Esti aici
Femeia.ro > Familie > Iubește-ți copilul ca pe tine însuți

Iubește-ți copilul ca pe tine însuți

Nu-i așa că sunteți de acord cu afirmația din titlu? Orice persoană, părinte sau nu, va da din cap a aprobare: desigur, trebuie să ne iubim copiii ca pe noi înșine, să fim gata să facem orice pentru ei, doar sunt parte din noi. Carne din carnea noastră.

Dincolo de faptul că sună bine, v-ați gândit vreodată ce înseamnă asta: a iubi un copil la fel de mult cum te iubești pe tine? Eu una întâlnesc în jur tot mai des persoane care și-ar tatua oricând pe frunte această frază, dar care nu pun aproape niciodată în practică semnificația profundă a cuvintelor ei. Ca să îți iubești copilul ca pe tine trebuie să te iubești mai întâi pe tine. Altfel, nu se poate.

Acum doi ani, la conferința ținută de Dr. Oz în România, mi-a rămas în minte o afirmație a lui, asupra c[reia n-a insistat, dar care mi s-a lipit de creier pentru totdeauna. Spunea că s-a dovedit științific că sănătatea e legată de stima de sine și stima de sine se transmite din generație în generație. Nu transmiți mai departe copilului tău doar ADN, celule și sânge, ci îi transmiți întreaga ta vibrație ca persoană. Nu e poveste, ci o știință.

„Dacă ai grijă de copilul tău, el va crește mare și va avea la fel de multă grijă de copiii lui. Dar, dacă tu te îngrijești de tine sau, din contră, te neglijezi total, atunci când copilul tău va crește mare, el va face exact la fel cu propria persoană.

Mi s-a părut o afirmație senzațional de simplă și de profundă și multă vreme după ce am auzit-o mi-am dorit să plimb prin lume cu o pancartă imensă pe care să scrie fix asta. S-o vâr în ochii tuturor femeilor care îmi explicau doct că, după ce voi avea un copil, nu-mi voi mai dori nimic de la mine și de la viața asta în general. Practic, voi trăi doar prin copil. „Nici n-o să mai ai timp să te speli pe cap, ce să mai vorbim de haine, ieșit în oraș și alte prostii“, auzeam adesea ca un titlu de glorie și simțeam cum mă strânge ceva în spate.

De ce ar fi asta un titlu de glorie? Să-l înveți pe copil că el merită totul, dar că tu, părintele, nu mai meriți nimic și nu mai contezi din momentul în care l-ai adus pe lume. Mă gândesc cât de tristă ar părea viața adulților, văzută prin ochii unui copil căruia părinții îi tot amintesc că s-au sacrificat pentru el și că tot ce fac ei este numai cu și despre el. Eventual însoțit de un „O să vezi tu când o să ai copiii tăi“, care sună mai mult a amenințare decât a proiecție fericită de viitor.

Statistic, oamenii nu învață din teorii, învață din exemplele altor oameni. Iar copiii „mimează ceea ce văd la adulți. Nu-mi aduc aminte literal primele sfaturi primite de la mama, ce mi-a spus să fac sau să nu fac în viață, în schimb am în cap aievea felul în care se îngrijea în fiecare dimineață, văd și acum pudra Caron de pe comodă, deux-pièces-ul ei bleu cu picouri albe care-mi plăcea mie atât de tare și micile lucruri pe care le făcea pentru ea. Era ceva misterios și fascinant în asta. Erau lucruri de adult.

Firește că făcea și nenumărate lucruri de mamă, dar ceea ce mă atrăgea pe mine cel mai tare erau tabieturile de adult: micile cochetării, discuțiile cu prietenele ei, cărțile pe care le citea, lucrurile care o preocupau. Dacă m-ar întreba cineva ce am învățat eu de la mama, acele momente „furate” ar fi la loc de cinste pe listă.

Copiii noștri, existenți sau viitori, NU se vor purta cu ei înșiși așa cum ne purtăm noi cu ei, oricât ne-am strădui să facem totul ca în toate cărțile de parenting. Dincolo de un anumit prag, se vor purta cu ei înșiși așa cum ne purtăm noi cu noi înșine. Se vor raporta la propria persoană cu asumare sau neglijență, cu grijă sau indiferență, cu încredere sau cu deznădejde.

Nici măcar nu o vor face conștient, e o oglindire care se întâmplă inevitabil de voința ambelor părți și nu degeaba se spune că, după o anumită vârstă, sfârșim transformându-ne în părinții noștri. Așa se și întâmplă, chiar dacă pentru unii asta e cea mai mare frică dintre toate.

Dacă vrei să-ți transformi copilul într-un om fericit, transformă-te mai întâi pe tine și el te va urma întocmai. Și, mai mult decât orice teorie sau învățătură pe care i-o livrezi prin cuvinte, el va deprinde instinctiv darul de a-și găsi singur fericirea, de a o produce și de a o cultiva constant. Nu va crește căutând fericirea ca ideal abstract, fiindcă știe că o are în casă, la îndemână. Produs homemade, de la mama și de la tata.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Diana-Florina Cosmin
Foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns