David este câștigătorul ediției de septembrie a revistei mami, la concursul Pufies. Iată povestea lui și premierele întâiului său an de viață, povestite de mămică.
PSIHOLOGIE ȘI RELAȚII
Psihologie, echilibru emoțional și relații sănătoase
Categoria Psihologie și relații de pe Femeia.ro oferă sprijin informațional femeilor care își doresc să se cunoască mai bine, să gestioneze stresul, să comunice eficient și să construiască relații armonioase cu cei din jur. Într-o lume în care ritmul este din ce în ce mai alert, iar presiunea socială tot mai mare, această secțiune devine un spațiu de orientare și claritate, cu informații bazate pe specialiști în psihologie și sănătate emoțională.
Aici sunt abordate subiecte legate de inteligența emoțională, echilibru interior, mecanisme de gestionare a anxietății, construirea încrederii în sine, dar și dinamica relațiilor moderne: cum își păstrează o femeie propria identitate în cuplu, cum recunoaște semnele unei relații toxice sau cum poate comunica sănătos cu partenerul, copilul sau familia extinsă.
Conținutul este prezentat într-un mod practic și accesibil, astfel încât fiecare cititoare să poată aplica imediat informațiile în situațiile reale din viața ei.
Cuplu și iubire: conectare, comunicare și respect
Relațiile de cuplu evoluează constant, la fel și provocările care apar de-a lungul timpului: primele întâlniri, schimbările din timpul conviețuirii, crizele temporare sau transformările aduse de parentalitate. În această secțiune sunt incluse articole despre:
-
comunicare empatică între parteneri
-
expresia sănătoasă a nevoilor personale
-
dorință, atașament și apropiere afectivă
-
echilibru între viața personală și cea în doi
-
gestionarea conflictelor fără tensiuni inutile
Se pune accent pe acceptarea diversității relațiilor, pe libertatea femeii de a-și exprima vocea și pe importanța respectului reciproc. Totodată, sunt oferite informații despre consiliere de cuplu, suport psihologic și limite sănătoase, mai ales în situațiile în care relațiile devin dureroase sau abuzive.
Scopul este ca fiecare femeie să se simtă în siguranță să-și construiască o viață personală care să reflecte cu adevărat cine este și ce își dorește.
Mama și copilul: legături emoționale puternice și parenting conștient
Relația mamă–copil este una dintre cele mai importante din viața unei femei. Această subcategorie oferă informații despre parenting empatic, adaptat etapelor psihologice ale copilului și nevoilor fiecărei familii. Cititoarele pot găsi:
-
soluții pentru comunicare calmă cu cei mici
-
sprijin în perioade dificile, precum tantrumuri sau anxietate
-
abordări moderne despre autonomie și încredere
-
echilibrul dintre rolul de mamă și viața personală
-
sfaturi pentru mame epuizate sau copleșite
Abordarea este lipsită de judecată și stereotipuri, punând pe primul loc sănătatea emoțională a copilului și a mamei.
Femeia.ro redă realitatea sinceră din viața părinților: momente frumoase, dar și oboseală, vinovăție sau îngrijorări. Informațiile au un ton empatic și realist, pentru ca nicio femeie să nu simtă că este singură în provocările sale zilnice.
Pentru majoritatea persoanelor, tăiatul unghiilor este un gest cât se poate de normal. Nu la fel se întâmplă și la un copil cu autism. Dificultățile senzoriale pot face acest lucru imposibil. Iată ce pot face părinţii pentru a-şi ajuta copiii să treacă peste acest obstacol. Citeste mai multe AICI Foto: 123RF
Pe lângă faptul că au un gust extrem de plăcut, băuturile naturale din fructe şi legume au numeroase proprietăţi nutritive care ne întăresc sistemul imunitar, protejându-ne sănătatea. Aceste sucuri au un aport caloric mult mai scăzut decât cel al băuturilor carbogazoase şi conţin extrem de multe vitamine şi minerale de care corpul nostru are nevoie, […]
Cand ai fost copil, nu ti-a placut scoala. Desi aveai note bune si erai silitoare, iti era frica de scoala. Teama de o invatatoare sau profesoara mai severa, teama de esec (de a nu lua note mici), faptul ca nu te-ai putut integra in colectiv ca ceilalti copii sau ca aveai o porecla pe care o detestai te faceau sa suferi si sa asociezi scoala cu lucruri neplacute.
Cum leagă puiul tău o legătură afectivă cu alte persoane? Când începe să-și facă prieteni? Ei bine, totul începe cu tine.
E cunoscut că multitudinea de nuanțe ce ne înconjoară și care ne colorează hainele şi ambientul ne influenţează în permanenţă starea de spirit prin vibraţiile lor subtile. Unele culori sunt considerate calde (roşu, galben, portocaliu), iar altele reci (albastru, violet), cu efecte diferite asupra psihicului, primele fiind stimulatoare, celelalte având efecte liniştitoare. Cromatica bucuriei Roşu […]
Sinopsis O nouă reinterpretarea îndrăgitului film de familie Disney, „Pete şi Dragonul” este aventura unui băiat orfan, Pete, şi a celui mai bun prieten al lui, Elliott, care se întâmplă a fi un dragon. De ani de zile, bătrânul sculptor în lemn domnul Meacham (Robert Redford) i-a încântat pe copiii din împrejurimicu poveştile lui despre […]
Sunt sigură că ai confecționat numeroase evantaie până acum, folosind tehnica simplă a plierii repetate a colii de hârtie. De data aceasta îți propun să mai adăugăm câteva elemente și etape de creație, iar rezultatul va fi mai spectaculos decât te-ai aștepta! Am avut norocul să urmăresc întregul mod de realizare a unui evantai multicolor din hârtie […]
Lipsa somnului poate avea efecte serioase asupra organismului. Scăderea capacității de muncă și schimbările de dispoziție sunt doar două dintre acestea. Insomnia nu trebuie ignorată, iar anumite alimente şi băuturi ne pot fi de mare ajutor. Nutriționiștii au întocmit o listă cu băuturi și alimente care joacă un rol important în menținerea sau creșterea calității […]
Primul dinţişor apare, de obicei, la vârsta de şase luni, adică exact cândîncepe diversificarea. Iar ultimul dinte de lapte îi cade pe la vârsta de 12 ani.
Contracepția după naștere este un subiect care ridică semne de întrebare pentru multe dintre proaspetele mămici. Ai un bebe minunat și te prinde de minune rolul de mămică. Te gândești la un frățior sau o surioară, dar ai vrea să mai treacă ceva timp, deoarece puiul tău are nevoie acum de toată atenția ta. Andreas Vythoulkas, […]
În plină caniculă, multe persoane se confruntă cu răceli puternice şi se întreabă cum de s-a putut întâmpla acest lucru. Iată de ce apar răcelile pe timpul verii şi cum ne putem feri de ele. Temperatura nu are mare legătură cu boala. În general, răceala apare pe fondul scăderii imunităţii organismului şi, astfel, se instalează […]