Despre mucenici, colacii infiniți

Nu știu alții cum sunt, dar românii au știut să împletească vechile obiceiuri agrare, pastorale cu creștinismul așa de bine, încât nu mai ai habar ce-a fost mai înainte și cum. Iar colacul, simbol al nașterii și renașterii, e mereu la loc de cinste.

Colac, adică făină albă de grâu, apă, sare și maia. Atât. La început de martie, dacă dai roată la țărișoară, poți mânca din colăceii de Măcinici. Numiți și făcuți în fel și chip. Ei sunt astăzi ofrande aduse celor 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, prăznuiți pe 9 martie. Se făceau dinainte de creștinism, pentru că la început de martie era Anul Nou agrar, imediat după zilele Dochiei, când începeau Moșii cei blânzi, tocmai buni pentru arat.

Măcinicii sunt figurine antropomorfe, cu cap, ochi, nas, mâini şi picioare, sau colăcei în forma cifrei opt. Pot avea și formă de albină, de pasăre, de brăduţi sau de cercuri. Gospodinele modelează şi coc ori fierb un număr exact de „sfinţi“, 40 sau  44, numiţi moşi sau mucenici (în anumite regiuni, moşii sunt spirite ale morţilor care îşi vizitează rudele în ziua de 9 martie).

În Moldova, din belșug

Moldovencile, femei deprinse cu bucătăreala alambicată, prepară colaci în formă de opt (sau de infinit) imitând chipul uman. Cum suntem în post, colacii se fac cum aminteam mai sus, se coc, apoi se îneacă în sirop de miere și se presară cu nucă măcinată. Dacă vrei să uiți de post, se poate și altfel. Femeile frământă repejor un aluat de cozonac, cu grijă să nu se spurce și ele, și-ți împletesc la țanc niște mucenici dulci și însiropați de te lingi pe degete.

În Regat, cu aromă de Orient

Mucenicii regățenilor sunt tot colăcei, dar mici-mititei, se fierb în apă îndulcită și apoi aromatizată cu coajă de lămâie și scorțișoară și sunt serviți cu multă nucă, pisată grosier. Apa în care plutesc colăceii ar fi, se zice, lacul în care au mucenicit cei 40 de sfinți din Sevastia. De-aia or fi mai buni reci, fiindcă lacul era înghețat, conform legendei.

Să nu uităm de vin

Obicei rămas probabil din perioada ocupației romane sau de pe vremea când dacii încă nu-l supăraseră prea tare pe Burebista cu obiceiul de a trage la măsea – la început de an agrar, se obișnuia o beție rituală: oamenii se îmbătau ca să le meargă bine peste an. După ce s-au creștinat, românii s-au decis să bea și în memoria sfinților mucenici. Au fost ei 40, atunci 40 de pahare să fie în cinstea lor! Pe vremuri, dacă cineva, din satele în care se practica obiceiul, nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau, cel puţin, să fie stropit cu vin.

Citește și: Nunta – semnificații creștine și populare

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.09/03.03.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: iStock