Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Cum alegi sutienul potrivit

Cum alegi sutienul potrivit

cum alegi sutienul

Sutienul este un articol de îmbrăcăminte minunat: conferă sânilor sprijin și formă. Tu știi să alegi sutienul potrivit și să-l porți corect? 

Există câte un sutien pentru fiecare ocazie, că vrei să fii seducătoare, fata simpatică din vecini sau atleta care nu ratează alergarea de dimineață. Există sutiene cu armătură, dublate cu burete, fără bretele sau pentru sport. De multe ori însă, purtăm o mărime greșită a sutienului. La ce să fii atentă, pentru a te asigura că sutienul se potrivește perfect, vezi mai jos.

Banda elastică

Banda de sub bust a sutienului poartă cea mai mare parte a greutății sânilor (aproximativ 80%). Trebuie să stea exact atât de strâns cât să nu se ridice în partea din spate. Dacă stai în picioare, această bandă elastică ar trebui să fie orizontală, adică paralelă cu solul. Dacă alunecă în jos când te miști, sutienul tău e prea mare. Așadar, înainte să-l cumperi, citește eticheta. Ai 75A sau 80B? Numerele, de la 70 la 100, notate înainte de literă reprezintă circumferința măsurată imediat sub sâni și sunt în diviziuni de câte 5 centimetri.

SFAT. Mai întâi măsoară circumferința sub bust. Până la 77 cm, ai mărimea 75, până la 82, mărimea 80. Și așa mai departe.

Citește și: Istoria dezbrăcată de secrete a sutienului 

Cupele

Cupele ar trebui să acopere bine sânii. De aceea, în cazul în care materialul face cute, sutienul este prea mare. În cazul în care sânii ies din cupe, sutienul este prea mic. Pentru a calcula mărimea corectă a sutienului, trebuie să măsori și circumferința peste sâni, întrucât această dimensiune determină mărimea cupelor. Trece centimetrul în jurul trunchiului, la nivelul mameloanelor. Asigură-te că măsurătoarea nu este nici prea strânsă, nici prea lejeră. Notează numărul și… folosește calculatorul.

SFAT. Cu următoarea formulă, poți calcula dimensiunea cupei: (circumferința superioară, în centimetri + 2,5) : 50. Rotunjește la cel mai apropiat număr întreg. Rezultatul corespunde literei pe care o regăsești pe etichetă: 0 = AA, 1 = A, 2 = B.

Bretelele

Oricât de late sau subțiri ar fi, bretelele susțin doar maximum 20% din greutatea sânilor. Iar principala lor funcție este modelarea sânilor, adică ridicarea și, eventual, echilibrarea sânilor inegali. Atenție, nu strânge niciodată bretelele prea mult, cu scopul de a ridica sânii; acestea trebuie să fie reglate așa încât banda elastică să fie orizontală la spate. În cazul în care se ridică, bretelele sunt prea strânse și nu doar că punctele de presiune inestetice de pe umeri devin vizibile, dar apar și durerile de spate.

SFAT. Un sân generos necesită mai mult sprijin; de aceea, sutienul ar trebui să fie prevăzut cu bretele mai ferme, de obicei mai late.

Atenție! Chiar dacă știi mărimea sutienului, asta nu înseamnă că ți se și potrivește. Motivul: producătorii din diferite țări interpretează diferit mărimile cupelor.

Citește și: Cât de des îți speli sutienul?

Consecințele purtării unui sutien nepotrivit

Dureri de gât, leziuni posturale și fisuri în țesutul conjunctiv, acestea sunt doar câteva dintre consecințele care pot fi cauzate de alegerea unui sutien greșit. Un sutien bine montat modelează întreaga siluetă.

 

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns