Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Au pus limite adolescenților…

Au pus limite adolescenților…

Sună ca “au pus cătușe florilor” – însă un adolescent nu se poate comporta responsabil cu libertatea decât după ce s-a confruntat cumva cu limita.

Lupta cu limitele adulților face din adolescență un teatru de război iar jertfa primordială e chiar relația cu părinții și profesorii, care se poate deteriora pe termen lung, iar consecințele ei traumatice pot afecta și generațiile următoare. Este o problemă de comunicare – de aceea am cerut sfatul specialiștilor în comunicare Jacques Salomé, psihosociolog, și Valeria Salomé, formatoare și consultantă în relații interumane.

Citat evidențiat:

A comunica înseamnă a pune în comun, a forma o legătură, a-i spune celuilalt : «Iată cum te văd eu. Iată ce provoci în mine!» Ce trebuie să știi ca să comunici eficient?

  • să ceri
  • să primești
  • să dăruiești
  • să refuzi.

Limita este deci cuprinsă în comunicarea însăși.

Ce este mai important pentru un adolescent: libertatea sau limitele?

Pentru a se construi, ființa umană are nevoie de limite și de interziceri. Întreaga dificultate rezidă în felul în care acestea sunt puse. Mulți părinți confundă «autoritatea» cu «autoritarismul», corespondentul familial al totalitarismului.

A avea «autoritate» înseamnă a-ți exercita influența în scopul de a-l ajuta pe copil să dobândească încredere în sine, autonomie, respectându-se și respectând pe cei din jur. În schimb „autoritarismul“ este despre putere. Un părinte într-o poziție de «autoritarism» îl obligă pe adolescent să-i urmeze deciziile în scopul de a-și păstra puterea asupra lui. Mulți părinți văd în adolescentul lor un «manipulator» care încearcă să-i domine; vor încerca deci să intre în competiție cu el și se vor «război» pentru orice opinie.

O relație sănătoasă se stabilește atunci când fiecare din părți poate, alternativ, să o influențeze pe cealaltă printr-o propunere, invitație, părere.

Cum punem limite?

Plantați repere, balize; spuneti-le copiilor ce așteptări aveți de la ei și ce nu tolerați. Părinții ar trebui să cultive la ei înșiși responsabilitatea, pentru a o cultiva și la adolescentul lor; la fel, disponibilitatea de a fi mereu prezenți în ceea ce fac, îndrăzneala de a-și mărturisi valorile și angajamentele de viață luate în acord cu aceste valori.

Există însă o zonă în care nu se pot pune niciodată limite: zona trăirilor interioare. Nu putem dicta nimănui: «Nu ai dreptul să fii trist, doar știi că tot ce facem este pentru binele tău!»

De ce repeta adulții greșelile propriilor părinți? 

Părinții așteaptă din partea copiilor lor mult prea mult; dragostea lor poate fi purtătoare de angoase și îndoieli. Sau chiar stângace și excesivă. Dorind să ofere copiilor ceea ce cred că este mai bun, părinții proiectează asupra acestor copii, fără să-și dea seama, o parte importantă din dorințelor lor (din prezent sau din trecut – de exemplu așteptări pe care adultul de acum le avea de la părinții proprii). Pe umerii adolescentului va atârna o dorință «teroristă», greu de realizat în termenii astfel impuși. Reproducem mimetic și inconstient atitudinile pe care le-am resimțit la părinții noștri atâta timp cât nu încercăm să ne ascultăm în trăirile noastre, pentru a ne cunoaste mai bine, pentru a ne re-cunoaște în ceea ce dorim noi să fim și să transmitem.

Valeria Bollud-Salomé și Jacques Salomé vor prezenta câteva aspecte practice ale metodei de comunicare ESPERE® create de Jacques Salomé la Iași între 28 octombrie și 4 noiembrie.

Peste noapte Mirela cea cu Gașca Zurli a devenit mamă de adolescentă. Nu i-a fost ușor! Am aflat din cartea în care și-a consemnat experiența, cartografiind cu poezie, umor, dar și cu spirit practic, felul în care acțiunile inevitabililor hormoni in inflorire se reflectă în comportamentul adolescentului. Sunt stări inexplicabile care vin și trec, dar puternice și dramatice în cea ce privește expresia și ar fi bine ca adolescentul să țină minte că ai fost de partea lui în acel moment. Iubirea, onestitatea, autenticitatea nu sunt tehnici de parenting și nu se pot învăța. Ca părinți, am face bine să nu ne îmbâcsim relația cu copilul adolescent de roluri și statusuri care nu ne aparțin: profesor, prieten, maestru. Părinții cresc și ei împreună cu cu adolescentul lor și sunt nevoiti, exact ca și el, să-și recunoască limitele.

Pentru un părinte e foarte greu să tacă. De fapt însă înveți mult mai multe când asculți, decât atunci când vorbești. Noi am crescut cu cea mai nocivă metodă de parenting: <predica> și, din păcate, facem același lucru. Maya m-a ajutat să înțeleg că ei, copiii noștri, înțeleg mai mult și mai bine decât credem noi, și-am mai înteles ceva: ei își pun limitele la încercare. Noi trebuie să răspundem cu <da> sau <nu>. Dacă e ceva la care ei țin foarte, mult, vor insista cu argumente. Dacă a fost doar o încercare, vor accepta răspunsul, indiferent de natura lui. Ca părinte, într-o zi accepți pur și simplu că influența ta asupra adolescentului tău e limitată și din acel punct totul se schimbă în relația ta cu el“.

 Mai mult ca perfectul de Aivi Dal este un roman cu adolescenți, pentru adolescenți. Fără dulcețuri inutile: personajul principal este mai perfect decât perfectul, este adolescentul însuși, care nu se lasă doborât de exigențele școlii și ale părinților și își găsește singur drumul propriu. Un model în care cei mai mici și adulții de azi se vor regăsi!

Citește și:

 

Articol preluat din ediția de octombrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Roxana Melnicu
Foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Leave a Reply