Există viață și la pensie

Există viață și la pensie

De când mă știu, am auzit în familie, pe la prieteni, cunoștințe sau vecini celebra sintagmă: „Abia aștept să ies la pensie, să am timp și pentru mine!“ Motiv pentru care, în copilărie, dar și acum, credeam că pensia e un fel viață în sânul lui Avraam.

Când cei din jurul meu au început să se apropie de pensionare sau chiar au ieșit la pensie, percepția s-a cam schimbat. Din voiosul „timp pentru mine“ s-a ajuns la „greu mai trece timpul“ sau „ce să mai faci la vârsta asta?“, „gata, ne pregătim de marele drum!“ O vreme, n-am băgat în seamă schimbarea asta de viziune, dar mi-am dat seama după câteva vizite prin țări străine că pe la noi mentalitățile se schimbă greu, foarte greu.

Ce fac străinii

Dorina are 56 de ani și s-a stabilit într-un orășel din Suedia acum 28 de ani. A avut o mică afacere pe care a închis-o anul trecut. Nici prin cap nu i-a trecut să se retragă cu totul. S-a apucat de cursuri de puericultură, hotărâtă se angajeze la o creșă. Bett, o olandeză plină de viață, are aproape 70 de ani și, după ce a ieșit la pensie, s-a angajat part-time la magazinul unui muzeu din Haga. În sudul Franței, câteva pensionare au înființat o organizație care are grijă de monumente: castele sau vile care nu intră în programul național, dar sunt mândria locului. Și aș putea să mai dau câteva zeci de exemple, oameni pe care-i cunosc personal sau cunoștințe de-ale prietenilor.

Ce fac românii

Îndeobște, primul gând este: „Cum o să mă descurc cu banii acum?“ Al doilea? După ce și-au dorit jumătate din viață scape de rutină, acum nu știu ce să facă fără ea. Așa că-și fac rost de una: femeile se transformă în bone și menajere pentru nepoți și copii, iar bărbații… Cu bărbații e mai greu dacă n-au avut alte preocupări în afară de muncă. În fine, un studiu de-acum câțiva ani spunea că unu din patru pensionari are înclinații depresive.

Ce-ar fi de făcut

Putem și noi schimba mentalitatea asta. Și vin și aici cu un exemplu. Bona fiului meu s-a pensionat, așa erau vremurile, la 55 de ani. Se simțea încă în putere și dorința ei cea mai mare fusese să vadă lumea. Așa că s-a angajat bonă, iar cu banii strânși și-a văzut visul cu ochii. Mai știu mulțime de lume care și-a descoperit unii pasiuni precum pictura sau călătoriile, alții înclinațiile spre afaceri. Totul e să vrei, să nu te uiți prea des în oglindă dacă asta te deprimă și să gândești (e un clișeu, dar funcționează!) pozitiv. Există cursuri aproape gratuite pentru pensionari, de la cele de limbi străine până la cursuri de calculatoare, există tot felul de cluburi de dans, olărit, pictat. La teatru sau cinema poți intra gratuit. Și tot așa.

O idee bună

Anul trecut, în Galați, la Universitatea Dunărea de Jos, s-a deschis o secție numită Universitatea vârstei a treia, unde, după model francez, pot fi studiate până la 10 specializări, de la medicină și drept până la arte ori filosofie. La final, absolvenții aflați nu tocmai la prima tinerețe vor primi o diplomă simbolică de absolvire.

Garderoba, părul și machiajul

Dacă bărbații se împacă mai ușor cu aspectul exterior, femeile cad de multe ori în „abatere“. Două extreme: ori se poartă și se machiază ca la 20 de ani, ori se trasnformă peste noapte în călugărițe. Cel mai bine ar fi să-și poarte vârsta cu grație. Și, dacă se poate, să le facă în necaz celor mai tinere. Este celebră Yasmeena Rossi, un model de 60 și mai bine de ani, care arată absolut superb, cu păr alb cu tot. Garderoba trebuie să te avantajeze, nu neapărat în sensul modernității, ci al stilului. Machiajul să nu fie excesiv, dar nici să uiți de îngrijirea feții doar pentru că „ai o vârstă!

Uită sintagma „sunt prea bătrână pentru așa ceva“!

Niciodată nu ești prea bătrân pentru a te simți bine în pielea ta.

Anturajul te ridică, anturajul te coboară

Dacă, odată ieșită la pensie, te înconjori de amice sau foste colege care nu fac decât să-și vaiete bătrânețile, vei sfârși prin a crede că s-a terminat viața la 60 de ani. Nu spun să intri în gașca nepotului, dar una sau două prietene mai tinere (măcar în felul de a gândi dacă nu și în ani biologici) ți-ar prinde foarte bine. Bătrânețea fizică poate fi combătută cu tinerețea sufletească. În plus, îți poți găsi preocupări noi.

Corpul îţi spune când trebuie să te odihneşti. Majoritatea celor care ies la pensie ratează mulţi ani din viaţă pentru că organismul le este obişnuit să funcţioneze cu o doză de stimulente, iar când nu le mai primeşte, intră într-o stare de debusolare, de lipsă de scop, explică Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.

Clubul Seniorilor

În București, există în toate sectoarele aceste cluburi ale seniorilor, de care, din păcate, prea puțini știu, unde mai ales pensionarii singuri pot găsi motiv de socializare, motiv de a se simți utili. Aici se fac:

– consiliere socială şi psihologică individuală şi de grup vârstnicilor;

– programe de terapie ocupațională şi ergoterapie (atelier de lucru manual, pictură, ceramică, confecţionat obiecte decor, tricotat) adaptate vârstei a treia;

– activităţi de petrecere a timpului liber (excursii/pelerinaje, activităţi în aer liber, cursuri de dans), activităţi pe bază de voluntariat, în vederea încurajării relaţiilor dintre generaţii şi a prevenirii marginalizării sociale a persoanelor vârstnice;

– evenimente pentru a sărbători cuplurile care marchează 50 de ani de căsătorie, cu ocazia aniversărilor membrilor clubului şi a sărbătorilor religioase;

– organizarea unor conferinţe, dezbateri, seminare pe teme de interes pentru persoanele vârstnice;

-organizarea de vizite la muzee, expoziţii şi alte obiective culturale de interes pentru membrii clubului;

-seri de dans sau jocuri de societate.

Adrese utile

*Clubul Seniorilor „Codrii Neamţului“, str. Ion Tudor nr. 4, sector 3

*Clubul Seniorilor din Parcul Plumbuita, sector 2

*Clubul înțelepților, Bulevardul Basarabia, sector 2

*Clubul seniorilor, Prelungirea Ghencea, sector 5

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.47/30.11.2017
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021

    Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, […]

Citeste mai mult