Buze senzuale în 5 pași

Vrei să faci parte din grupul sosiilor Angelinei Jolie? Chiar dacă natura nu te-a înzestrat cu buze senzuale, nu este totul pierdut: există câteva trucuri simple pentru a le obţine.

Acidul hialuronic rezolvă azi această problemă în doar câteva minute. Dar efectul nu este permanent, ţine doar câteva luni, costă destul de mult şi procedura e cam dureroasă. Injecţiile care dau volum buzelor nu sunt singurele soluţii, mai există câteva modalități prin care se obţine un astfel de efect, ba chiar şi fără durere sau fără investiţie serioasă. Iată câteva soluţii simple, uşor de pus în practică.

Aplică fard corector

Este un truc ciudat, cel puţin la prima vedere: aplicând puţin fard anticearcăn în centrul buzei  inferioare, ea va părea mult mai plină decât în realitate. Acest fard se aplică, desigur, peste ruj şi se estompează bine la margini.

Conturează buzele

Dacă vrei să ai buzele mai mari, nu trebuie să renunţi la contur. Trasează linia de contur în afara celei naturale, dar nu cu mult, ci doar cu câţiva milimetri, iar efectul este incredibil. După ce ai trasat conturul, umple şi interiorul cu acelaşi creion, iar la final aplică rujul.

Alege nuanţe calde

Culorile închise micşorează buzele, pe când cele deschise şi cu texturi satinate au darul de a le mări optic. Cele mai bune rezultate le vei obţine cu un roz sidefat.

Pune gloss peste ruj!

Adăugarea unui strop de strălucire dă volum buzelor chiar şi acolo unde lipseşte. Unii specialişti recomandă aplicarea unui gloss strălucitor în centrul buzelor, dar poţi adăuga un volum mai mare aplicându-l pe toată suprafaţa lor, peste ruj.

Umbreşte colţul buzelor

După ce ai aplicat rujul, conturează doar colţurile buzelor cu o nuanţă mai închisă, ba chiar poţi folosi un creion dermatograf maro sau negru, pe care să-l estompezi corespunzător. Umbrirea colţurilor are un efect de adâncime, iar lumina reflectată pe mijlocul buzelor le face să pară mai pline.

Citește și:

20 de trucuri de frumusete care functioneaza

Priviri divine

4 beneficii ale tenului gras

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/19.03.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 10 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 10 septembrie 2026

Prințul William s-a aflat miercuri, 9 septembrie, la Oslo, unde a reprezentat Familia Regală britanică la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Ceremonia solemnă a reunit membri ai celor mai importante case regale europene și lideri din întreaga lume, însă două detalii au atras în mod special atenția: absența lui Kate […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 10 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 10 septembrie 2026

Laura Cosoi revine pe platoul de filmare la doar câteva săptămâni după ce a devenit din nou mamă. Actrița și prezentatoarea TV a anunțat că, din 12 septembrie, va putea fi urmărită într-un nou sezon al emisiunii Vacanță de vedetă, difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, la Antena Stars. Chiar dacă ultimele săptămâni […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp