Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Educația, cheia care deschide toate ușile

Educația, cheia care deschide toate ușile

Ca să fii bucătar, șofer sau profesor faci o școală specifică și dai niște examene. Pentru orice meserie pe lumea asta faci o pregătire minimă înainte de a începe să o practici. Numai părinte poate deveni oricine, fără măcar câteva minute de pregătire prealabilă în ceea ce privește creșterea și educarea unui copil.

Dacă educația este scumpă, stai să vezi cât costă ignoranța, spune un citat atât de vehiculat în ultima vreme. Mai precis, vedem asta cu ochiul liber în jurul nostru și mai ales când ieșim din București. Tineri și maturi resemnați să trăiască de pe o zi pe alta, din ajutoare sociale, bărbați și femei deveniți părinți înainte de vreme, practic copii cu copii în brațe, agresivitatea ca normă de relaționare în familii și în comunitate, abandon școlar, întrucât copiii sunt mai folositori în gospodărie, iar școala oricum nu te ajută la nimic… Toate acestea au dus la perpetuarea unei sărăcii materiale și morale aproape fără ieșire. Și totuși, există oameni care mișcă lucrurile, care ăi învață pe alții cum să fie părinți, cum să se poarte cu copiii lor, de ce este importantă școala, iar schimbările se văd cu ochiul liber: o școală înfloritoare, părinți care ăși trimit copiii la școală și îi sprijină, abandon școlar zero.

Doinița Guțeniuc (39 de ani), este din anul 2010 director al Școlii Gimnaziale din comuna Cilibia, pe care a transformat-o dintr-o buruiană într-o floare, reducând absenteismul la zero. Așa se face că a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ“ în grad de Cavaler. A absolvit Liceul Pedagogic din Bră­ila în 1994, iar Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Univer­si­­tății „Dunărea de Jos“ din Galați, în 2004. În 2016 a absolvit Masterul de Management educațio­nal în cadrul Facul­tății de Psihologie  și Știin­țele Edu­cației, Bucu­rești. Are o vechime în învăță­mânt de 20 de ani.

 Cum de ai ajuns să te ocupi de educația parentală? De când faci asta?

Școală noastră a fost selectată în 2011 să facă parte din Campania pentru participare școlară „Hai la școală!“ susținută de UNICEF în România și având ca scop reducerea abandonului și absenteismului școlar. Pentru că am avut rezultate foarte bune, am reușit să rămânem în campanie toți cei 4 ani. Astfel, am participat la numeroase cursuri de formare susți­nute de către Institutul de Științe ale Educației București, Ministerul Educației Naționale – Direcția Minorități și HoltIS, cei care ofereau formarea pentru educatorii parentali. Eu am aplicat pentru a participa la acest curs pe care l-am și făcut în 2014. De 4 ani susțin cursuri de educa­ție parentală. După ce s-a încheiat proiectul „Hai la școală!“, am continuat să fac acest lucru cu părin­ții din comunitate, ajutată fiind de Primăria Cilibia, deoarece Școala Cilibia a fost partenerul acesteia în construirea Centrului Educa­țional Integrat pentru Copiii și Tinerii din comună.

Care sunt satisfacțiile/dezamăgirile pe care ți le oferă faptul că activezi că educator parental?

Faptul că activez ca educator parental mi-a adus doar satisfacții. Atmosfera care se creează în cadrul cursurilor de educație parentală are rolul de a mă încărca cu o energie pozitivă extraordinară, deoarece tot ceea ce facem pune accentul pe metode apreciative. Se creează o relație foarte puternică între părinți și educatorul parental, astfel încât la sfârșitul cursului foarte mulți părinți încep să plângă și recunosc că le vor lipsi întâlnirile din cadrul cursului. Singurele dezamăgiri vin din faptul că sunt foarte multe persoane cu care am discutat și care au aflat despre aceste cursuri (părinți și cadre didactice) și își doresc din suflet să participe la acestea și nu au posibilitatea. 

Cu ce gânduri te prezinți în față unui grup de părinți la primul atelier de lucru?

De fiecare data când mă prezint în față unui grup de părinți, la primul atelier de lucru, mă încearcă mai multe emoții. Fericire (pentru că am șansa să cunosc oameni noi și să schimb ceva pentru ei) , încântare (asta simt la fiecare curs de educație parentală) și foarte multă încredere, încredere pe care îmi doresc să o transmit și părinților care vin pentru prima dată la curs.

Care sunt cele mai frecvente idei greșite ale părinților despre educație, școală și copii?

De-a lungul timpului am avut ocazia să discut cu foarte mulți părinți despre educație, școală sau copii. O parte din aceștia, în special cei care provin din medii defavorizate nu acordă o mare importantă educației sau școlii. Ei susțin că „ce rost are să înveți, sunt copii cu facultate care nu au de lucru”. În plus, de multe ori, aceste familii opresc copiii acasă pentru a-i ajută la treabă în loc să îi lase la școală. Sunt părinți care consideră că nu au nici un rol în educația copiilor, deoarece rolul acesta îi revine școlii în totalitate.

Mi-ai putea relata în câteva rânduri două cazuri de transformare deosebită, de impact semnificativ avut de cursurile ținute de ține asupra a doi părinți/două familii? Cum s-a schimbat viață lor și a copiilor lor după aceea?

Vă pot spune că, în urma cursurilor de educație parentală, au existat mai multe schimbări în viața părinților și a familiilor acestora. Unul din cazuri ar fi o mamă ce refuza să mai lase copilul la școală deoarece aceasta rămăsese însărcinată în clasa a VIII-a. Chiar și fata refuza să vină de teamă că râd colegii de ea. Părintelui respectiv îi era rușine să mai iasă în comunitate deoarece până taunci față era cunoscută că un copil cuminte și cu rezultate foarte bune la școală. Prin participarea la cursurile de educație parentala am reușit să comunicăm foarte bine cu mama și am recuperat și copilul să nu abandoneze școala și să termine cursurile clasei a VIII-a. La început, mama era foarte supărată și chiar o alungase pe fată de acasă. Acum au o relație foarte frumoasă și un nepoțel pe care bunica îl iubește foarte mult.

Un alt caz ar fi cel al unui tătic care a participat la aceste cursuri și la care rezultatele s-au văzut în ultimii doi ani. Confruntat cu moartea soției sale, care l-a lăsat cu 9 copii, părintele respectiv este atât de implicat în activitatea școlară a copiilor, încât este un model de bună practică. Fată cea mare a terminat Liceul Pedagogic, iar următorii doi copii sunt la liceu. Ceilalți mici de grădiniță și școală sunt prezenți în fiecare zi la cursuri, iar părintele respectiv vine zilnic la școală. 

Dacă ar fi să definești educația ai spune că…

Dacă ar fi să definesc educația aș spune că…”este cheia care deschide toate ușile”. Definiția este data de fiica mea care are 9 ani și mi se pare că este cea mai frumoasă definiție pe care am auzit-o.

Cum era și cum a ajuns școală la care ești directoare? Care-i secretul că școală să fie înfloritoare, iar elevii prezenți la ore?

Cum era școala? Scriind acest e-mail îmi trec prin față flesh-uri cu imagini cum arată școală în 2010. Deși sunt 8 ani de când sunt director, mi se pare o viață de om. Prima impresie pe care am avut-o atunci când am intrat în școală a fost că era apăsătoare. Veneam din județul Brăila și sincer… am crezut că m-am întors în timp. Nu exista internet, toaletele erau în curtea școlii, încălzirea se făcea cu sobe, tâmplăria geamurilor și a ușilor era din lemn, erau săli de clasă în care dușumeaua era plină de găuri iar în unele găuri erau băgate pietre pentru a le masca. Învelitoarea de pe acoperiș era din tablă găurita, iar la fiecare ploaie sau zăpada trebuia să mă duc în clase să văd pe unde mai plouă.    

Acum școala este dotată cu internet, copiator, televizor, centrală termică pe lemne, am construit toalete în interior, două săli de clasă nou construite în regim propriu, parchet, urmează pe data de 10 septembrie să semnăm contractul și pentru construirea unui teren de sport, am schimbat învelitoarea pe școală, tâmplăria ușilor și ferestrelor este din PVC. 

