Loboda. Spanac franțuzesc

Loboda. Spanac franțuzesc

Loboda. Spanac franțuzesc – Cunoscută și sub numele de spanac franțuzesc, loboda este un ingredient cu o mulțime de calități. De la începutul primăverii până la început de toamnă, frunzele proaspete și crocante de lobodă se găsesc pe tarabele din piețe sau chiar în supermarketuri și ar fi păcat să nu profiți de calitățile lor excepționale.

După lunile lungi de iarnă, oricine simte nevoia unei schimbări în meniu, fie că este vorba despre un smoothie energizant în locul unui mic dejun clasic, despre o salată de frunze verzi ce se potrivește perfect lângă friptură, despre o tartă sau un quiche ale cărui ingrediente sunt tot trufandalele. Urzicile, spanacul, ștevia, loboda și leurda sunt o comoară la care avem de-acum acces deplin.

Calitățile nutritive ale frunzelor de lobodă se aseamănă în bună măsură cu ale frunzelor de spanac. Astfel, vorbim despre cantități importante de vitamina K, ce ajută la fixarea calciului, împiedică formarea cheagurilor de sânge, ceea ce previne apariția riscului de atac cerebral. De asemenea, loboda conține fier, clorofilă, betacaroten, vitamina C (într-o cantitate de până la trei ori mai mare decât spanacul), vitamine B, vitamina A, esențială pentru îmbunătățirea vederii nocturne. Consumate regulat, frunzele de lobodă încetinesc apariția semnelor îmbătrânirii și favorizează procesul de regenerare celulară, întăresc sistemul imunitar al organismului.

Din categoria mineralelor, loboda conține sodiu și potasiu, calciu, fier, magneziu, dar și fibre ce facilitează digestia, antocianină, un antioxidant puternic ce protejează organismul împotriva radicalilor liberi, reducând riscul de cancer. Această substanță cu adevărat miraculoasă se găsește cu precădere în frunzele roșii de lobodă. Nu în ultimul rând, frunzele de lobodă au proprietatea de a elimina toxinele din organism, având de asemenea un efect ușor laxativ.

Mai puțin folosită în stare crudă, loboda este totuși foarte gustoasă folosită ca atare, în salate, alături de alte frunze verzi proaspete și crocante. Nu trebuie decât să adaugi o vinegretă din ulei de măsline și zeamă de citrice (limetă sau lămâie) și, în funcție de gust, un strop de chefir sau iaurt de băut.

Folosită mai des în supe sau în ciorbe, loboda este foarte gustoasă sotată în foarte puțin unt, cât să-și păstreze frăgezimea frunzelor, dar și alături de frunze de spanac ori urzici într-o umplutură de tartă, quiche sau clătite sărate.

Clătite cu lobodă și spanac

  • 200 g făină
  • 2 ouă
  • 400 ml lapte
  • ½ linguriță cu sare
  • piper negru (facultativ)
  • ulei de prăjit

Pentru umplutură:

  • 300 g spanac
  • 300 g lobodă
  • 100 g unt
  • 300 g brânză de capră
  • 3-4 ciuperci
  • 100 g iaurt grecesc
  • 1-2 căței de usturoi
  • ½ ceapă mică
  • pătrunjel verde
  • sare
  • piper

Sotează în untul topit usturoiul și ceapa tocate fin. Adaugă ciupercile feliate și lasă-le până scade zeama. Adaugă frunzele de spanac și lobodă și mai sotează-le împreună 2-3 minute.

Lasă se răcească și adaugă iaurtul, brânza de capră sfărâmată, verdeața tocată fin, sare și piper după gust.

Pentru clătite, amestecă într-un castron făina cu ouăle bătute separat. Adaugă treptat laptele rece, sare și piper, facultativ. Unge tigaia cu ulei și toarnă câte un polonic mic din compoziția de clătite. Coace pe ambele părți și repetă până termini toată compoziția de clătite.

Cât sunt călduțe, umple clătitele cu amestecul de verdeață și ciuperci, rulează și servește-le imediat, cu un pahar cu vin alb.

Citește și:

Articol preluat din ediția de martie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Mariana Fătulescu
Foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp