Cum profit la maximum de ce am în garderobă?

Te-ai săturat să întârzii tot timpul pentru că nu știi niciodată cu ce să te îmbraci? Stai liniștită, Daria Georgescu, stilista Beau Monde, e aici să-ți dea toate sfaturile de care ai nevoie.

Alege o uniformă

Toată lumea are una, chiar dacă îți schimbi ținutele în fiecare zi. Ca să ți-o identifici pe a ta, gândește-te la piesele pe care tinzi să le alegi mereu. Eu gravitez mai mereu în jurul unei perechi de pantaloni, așa că încerc să-i încorporez în ținutele mele, oricare ar fi ocazia. Asta mă ajută și să fiu mai atentă atunci când merg la cumpărături, ca să nu cumpăr lucruri pe care nu le-aș purta niciodată. De asemenea, asigură-te că poți să stilizezi itemul respectiv în cel puțin trei ținute diferite pentru trei ocazii diferite. Dacă nu poți, pune halatul ăla transparent, din paiete, deoparte, pentru că e clar că n-o să mergi prea curând la o petrecere cu tematica Clueless.

Fă-ți câteva selfie-uri

Uite un secret: stiliștii pozează mereu ținutele în timpul sesiunilor de probă, înainte de shooting. Asta îi ajută să vadă dacă se potrivesc, dacă stau bine pe corpul modelului și dacă sunt detalii pe care nu le-au observat inițial. Fă-ți poze în cabina de probă și uită-te cu atenție pe ele, ca să vezi dacă piesele pe care intenționezi să ți le cumperi funcționează pentru tine. Poți folosi pozele respective și pe post de catalog, ca să-ți amintești ce ai cumpărat și să nu ajungi să-ți mai cumperi încă un tricou negru, pe lângă cele 10 pe care le ai deja acasă.

Întreabă-te dacă asta e ceea ce-ți dorești, ceea ce chiar îți dorești cu adevărat

Shopping-ul e, într-un fel, ca dating-ul online – sunt atâtea opțiuni din care poți alege astfel că de multe ori ajungi să cumperi lucruri care ”poate” o să meargă sau piese care intră la categoria ”hm, de ce nu?”, când de fapt ar trebui să cumperi doar acele piese de care ești 100% sigură că sunt potrivite ție. Mulțumirea pe care o simți după genul acesta de cumpărături e temporară și s-ar putea să te împiedice să ajungi la cele care chiar sunt de vis în cazul tău, mai ales dacă deja ai cumpărat destul de multe la un preț destul de piperat. Exersează-ți autocontrolul și adaugă banii ăia la fondul pentru piese ”must-have”.

Citeste si:

FOTO: Imaxtree

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Diplomat de carieră, aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din 2011 și a ocupat mai multe funcții legate de afacerile europene și coordonarea activității instituționale. Numirea a fost făcută prin Decizia nr. 396/2026, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026

Silvia Claudia Mihalcea este una dintre figurile influente ale PSD, deși numele său a rămas multă vreme mai puțin cunoscut publicului larg. Deputată de Caraș-Severin, secretar al Camerei Deputaților și vicepreședintă PSD, aceasta are o carieră de peste două decenii în Parlament și în administrația centrală. Numele său a revenit în atenție odată cu numirea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp