
Te-ai întrebat vreodată cum vin succesul și fericirea în viața ta în funcție de zodie? Deși din punct de vedere astrologic fiecare percepe diferențiat aceste două noțiuni (ele depinzând de momentul exact al nașterii), ne-am gândit că te-ai putea regăsi într-unul dintre tiparele astrale enumerate mai jos.
Succesul se raportează în general la standardele societății, care pot fi complet eronate. Succesul real este cel care se întrepătrunde cu fericirea și este individualizat, raportat la propriile visuri, resurse, așteptări și posibilități. Fericirea înseamnă să te simți bine cu ceea ce faci în fiecare zi. O găsești în lucrurile mici, nu este nevoie să ai realizări extraordinare pentru a fi fericit. Spre deosebire de succes, ea ține în primul rând de nevoile subiective și acestea pot diferi fundamental de nivelul, structura sau standardele societății. Succesul și fericirea, deși par asociate, nu sunt totuna, pot coexista sau nu.
Berbec
Berbecul ține destul de mult la statut și imagine. El tânjește după recunoaștere, are un respect profund față de titluri, în general, și o slăbiciune aparte față de cele obținute de el însuși, în particular. Onoarea reprezintă pentru el o dovadă palpabilă a succesului și uneori nu se poate abține să nu iasă în față și să strălucească, deoarece chiar are nevoie de recunoaștere. Fericirea lui depinde însă de încă un factor: implicarea cu pasiune în tot ceea ce face, că este vorba despre o relație de dragoste, relația cu părinții și frații, un hobby sau o simplă călătorie. Iar când i se răspunde cu aceeași franchețe și generozitate, se consideră un om împlinit.
Taur
Taurul, după cum știm, este strâns legat de valori și bunuri concrete; așadar, pentru el o funcție neremunerată corespunzător, un concurs internațional câștigat cu locul I, dar nerecompensat în niciun fel poate deveni mai degrabă motiv pentru a se simți nedreptățit ori dezamăgit decât cu succes. Fericirea lui se reduce la stabilitate din toate punctele de vedere (până la exasperare chiar, pentru unii), dar are și o calitate: când este fericit, reușește să–i molipsească rapid și pe cei din jur – este vesel, atractiv, luminos, ospitalier, grijuliu, amabil, creează un cadru deosebit de plăcut în jurul său și oricine intră în contact cu el poate beneficia fără rezerve de bună dispoziție și liniște.
Citește și: Ce ne însuflețește și ne menține vie speranța în funcție de zodie
Gemeni
Un Geamăn pune preț pe succes, de regulă, doar în funcție de harta sa personală. Teoretic, fiind mereu la curent cu se întâmplă în jur, are acces la informații și poate profita de o mulțime de oportunități pentru a se face remarcat. Practic însă, succesul presupune o anumită perseverență, ambiție, concentrare – or, asta îl plictisește și deseori renunță la jumătatea drumului sau chiar după primul premiu câștigat. Pentru el, succesul nu este neapărat necesar. Fericirea însă e dezbătută, discutată, teoretizată și îl poate aduce în pragul nevrozei. Greu vom găsi un Geamăn fericit cu ceea ce are sau ceea ce este. Poate tocmai această căutare neîncetată îi satisface nevoia interioară de mișcare. Dar să nu uităm că azi poate fi cel mai fericit din același motiv pentru care ieri a fost supărat.
Rac
Racul cu ale sale nevoi insațiabile de iubire și afecțiune, cu siguranță va asocia ori va amesteca fără rezerve fericirea personală cu succesul. Este printre puținele persoane pentru care succesul nu are nicio valoare fără împlinirea sufletească în plan personal ori dacă bucuriile de fiecare zi îi sunt în vreun fel compromise. E dispus chiar să renunțe la funcții și implicit la șansa unui venit consistent dacă pentru asta trebuie să sacrifice o relație de dragoste, un cămin confortabil sau un program lejer. Pentru un Rac veritabil, succesul îl reprezintă deseori o familie fericită, copiii frumoși și iubitori, masa îmbelșugată și siguranța că își poate petrece majoritatea timpului împreună cu aceștia.
Leu
Se știe că există și persoane hărăzite să aibă succes indiferent ce fac. Leul poate fi considerat o persoană destinată să aibă succes, care de obicei vine atât în plan profesional, social, cât și personal. Spre deosebire de semnul zodiacal precedent, recunoașterea publică îi asigură Leului fericirea și împlinirea pe toate planurile. Îl motivează și îi satisface toate nevoile. Odată dobândită notorietatea, el devine cel mai generos și iubitor individ, atrăgând cele mai bune variante, inclusiv în plan sentimental. Pentru el fericirea este o stare de fapt – nu face eforturi pentru a o trăi permanent și pentru a o răspândi cu generozitate și, la drept vorbind, Leului îi lipsește din bagaj noțiunea de „nefericire”, pentru care nu prea are niciun fel de reprezentare, și de aceea deseori nu are nici toleranță.
Fecioară
O Fecioară e artizana propriului succes, deși nu acesta este scopul pe care îl urmărește. Pentru ea satisfacția supremă o poate constitui o meserie pe care o stăpânește foarte bine, până la nivel de excelență, posibilitatea de a o exercita, de a demonstra ce poate. Și în cazul ei se poate vorbi despre o împletire a fericirii cu succesul, dar într-un sens mai restrâns. Tocmai abilitatea de a-și gestiona admirabil viața de zi cu zi îi garantează o stare de echilibru constant ce poate fi considerată pe de-o parte garanția fericirii, iar pe de alta, rețeta pentru o reușită sigură, dar nu neapărat obținerea faimei. Nerecunoașterea meritelor sale produce ravagii în întreg sistemul ei de valori și de cele mai multe ori somatizează rapid. O viață așezată și o activitate profesională desfășurată conștiincios o împlinesc pe deplin.
Citește și: TEST: Care este partenerul tău ideal în funcție de zodie
Balanță
Datorită inteligenței și capacității ieșite din comun de se face plăcută, persoana născută în Balanță poate ajunge departe. Dacă înzestrarea astrală nu arată o înclinare exclusivă către confort și plăceri (ceea ce deseori se întâmplă), atunci își va folosi aceste atuuri pentru a se pune în lumina reflectoarelor și pentru a fi admirată. Da, unul dintre motivele ascensiunii sale este de a fi în centrul atenției grupului, reușind nu de puține ori să stârnească invidii. Are o fire contradictorie – pe cât e de capabilă de acțiune și de ambițioasă, pe atât de refractară e față de efort. La rândul ei, o zodie a fericirii sub toate formele sale, Balanța va ține întotdeauna cont de prețul pe care o carieră înfloritoare îl va necesita; și, cum viața ei plăcută contează în egală măsură, va sta permanent cu ochii pe păstrarea echilibrului între cele două și va renunța mai degrabă la glorie decât la ceea ce o face fericită.
Scorpion
Semnul ambiției și scopurilor întotdeauna atinse, Scorpionul! Da, aici vorbim despre o cu totul altă formă de evidențiere, de alte mecanisme care propulsează persoana să obțină faimă. De cele mai multe ori o obține, pentru că este în natura lui, dar renumele Scorpionului poate fi deopotrivă admirabil, controversat sau chiar funest. Îndrăzneala și puterea sa incomparabile îl vor ajuta să urce în funcții și pe poziții greu de imaginat pentru cei care știu de unde a pornit. Pentru el, succesul înseamnă un scop ce indiscutabil va fi atins, iar fericirea este doar o noțiune teoretică, eventual un simplu cuvânt din dicționar, sinonim cu satisfacția. Pasiunea poate intra și ea în aceeași categorie, dar nu mai mult de-atât!
Săgetător
Când un Săgetător ține discursuri, când abordează un subiect pe toate părțile, când este ascultat și prorocirile sale se adeveresc, se cheamă că respectivul a înregistrat un succes. Poate doar și-a câștigat un loc fruntaș în ierarhia persoanelor de a căror părere merită să se țină cont, dar în viziunea lui e mai mult decât atât. Entuziasmul îl face să desconsidere obstacolele când își propune să se afirme, dar se întâmplă frecvent să descopere pe parcurs oportunități mai interesante și să schimbe direcția. Ca orice semn de foc, va găsi rapid o cale de a ieși la scenă deschisă și nu trece neobservat. Cea mai sigură cale pentru el de ajunge departe din punct de vedere socioprofesional este să facă totul după capul lui. Fericire găsește oriunde și în orice, inclusiv în a râde de propriile rateuri, mai ales că vede în nereușită șansa de a face altceva.
Capricorn
Carieristul zodiacului este, așa cum se știe, Capricornul. Dacă pentru alte semne gloria poate veni pe diverse căi sau chiar poate lipsi, pentru el nu există această opțiune. Foarte întreprinzător și motivat de o ambiție puternică, lasă de obicei micile plăceri ale vieții pe ultimul loc și asimilează fericirea cu obținerea celui mai înalt statut la care poate aspira, în funcție de mediul în care se învârtește. Nu cedează, nu obosește, nu renunță și nu admite să coboare ștacheta odată ajuns în vârful ierarhiei. Ține cont de standardele societății, face tot ce îi stă în putință să le respecte, iar dacă barca începe cumva să se clatine la un moment dat, va ști cum și de ce să se agațe pentru a-i fi bine. Altfel, fără un renume bun și un viitor asigurat, cade în cea mai cruntă nefericire. Ceea ce, să recunoaștem, nu prea se întâmplă.
Citește și: Astro-deco: Cum își decorează casa fiecare zodie
Vărsător
Dotat cu însușiri dintre cele mai diverse, dar în primul rând cu abilitatea de a fi mereu cu un pas înaintea celorlalți, Vărsătorul se remarcă spontan prin personalitate. Este dificil de urmat, greu de înțeles, dar rezultatele sale uimitoare îl împing în față. După ce își atinge scopul, obișnuiește să treacă la altceva, poate o muncă sau un hobby total diferit, dar și aici va găsi la un moment dat un debușeu prin care să uimească și să primească aplauze. Satisfacția Vărsătorului constă în libertatea de a fi cum dorește, de a se bucura astăzi exact de lucrul care ieri îl scotea din sărite, spre exemplu. Fire rațională și imprevizibilă, își găsește greu liniștea afectivă și lasă deseori impresia că plăcerea lui cea mai mare este de a se enerva sau de a riposta; fiecare cu ciudățeniile lui și, dacă la urmă zâmbește, pesemne că și în asta poate consta frumusețea vieții.
Pești
Avem o gamă largă de posibilități pentru persoana născută sub semnul Peștilor, care ne uluiește prin diversitatea domeniilor în care se poate afirma, prin perseverență, uneori noroc sau urmându-și proverbiala intuiție. Poate ajunge în locul potrivit la momentul potrivit astfel încât din afară lucrurile să pară a fi ușor de realizat pentru oricine. Și totuși nu este așa. Peștele știe că anumite împrejurări din viață nu sunt create de el, că poate a sacrificat timp, energie, sănătate, relații afective mai mult decât oricine pentru a-și atinge un scop, dar rezultatul uluitor a venit doar când „a fost să fie”, nu când ar fi fost firesc să vină. Este secretul lui, cu care trăiește o viață și pe care nu-l poate împărtăși. Dacă prin statutul sau renumele obținut va putea să–i ajute și pe alții, atunci de regulă el se va simți cu adevărat fericit.
Articol preluat din ediția de octombrie 2019 a revistei Femeia
Autor: Melania Badea
Sursă foto: iStock