Felul în care îți disciplinezi copilul poate avea un efect negativ asupra dezvoltării lui ulterioare. Aplică strategia potrivită, ca el să crească armonios și să fie un caracter puternic!
Abordarea pe care părintele o alege pentru a-și educa odrasla are un impact puternic asupra relației dintre ei și influențează starea de spirit și temperamentul adultului de mai târziu. Potrivit psihologilor, există un stil dominant pe care părintele îl adoptă în funcție de ce simte că ar avea nevoie copilul său. Metoda aleasă de tine poate că este corectă, dar nu e în mod obligatoriu potrivită. Vezi unde te încadrezi și dacă aplici soluția cea mai bună!
Faci ce zic eu!
Dacă acestea sunt vorbele pe care le rostești cel mai des în preajma lui sau chiar înainte ca micuțul să fi făcut vreo boacănă, intri în categoria părinților autoritari, ce-și cresc copiii cu reguli stricte și se așteaptă ca acestea să fie urmate fără vreo abatere. Este evident că micuțul nu are vreo implicare în rezolvarea problemelor apărute și nici nu-și bate capul să înțeleagă de ce o greșeală e mai gravă ca alta. El știe doar că nu are voie anumite lucruri și, dacă le face, e pedepsit. Iar dacă îndrăznește să te întrebe de ce, îi răspunzi tăios că trebuie să procedeze așa cum îi dictezi, că nu e loc de negociere și nici nu-i oferi motivele care au stat la baza deciziei de a-l pedepsi. Pe scurt, îl pui la punct. Dar să nu crezi că, dacă nu scoate un cuvânt, a învățat lecția. Copilul e înverșunat că l-ai umilit, așa că să nu te mire că va repeta isprava cu următoarea ocazie.
Consecințe. Partea bună e că va avea tendința, ca adult, să respecte mai lesne regulile în multe situații, însă probabil va avea o stimă de sine scăzută și dezvolta un comportament ostil sau agresiv. Asta, pentru că se va concentra mai mult pe felul în care îl supără pedeapsa cu care îl chinuiești în loc să învețe să ia decizii și să treacă peste obstacole.
Lăsăm regulile pentru mai târziu
Dacă aceasta este metoda ta de a-ți crește copilul, ai un stil permisiv, la polul opus față de cel autoritar. Nu ești interesată prea mult de partea cu disciplina, poate și pentru că nu vrei să-ți îngrădești cumva odrasla și te ghidezi după ideea că regulile i-ar știrbi din fericirea copilăriei. Astfel, se poate spune că pragul tău de toleranță este foarte ridicat și pui piciorul în prag rar, doar când consideri că problema e serioasă. Deși regulile nu lipsesc la voi în casă, acestea sunt mai mult verbalizate, nu puse în practică. Pedepsele pentru purtare proastă sunt inconsistente fiindcă, spui tu, copiii sunt copii. Ești mai degrabă prietenul lui decât părinte, îl încurajezi să vorbească liber despre supărările pe care le are, fără să-l descurajezi în faptele rele. Prin urmare, el va crede că, dacă împărtășește cu tine toate năzdrăvăniile, e scutit de mustrare și scapă tot timpul basma curată.
Consecințe. Copilul care crește într-o atmosferă plină de îngăduință dezvoltă, ca adult, un comportament capricios, având tendința să nu tolereze autoritatea și regulile. Nu de puține ori, va ajunge să sufere din pricina nevoii permanente de confirmare și să tragă ponoasele firii inadaptate și dificile.
Calea cea mai bună
Când hotărăști pe ce tactică de disciplinare vei merge, gândește-te la ce-i mai important ca el să învețe. Dacă pedeapsa este aplicată eficient, copilul va deveni un adult responsabil, capabil să ia decizii sănătoase pe cont propriu, va fi un om independent. Psihologii spun la unison că extremele nu sunt benefice: copilul nu rămâne cu nimic bun nici dacă părintele este prea strict, nici dacă e foarte cooperant. El are nevoie nu să i se interzică un anume comportament, ci să fie corijat cu fermitate împletită cu blândețe și respect, oferindu-i-se oportunitatea să prindă abilități ce-l vor ajuta în viață. Copilul nu trebuie pus la zid, umilit și învinovățit, dar nici să i se permită să facă tot ce dorește și când vrea el.
Soluție de mijloc
În primii ani, copilul are nevoie cu precădere de lecții ce-i vor fi utile ca adult. Le poate afla doar dacă este pus în situația de a experimenta cum să fie responsabil în relație directă cu privilegiile de care se bucură. Va reuși să înțeleagă unde greșește doar dacă nu e bruscat, umilit, jignit. În caz contrar, îi va încolți gândul că singura cale de a dobândi ceva este prin manipularea celorlalți. Unii chiar trăiesc întreaga viață de adult marcați de credința că nu sunt iubiți dacă cei din jur nu au grijă de ei, în timp ce alții dezvoltă teama că nu are rost să aibă inițiativă, fiindcă vor atrage dezaprobarea celorlalți și vor trăi sentimente de vină, rușine și tristețe. De aici e doar un pas până la gândul că nu sunt suficient de buni. Acești adulți nu au avut șansa și circumstanțele în postura de copii să facă anumite lucruri pentru a-și dovedi lor înșiși că sunt capabili. Aici intervine părintele, cu o soluție de mijloc între cele două metode de disciplinare. Rolul tău e să trasezi limite, fără a scăpa din vedere sentimentele copilului. Profită de situațiile create pentru a crea loc învățămintelor, nu pedepselor. Oferă-i exemple învelite în cât mai multe cuvinte blânde, dar ferme, fără nuanțe și acuzații, pentru a-i modela un comportament bun! S-a dovedit că sunt mai eficiente ca orice alte recompense. Copilul crescut astfel va fi fericit, sigur pe el, relaxat în a-și exprima civilizat opiniile și va face negreșit impresie bună în societate.
Citește și:
Creierul bebelusilor. Descoperirea lumii!
Siguranta copiilor pe internet
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.12/26.03.2015
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com