Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Noaptea e o cosmeticiană bună

Noaptea e o cosmeticiană bună

Tonusul pielii refăcut, un plus de luminozitate și o piele mai fină. Cum ar fi ca toate aceste minuni să se întâmple în timp ce tu dormi?

Cremele de noapte și măștile special destinate acestei perioade de odihnă au niveluri ridicate de principii emoliente și ingrediente care dinamizează activitatea pielii. Deși pielea se regenerează pe tot parcursul zilei, cea mai intensă activitate este pe timpul nopții, când noi ne odihnim. Indiferent de tipul de piele, cu toții avem nevoie de hidratare, iar crema de noapte cu textură bogată oferă o hidratare profundă cu un efort mic din partea noastră. Ca efectele să fie spectaculoase în scurt timp, iată care sunt ingredientele pe care tratamentele de noapte să le conțină.

Metoda celor 7 puncte

Pune o bulină de cremă pe frunte, nas, bărbie, pe fiecare obraz, pe gât și decolteu, apoi întinde și masează crema cu mișcări ascendente și de la interior spre exterior.

Celulele stem, oaza tinereții

În tratamentele cosmetice, sunt folosite celulele stem vegetale, care poartă același mesaj precum cele umane: de înnoire celulară – ba, mai mult, au această capacitate pe tot parcursul vieții plantei. Studiile arată aceste celule vegetale reușesc să interacționeze cu ale noastre, stimulându-le înnoirea, dar și producția de colagen și elastină. Este știut că o cremă de noapte este mai bogată în substanțe active față de cea de zi, iar masca este un tratament mai intensiv decât ea. Curăță tenul și aplică crema sau masca și las-o peste noapte să te întinerească.

volum feței cu acid hialuronic

Procesul natural de îmbătrânire a pielii are la bază, printre altele, o scădere a nivelului de acid hialuronic din țesuturi. Pielea pierde din volum, dar și capacitatea de a reține apa și apar astfel ridurile. Obrajii, pomeții și linia maxilarului își pierd fermitatea. Injectările cu ingredientul miraculos nu sunt singura soluție. Unele creme de noapte au un conținut mare de acid hialuronic  și o acțiune puternică asupra tenului. Acest lucru se întâmplă datorită moleculei mici de acid hialuronic, capabilă penetreze straturile profunde ale pielii și să acționeze la locul potrivit. Nu te aștepta la minuni peste noapte – în câteva săptămâni însă, tenul își va recăpăta atât fermitatea, netezimea, cât și volumul.

Pune retinoizii în acțiune!

Reprezintă calea cea mai sigură să-ți ștergi anii de pe chip. Produsele cu o mare concentrație de retinol au un efect vizibil mai rapid. Retinolul accelerează procesele enzimatice și diviziunea celulară, pielea devine capabilă să se autoregenereze dinspre interior. În același timp, retinoizii cresc nivelul colagenului în piele.

Uleiuri prețioase care repară și catifelează

Vitaminele și uleiurile ajută la refacerea barierei cutanate, stimulează microcirculația, favorizează regenerarea celulară și au proprietăți antiîmbătrânire de excepție. Când spui ulei, te gândești la ceva gras, însă aceste uleiuri sunt atent selectate, acționând ca un superaliment, dar fără efect comedogen.

Aurul nu-i doar pentru regi

Egiptenii credeau că acest metal prețios vindecă tot felul de boli fizice și mentale, iar romanii foloseau preparate cu aur în tratarea leziunilor cutanate. Se spune și despre Cleopatra că dormea noaptea cu o mască de aur pe față pentru întinerire. Multe centre spa folosesc aurul în tratamente de fermitate și suplețe a pielii. Cercetătorii susțin că aurul din cosmetice ajută la menținerea hidratării și păstrează fermitatea pielii prin inhibarea descompunerii elastinei. Aurul are proprietăți antibacteriene și transportă mai mult oxigen în celule pentru înnoirea lor.

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Guliver/Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus