Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Lecția de autobronzat

Lecția de autobronzat

Obținut cu ajutorul cremelor, bronzul este cel mai sănătos. În doar câteva ore, pielea capătă o culoare incredibil de seducătoare.

Dermatologii susțin că aceste produse sunt sigure și se pot folosi în sarcină, neprezentând niciun risc. Singurul inconvenient ar apărea la aplicare. O mică greșeală sau un pas neglijat în ritualul aplicării și te alegi cu o piele bronzată-n pete, mai ceva ca leopardul! Câteva aspecte sunt extrem de importante, atât pentru un rezultat bun, cât și pentru menținerea culorii cât mai mult timp. Iată care sunt pașii de urmat pentru un bronz de nota zece!

1. Exfoliază-ți pielea

Autobronzantul este absorbit imediat de pielea uscată, lăsând pete întunecate, iar când celulele se exfoliază, apar alte pete, deschise la culoare. Prin urmare, îndepărtează pielea uscată printr-o exfoliere ca la carte, insistând asupra genunchilor, coatelor, gleznelor și călcâielor. Nu uita nici de față, iar dacă nu ai un scrub, curăță tenul cu o perie specială ori cu un tampon îmbibat în aspirină dizolvată în puțină apă.

2. Lasă pielea să se usuce! Așteaptă încă zece minute după ce te-ai șters cu prosopul, pentru a fi sigură că pielea este complet uscată.

3. Masează cu un pic de loțiune de corp coatele, genunchii, degetele și urechile, conturul părului, sprâncenele, apoi aplică loțiunea, crema ori spuma autobronzantă ușor, fără a freca. Dacă alegi o formulă progresivă, sunt necesare 2-4 aplicări pentru a obține nuanța dorită.

Secret: aplică produsul autobronzant cu mănuși din latex sau cu un burețel. Există și produse care au incluse în set mănuși speciale pentru protecția mâinilor.

4. Începe aplicarea autobronzantului de jos, cu mișcări circulare, pentru a preveni transpirația când îndoi picioarele. Lasă brațele spre final. Folosește cam o linguriță de propus pentru fiecare zonă a corpului – mâini, picioare, abdomen, spate, decolteu și gât –, iar pentru față, o cantitate mai mică.

5. Lasă timp formulei să se usuce vreo 5-10 minute, apoi aplică pudră de talc peste tot pentru a împiedica „vopseaua“ să se transfere pe haine.

6. Nu face duș și evită 6-8 ore activitățile care te fac să transpiri.

Te-ai pătat? Folosește o lămâie tăiată pentru diminuarea culorii, apoi șterge cu o cârpă umezeala.

Citește și:

Pielea rebelă, fără soluție?

10 sfaturi pentru piele fină ca mătasea

8 secrete mici pentru piele perfecta

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.26/02.07.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns