Chiar dacă uneori pare marketing, reclama pe care prinţul Charles o face Transilvaniei e bazată pe cruda, dar frumoasa realitate.
Prinţul a venit, a văzut locurile şi nu s-a mai putut despărţi de ele. A cumpărat o căsuţă, apoi un teren şi încă unul, a deschis o pensiune şi, tot aşa, de-acum e unul dintre cei mai mari admiratori şi susţinători ai Transilvaniei, României, dar mai ales al acelei zone atât de frumoase, zona cetăţilor săseşti ţărăneşti.
Viscri, biserica albă
Asta înseamnă (Weiskirich, în dialectul săsesc) numele localităţii aşezate un pic retras din ruta Braşov-Sighişoara. Cetate ridicată de ţărani saşi stabiliţi aici la finele secolului al XII-lea. Coloniştii, săraci, au găsit aici o mică capelă din calcar. Din care s-a edificat apoi biserica evanghelică şi apoi târgul ferit de rele. Peste secole, aici a găsit prinţul Charles colţul de rai. Aici s-au deschis pensiuni. Viscri pare că a stat pe loc. După două zile petrecute aici, începi să te întrebi în ce an, în ce secol eşti. Şi n-ai mai pleca, aşa cum nici prinţul nu se prea mai îndură.
Prejmer, o mie de izvoare
Cea mai veche şi cea mai solidă fortificaţie este cea de la Prejmer. Chiar în drumul năvălitorilor, la pasul Buzăului, biserica teutonilor din Prejmer nu a fost niciodată cucerită. Astăzi, Prejmerul e cunoscut mai degrabă pentru festivalul clătitelor şi păstrăvii roz, dar localnicii se mândresc mult şi cu istoria lor, cele o mie de izvoare fiind folosite pentru păstrăvării. Aşezare foarte veche, iniţial a slavilor năvălitori, localitatea a crescut şi s-a dezvoltat mai ales datorită cavalerilor teutoni, care la 1211 au primit drepturi asupra teritoriilor de lângă râul Târlung. Teritorii primite pentru a se aşeza şi a fi scut la răsărit împotriva năvălitorilor. Biserica, evanghelică, înconjurată de un zid puternic, cu toate acareturile, este cu adevărat o cetate inexpugnabilă, ridicată la 1218. O curiozitate, mai ales pentru armele din acea vreme, este aşa-numita „orgă a morţii“, un fel de bunică a mitralierei: câteva ţevi legate între ele în care erau plasate fitiluri și cremene în aşa fel încât să tragă foc continuu. Dar cel mai frumos la Prejmer este Festivalul clătitelor, care are loc pe la sfârșitul lui februarie, un amestec de carnaval (înainte de post) şi petrecere dinaintea plecării în armată (obicei săsesc înainte de plecarea feciorilor la oaste). Tinerii se maschează şi colindă târgul cu o căruţă cu sobă pe care fac clătite la comandă. Doritorii plătesc în natură (făină, zahăr, ouă) sau în bani. Băieţii mai fură câte-o fată de măritat ca să lege logodnă.
Alma Vii, merele dintre vii
În maghiară, alma înseamnă măr. Prin zonă, se amestecă frecvent saşii şi secuii, dar Alma Vii (pe drumul dintre Sibiu şi Sighişoara) amestecă mai degrabă firea molcomă a saşilor cu limba şi obiceiurile secuilor şi ceva din, să zicem, optimismul românilor. Un sat de o frumuseţe spectaculoasă, ridicat la poalele bisericii fortificate Alma. Gemuri excepţionale, gazde primitoare, lipsa semnalului telefonic şi a internetului fac din Alma Vii destinaţia ideală pentru întoarcerea în timp. Şi odihnă perfectă.
Citește și:
Istorie si bucurie pentru suflet
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.4/29.01.2015
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: Guliver/Thinkstock