Nu știu dacă deținem secretul pentru ca școală noastră să fie înfloritoare, dar tot ceea ce facem facem din suflet. Nu a fost ușor, dar am convins părinții că școala este cea mai importantă pentru elevi. Am creat o echipă formată din cadre didactice, părinți, elevi și reprezentanți ai comunității. Am învățat și încă învățam unii de la ceilalți. Suntem deschiși la dialog, ne-am deschis către comunitate, am atras părinții alături de noi în toate activitățile pe care le facem și împreună construim zi de zi. Pentru că părinții să meargă la muncă, iar elevii   la  am construit centrul de zi „Centrul educațional integrat pentru copiii din Cilibia”. Copii vin la școală, apoi, după ore, merg la centru. Iau  masa și primesc ajutor la rezolvarea temelor.

Ce ți-ai dori pentru școală și elevii tăi în viitorul apropiat? 

Din punct de vedere material mi-aș dori atât pentru școală, cât și pentru elevi calculatoare, deoarece laboratorul de informatică mai are doar 4 calculatoare care funcționează și acestea sunt foarte vechi (2003-2004). La fel de mult îmi doresc să punem bazele unui ansamblu de dansuri populare pentru copii. Greutatea acestui lucru stă în faptul că îmi lipsesc costumele populare de care au nevoie copiii. Anul trecut, cu sprijinul Primăriei Cilibia și al domnului primar Enache Ion, am reușit să înființam un grup vocal „BOBOCEI DE TRANDAFIR” (muzică populară) și am început deja să mergem la diverse concursuri.

Îmi doresc să le ofer acestor copii oportunități pe care părinții lor nu li le pot oferi. Îmi doresc să le dezvolt acestora gustul pentru folclor, pentru tradiții și să creștem împreună. 

Orice alt aspect considerat relevant și la care întrebările mele nu au făcut referire.

Din această toamnă, mai exact din data de 15 octombrie, școala noastră face parte dintr-un proiect pilot „Inclusive Schools: Making a Différence for Romă children” (INSCHOOL) prin care ne propunem să transformăm școală noastră într-o școală incluzivă. Ne-am propus să desfășurăm foarte multe activități în colaborare cu părinții și comunitatea locală, iar dorința noastră este că proiectul să aibă succes și să se extindă în cât mai multe școli din România. 

Despre educația parentală

Ea se referă la programele care ajută părinții să își dezvolte și să își îmbunătățească abilitățile parentale, să înțeleagă dezvoltarea copilului. Abilitățile pozitive de părinte nu sunt înnăscute, ci se învață.

În ultimii ani în România au fost dezvoltate diverse forme, prin care se realizează promovarea parentalității pozitive, având ca scop dezvoltarea abilităților (mai ales prin servicii de informare) și a competențelor parentale (prin proiecte-pilot de educație a părinților). Cursuri de educație parentală au fost susținute în cadrul școlilor și grădinițelor, al unităților medicale și prin intermediul serviciilor sociale. Astfel, din anul 2010 până în prezent, UNICEF și partenerii săi au construit o rețea de 800 de educatori parentali. Peste 31.000 de părinți au participat la cursurile de educație parentală (detalii pe www.educatieparentala.ro).

În vara acestui an, a fost publicată pe site-ul Ministerului Educației Naționale propunerea de Strategie națională de educație parentală 2018-2025. Aceasta a fost elaborată de un amplu grup de lucru format din Funda­ția Copiii Noștri (FCN), Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC), Organizaţia Formation des Parents din Elveţia, HoltIS, UNICEF, precum și din reprezentanți a trei ministere (Ministerul Muncii prin ANPDCA, al Sănătății și al Educației) și a trei universități.

Ca orice altă politică publică, proiectul de Strategie a fost supus dezbaterilor publice și consultărilor cu toți membrii societății în vederea îmbunătățirii sale. Totuși, în urma feedbackului negativ înregistrat din partea unor persoane/organizații, proiectul a fost retras. Sperăm că nu definitiv.

Deși circulă teorii despre cât de nociv este să-i spui NU copilului ca părinte sau să-i pui limite, de fapt, autoritatea parentală se con­stru­iește între permisivitate și interdicție. Limitele explicate îi creează copilului sigu­ranță, iar disciplinarea pozitivă se bazează pe învățarea și încurajarea comportamentelor dezirabile.    

 

 

Citește și:

Material preluat din numărul de octombrie 2018 al Revistei Femeia.

Text: Cătălina Oprea

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns