Cum repari ce ai stricat când faci mâncare

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum repari ce ai stricat când faci mâncare

Oricât de gospodină și pasionată de bucătărie ai fi, se întâmplă să ratezi câte o maioneză, să pui prea multă sare sau clătitele să ți se lipească. Cum repari ce ai stricat când faci mâncare? Cu aceste trucuri de bucătăreală, simple și utile.

Sunt sigură că știi de cele mai multe ori cum să ieși din impas, dar, fiindcă tot suntem aici, ne-am gândit să-ți vindem și noi câteva ponturi. Sper că-ți vor folosi în cazuri disperate sau doar când ești gata să intri în panică.

Cremă de unt tăiată, nu este o catasrofă

Dacă ţi se taie crema de unt pe care o faci pentru tort, dă-o repede la congelator şi  las-o câteva minute, până când se întăreşte. Când o scoţi de acolo, apucă-te încet s-o amesteci: va căpătă imediat consistenţa dorită! Se mai poate repara cu o lingură de caco pudră sau cu lapte praf.

Se lipesc clătitele. Nu-i bai!

E clar, n-ai pus destulă făină! Adaugă, așadar, 1-2 lingurițe, bate bine și pune strat un pic mai gros în tigaie. Iar pentru că tot veni vorba de clătite, ca să fie mai pufoase, folosește apă minerală carbogazoasă în loc de jumătate din cantitatea de lapte.

S-a tăiat maioneza? Se repară

Stai, n-o arunca! Începe o maioneză nouă, cu gălbenuș fiert, după care în loc de ulei adaugă, puțin câte puțin, maioneza tăiată. Uneori o linguriță de apă rece, poate repara pe loc maioneza tăiată. Dar fă la fel. Adauga într-o lingură, două de maioneză tăiată, o lingură de apă rece. Amestecă bine și continuă să adaugi în loc de ulei, maioneza tăiată. Eventual mai adaugă din când în când apă rece.

Cum repari supă prea sărată

Asta știe oricine, pui un cartof și se rezolvă. Nu adăuga apă: diluată, supa își pierde gustul. N-ai cartof, pune o mână de paste sau de orez. Au același efect de a trage sarea. Înainte să servești supa, cartoful sau pastele trebuie scoase.

Ți s-a ars iahnia

Sau pilaful ori chiar piureul. Se întâmplă! Ia repede cratița de pe foc și răstoarnă mâncarea, fără să iei și arsură, într-o altă cratiță. Adaugă puțină apă sau bulion (dacă ai bulion în rețetă) și continuă gătitul. Dacă ți se pare că persistă mirosul de ars, adaugă o ceașcă de lapte.

Prea multă grăsime

A fost carnea prea grasă sau tu ai scăpat prea mult grăsime în supă, ciorbă sau friptură. Nicio problemă! Adaugă câteva cuburi de gheață. Vor atrage grăsimea ca un magnet. Ai grijă să le scoți cât mai repede, înainte să să se topească. sau lasă supa să se racească și adună o parte din grasimea care se formează deasupra.

Friptură tare sau uscată

Dacă-ți iese prea tare friptura, adaugă câteva felii de măr sau ananas peste bucățile de carne. Acopera friptura cu o foaie de copt udată și stoarsă, adauga un pahar mic de apa carbogazoasă sau sifon în tava și lasă friptura la cuptor pentru 20 de minute, la foc mic. Îți va ieși un preparat sofisticat și carnea se va frăgezi imediat. Ca să eviți surpriza de a avea un grătar de vită țeapăn, cel puțin o oră, marinează carnea înainte, sau las-o pentru 2-3 ore în sifon sau apa carbogazoasă.

 

Citește și:

 

Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 august 2026
De Ioana Bucur | 03 august 2026

Dani Piersic, fiul cel mic al marelui actor Florin Piersic, a oferit publicului o rară incursiune în viața sa personală. Cu ocazia împlinirii a doi ani de la căsătorie, acesta a publicat pe Instagram mai multe fotografii din albumul familiei, alături de un mesaj dedicat soției sale, Orsolya. Deși provine dintr-una dintre cele mai cunoscute […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 august 2026
De Ioana Bucur | 04 august 2026

Sebastian Stan a devenit tată pentru prima dată. Actorul de origine română și partenera sa, actrița britanică Annabelle Wallis, au întâmpinat primul lor copil, însă au ales să protejeze cu mare atenție începutul acestei noi etape din viața lor. Potrivit informațiilor confirmate de publicația americană PEOPLE, bebelușul s-a născut în luna iulie 2026. Cuplul nu […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp