Miraculoasa reteta care vindeca migrena

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Miraculoasa reteta care vindeca migrena

Migrenele pot fi combătute cu un remediu pe cât de simplu, pe atât de la îndemână, afirmând că durerile de cap pot trece fără aspirină, odihnă sau perdele trase, apelând doar la un amestec de apă, sare și lămâie.

Remediul este cunoscut de multa vreme dar a fost uitat in favoarea pastilelor, desi ramane una dintre cele mai bune solutii impotriva durerilor de cap care nu au o etiologie medicala certa. Combinatia dintre sare, apa si lamaie se bazeaza pe faptul ca principala cauza a migrenelor este deshidratarea, urmata de un dezechilibru al mineralelor.

Pentru a restabili acest echilibru este suficientă puțină sare, recomandându-se utilizarea uneia de foarte bună calitate, cum ar fi sarea roz de Himalaya, care conține peste 80 de minerale.

Rețeta este foarte simplă iar efectul benefic apare practic in cateva minute de la ingestie. Se amestecă sucul unei lămâi întregi și două lingurițe rase de sare de Himalaya într-un pahar mare de apă. Ideal este ca tot lichidul sa aiba circa 300 de mililitri. Amestecul s ebea dintr-o rasuflare. Prin consumul rapid al acestui amestec, conținutul de electroliți se reechilibrează, iar sistemul imunitar se întărește.

La circa 15 minute dupa se revine cu un al doilea pahar de apa, iar pe parcursul zilei cantitatea de sare se reduce la minimim.

Tratamentul nu are contraindicatii, iar calmarea durerii de cap este practic instantanee!

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 29 iulie 2026
De Ioana Bucur | 29 iulie 2026

Kate Middleton este considerată una dintre cele mai elegante membre ale Familiei Regale britanice, iar aparițiile sale sunt analizate în detaliu la fiecare eveniment public. De la rochiile de gală și costumele impecabil croite până la piesele accesibile pe care le readuce rapid în atenția publicului, garderoba ei a devenit, în timp, un reper pentru […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 31 iulie 2026
De Ioana Bucur | 31 iulie 2026

Laura Cosoi trăiește unul dintre cele mai emoționante momente ale vieții sale. Actrița a devenit mamă pentru a cincea oară și a anunțat venirea pe lume a unei fetițe căreia ea și soțul său, Cosmin Curticăpean, i-au ales numele Nina. Vestea a fost împărtășită joi, 30 iulie 2026, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp