Observațiile despre felul în care arătăm, chiar și rostite fără răutate, nu sunt doar comentarii trecătoare. Ele ajung adânc în mintea noastră și influențează modul în care ne percepem. Ceea ce auzim în copilărie, în discuții obișnuite de familie sau între prieteni, se imprimă în subconștient și își arată efectele abia la maturitate. Aceste mesaje ne modelează felul în care ne raportăm la propriul corp, la relații și la stima de sine.
Cum copilăria modelează felul în care ne privim corpul
Imaginea pe care o avem despre propriul corp începe să se contureze încă din copilărie, când suntem atenți la ce vedem și auzim în jurul nostru. Nu este vorba doar despre ce ne spun părinții sau colegii direct, ci și despre cum sunt percepute și discutate corpurile adulților din jur. Chiar și observațiile spuse în glumă sau comentariile despre greutate și aspectul fizic al altora se imprimă adânc în mintea copiilor și ajung să influențeze felul în care se văd pe ei înșiși.
Psihologii explică acest proces prin faptul că oamenii tind să-și construiască o oglindă interioară bazată pe cum cred că sunt văzuți de ceilalți. De exemplu, un copil care aude frecvent remarci despre greutatea sau forma corpului va începe să asocieze propria valoare cu aspectul fizic, chiar fără să fie conștient de acest mecanism. Această imagine se întărește odată cu timpul și poate influența modul în care copilul va gestiona propria stimă de sine și relațiile la maturitate.
Mai mult, modul în care adulții din jur își discută propriul corp sau corpurile altora oferă un model pe care copilul îl poate internaliza. Astfel, ceea ce la început pare o simplă observație devine un fel de ghid interior despre ce înseamnă „normal”, „frumos” sau „acceptabil”. Această fundație afectează felul în care ne raportăm la propriul corp, la standardele personale și la relațiile cu ceilalți, chiar și ani mai târziu.
De la copilărie la maturitate. Efectele care apar mai târziu
Pe măsură ce cresc, copiii care au fost expuși la comentarii frecvente despre aspectul fizic sau greutate pot păstra în minte aceste mesaje ca pe niște repere despre valoarea personală.
La maturitate, acest lucru se poate traduce în diverse comportamente emoționale sau sociale. Unele persoane pot avea o stimă de sine fragilă, care depinde de cum arată sau de cum cred că îi văd ceilalți. Altele pot manifesta anxietate legată de corp și pot evita situațiile care implică expunerea fizică, cum ar fi înotul sau încercarea unor haine diferite.
Există, de asemenea, dovezi că aceste tipare timpurii pot influența atitudini legate de alimentație, sport și sănătate mintală pe termen lung. De exemplu, comentariile repetate legate de greutate pot încuraja tendințe spre autocritică sau reguli stricte privind mâncatul și exercițiile, ceea ce poate genera un raport nesănătos cu propriul corp.
Un alt aspect important este că aceste influențe timpurii nu se opresc doar la propria imagine corporală. Ele pot afecta modul în care ne raportăm la ceilalți în relații. Atunci când cineva crede că valoarea sa depinde de aspectul fizic, este posibil să caute constant validare din exterior, ceea ce poate pune presiune pe relațiile intime sau de prietenie.
În schimb, persoanele care învață să recunoască aceste tipare din copilărie pot să le conștientizeze și să lucreze în mod activ pentru a le schimba.
Ce putem face ca adulți
Acceptarea faptului că unele dintre aceste influențe vin din copilărie este un pas important. Conștientizarea ne ajută să descoperim care dintre gândurile noastre legate de corpul nostru nu sunt neapărat ale noastre, ci au fost preluate din mediul în care am crescut. Terapia, discuțiile deschise cu prietenii sau chiar simpla observație a propriilor reacții pot fi instrumente utile pentru a slăbi impactul acelor mesaje din trecut.
În loc să fim conduse de vocile critice care probabil au început să se formeze în mintea noastră cu ani în urmă, putem învăța să ne ascultăm propria experiență și nevoile reale ale corpului. Aceasta nu înseamnă că ignorăm sănătatea sau că nu vrem să fim cea mai bună versiune a noastră, ci că o facem dintr‑un loc de grijă pentru noi înșine, nu din frica de a nu fi suficient de „bune” sau de „frumoase”.
