PSIHOLOGIE ȘI RELAȚII

Psihologie, echilibru emoțional și relații sănătoase

Categoria Psihologie și relații de pe Femeia.ro oferă sprijin informațional femeilor care își doresc să se cunoască mai bine, să gestioneze stresul, să comunice eficient și să construiască relații armonioase cu cei din jur. Într-o lume în care ritmul este din ce în ce mai alert, iar presiunea socială tot mai mare, această secțiune devine un spațiu de orientare și claritate, cu informații bazate pe specialiști în psihologie și sănătate emoțională.

Aici sunt abordate subiecte legate de inteligența emoțională, echilibru interior, mecanisme de gestionare a anxietății, construirea încrederii în sine, dar și dinamica relațiilor moderne: cum își păstrează o femeie propria identitate în cuplu, cum recunoaște semnele unei relații toxice sau cum poate comunica sănătos cu partenerul, copilul sau familia extinsă.

Conținutul este prezentat într-un mod practic și accesibil, astfel încât fiecare cititoare să poată aplica imediat informațiile în situațiile reale din viața ei.

Cuplu și iubire: conectare, comunicare și respect

Relațiile de cuplu evoluează constant, la fel și provocările care apar de-a lungul timpului: primele întâlniri, schimbările din timpul conviețuirii, crizele temporare sau transformările aduse de parentalitate. În această secțiune sunt incluse articole despre:

  • comunicare empatică între parteneri

  • expresia sănătoasă a nevoilor personale

  • dorință, atașament și apropiere afectivă

  • echilibru între viața personală și cea în doi

  • gestionarea conflictelor fără tensiuni inutile

Se pune accent pe acceptarea diversității relațiilor, pe libertatea femeii de a-și exprima vocea și pe importanța respectului reciproc. Totodată, sunt oferite informații despre consiliere de cuplu, suport psihologic și limite sănătoase, mai ales în situațiile în care relațiile devin dureroase sau abuzive.

Scopul este ca fiecare femeie să se simtă în siguranță să-și construiască o viață personală care să reflecte cu adevărat cine este și ce își dorește.

Mama și copilul: legături emoționale puternice și parenting conștient

Relația mamă–copil este una dintre cele mai importante din viața unei femei. Această subcategorie oferă informații despre parenting empatic, adaptat etapelor psihologice ale copilului și nevoilor fiecărei familii. Cititoarele pot găsi:

  • soluții pentru comunicare calmă cu cei mici

  • sprijin în perioade dificile, precum tantrumuri sau anxietate

  • abordări moderne despre autonomie și încredere

  • echilibrul dintre rolul de mamă și viața personală

  • sfaturi pentru mame epuizate sau copleșite

Abordarea este lipsită de judecată și stereotipuri, punând pe primul loc sănătatea emoțională a copilului și a mamei.

Femeia.ro redă realitatea sinceră din viața părinților: momente frumoase, dar și oboseală, vinovăție sau îngrijorări. Informațiile au un ton empatic și realist, pentru ca nicio femeie să nu simtă că este singură în provocările sale zilnice.

29 ianuarie
07:45
De Echipa Femeia |
Părinții din interior. Ne purtăm în suflet părinții

Părinții din interior – Fiecare dintre noi își poartă în suflet părinții. Uneori însă ar fi bine să ne desprindem de ei, spun psihologii, să ne așezăm mai bine pe picioarele noastre. Părinții sunt cei care ne amprentează cel mai puternic copilăria. Pentru că în acea perioadă învățăm cum merge viața și cum să ne […]

Citeste mai mult
28 ianuarie
17:40
De Echipa Femeia |
Cadouri pentru casă nouă – 5 idei utile oricărei gazde

Nu mai este o noutate faptul că atunci când mergi pentru prima dată în vizită la cineva, care tocmai a devenit proprietarul unei locuințe, trebuie să mergi cu un cadou. Simbolic sau cu adevărat funcțional, cadoul trebui să fie în primul rând pe gustul gazdei. Iată câteva idei pentru inspirație. Idei de cadouri pentru casă […]

Citeste mai mult
24 ianuarie
11:28
De Echipa Femeia |
Asigura-te ca nu te va insela. O strategie si cateva sfaturi

Asigura-te ca nu te va insela –  Barbatii isi insala sotiile, logodnicele sau prietenele. Sa fie o boala? Un narav mostenit din tata in fiu? Un hobby? O manie? O moda? Se intampla peste tot in lume. Li se intampla femeilor frumoase si celebre, li se intampla colegelor noastre de birou. E asta o conspiratie […]

Citeste mai mult
23 ianuarie
15:56
De Echipa Femeia |
(P) Fenomenul mamelor minore: Direcționează 2% și poți schimba 2 vieți

În contextul în care introducerea orelor de educație sexuală în școli a rămas la nivel de discuții aprinse, România este încă prima în topul țărilor din Europa cu cele mai multe mame minore. Peste 18000 de mame sub 18 ani nasc în fiecare an și nu sunt pregătite pentru a avea grijă de copii lor. […]

Citeste mai mult
23 ianuarie
08:10
De Echipa Femeia |
Sex de împăcare. Este sau nu o soluție reala

Sex de împăcare – Se spune că o ceartă sănătoasă face mai bine cuplului decât trei vacanțe luxoase. Ar trebui să vedem acum și care sunt avantajele celebrului… sex de împăcare. Psihologii susțin că în timpul unui scandal, partenerii își simt amenințat viitorul relaţiei. Apare deci sentimentul de nesinguranţă. Creierul vine atunci să rezolve problema […]

Citeste mai mult
23 ianuarie
08:08
De Echipa Femeia |
Sunt sclava telefonului mobil? Afla daca da sau ba

Sunt sclava telefonului mobil? – Fără îndoială, telefonul inteligent a devenit cel mai credincios partener tehnologic al nostru. Este alături de noi în fiecare moment, atât de prezent, încât unele dintre noi simt o adevărată dependență. Dispozitivul acesta mic păstrează în memorie mesaje de dragoste, fotografii, amintiri… e ca un concentrat al trecutului, al viitorului, […]

Citeste mai mult
22 ianuarie
13:20
De Alina Neamtu |
Ce lucruri surprinzătoare îți influențează fericirea

Cu toții ne dorim să fim fericiți, însă fericirea noastră este condiționată de numeroase aspecte și, din păcate, nu le putem controla pe toate. Însă chiar dacă nu avem control asupra situației politice din țară, a sănătății noastre și a unor predispoziții genetice, pentru a oferi doar câteva exemple, există și multe alte aspecte care […]

Citeste mai mult
21 ianuarie
08:38
De Echipa Femeia |
3 metode de alungat tristețea. Verificate și recomandate

A venit vremea să aflăm cum mai rezolvă femeile diferite probleme. De data asta, ne-au răspuns la întrebare trei doamne din lumea artei. Femei cu emoțiile la îndemână, care îndeobște își transformă sensibilitatea în artă. O actriță, o producătoare de film și un artist vizual ne-au împărtășit metodele lor de a alunga tristețea. Pentru că, […]

Citeste mai mult
20 ianuarie
10:33
De Echipa Femeia |
Schimbarea la… minte

Se spune ca oamenii care gindesc pozitiv au sanse sa reuseasca in orice isi propun, pentru simplul fapt ca au incredere in ei. Gasesc rezolvarea problemei mai usor, deoarece sint dispusi sa caute solutii acolo unde altcineva nu ar indrazni. In plus, pentru ca au multi prieteni, se gaseste mereu cineva sa le intinda o […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp