagine falsă poate face în câteva minute înconjurul lumii, reacția unei persoane publice spune uneori mai mult decât scandalul în sine. Iar răspunsul oferit recent de Giorgia Meloni, după ce pe internet au început să circule imagini deepfake în care apărea în ipostaze intime, a atras atenția nu doar în […]