Părinții care rămân apropiați de copiii lor și după ce aceștia devin adulți au un obicei simplu. Psihologii spun că face diferența

Mulți părinți își imaginează că, odată ce copiii devin adulți, relația apropiată dintre ei va continua în mod firesc. În realitate, lucrurile se schimbă. Fiecare își construiește propria viață, apar responsabilități noi, iar timpul petrecut împreună devine tot mai limitat.

Psihologii spun însă că există un detaliu care face o diferență importantă. Părinții care reușesc să păstreze o legătură caldă și autentică cu copiii lor adulți nu sunt neapărat cei care insistă să fie sunați mai des, ci cei care au creat, în timp, un spațiu în care conversațiile au fost întotdeauna firești și lipsite de presiune.

Cu alte cuvinte, telefonul sună nu pentru că „trebuie”, ci pentru că interlocutorul își dorește cu adevărat să vorbească.

După ce copiii cresc, apropierea devine o alegere

În copilărie, relația dintre părinte și copil este construită aproape exclusiv prin timpul petrecut împreună. Locuiesc în aceeași casă, împărtășesc rutina zilnică și interacțiunile apar în mod natural.

La maturitate, însă, apropierea capătă o altă formă.

Copiii aleg dacă sună, cât de des împărtășesc ce li se întâmplă și cât de mult își doresc să își implice părinții în viața lor.

Psihologii spun că părinții care se bucură de o relație apropiată cu fiii și fiicele lor adulți sunt, de cele mai multe ori, cei care au cultivat încă din trecut un climat de încredere și acceptare.

În astfel de familii, nu este nevoie de un motiv important pentru un telefon. Uneori, conversația începe simplu: „M-am gândit la tine” sau „Am vrut doar să te aud”.

De ce insistența poate avea efectul opus

Este firesc ca părinții să își dorească mai mult timp alături de copiii lor. Totuși, terapeuții de familie atrag atenția că solicitările repetate de tipul „Nu m-ai mai sunat de mult” sau „Ar trebui să vorbești mai des cu noi” pot transforma comunicarea într-o obligație.

Terapeuta de familie Sarah Epstein explică faptul că frecvența conversațiilor nu este același lucru cu apropierea emoțională.

Dacă un copil adult telefonează doar din sentimentul datoriei, conversația riscă să devină formală și lipsită de autenticitate.

În loc să întărească relația, presiunea poate transforma apelurile într-o sarcină de bifat pe lista de obligații.

Conversațiile cele mai valoroase sunt cele fără un scop anume

Psihologii spun că relațiile solide dintre părinți și copiii adulți au o caracteristică aparte: există loc și pentru lucrurile aparent neînsemnate.

Nu este nevoie ca fiecare telefon să fie motivat de o problemă, de o veste importantă sau de o situație urgentă.

Uneori este suficientă o întâmplare amuzantă, o recomandare de film sau o discuție despre cum a decurs ziua.

Aceste conversații aparent banale consolidează apropierea și creează sentimentul că relația este una sigură și lipsită de judecată.

Copiii își caută mai des părinții atunci când se simt ascultați

Un alt aspect remarcat de specialiști este felul în care părinții reacționează atunci când copiii le povestesc ceva.

Persoanele care ascultă cu interes, fără să critice imediat, fără să minimalizeze problemele și fără să transforme fiecare discuție într-o lecție de viață devin interlocutori către care copiii revin cu plăcere.

Psihologii spun că sentimentul de siguranță emoțională este unul dintre cei mai importanți predictori ai relațiilor apropiate dintre părinți și copiii adulți.

Relația se construiește cu mult înainte ca telefonul să sune

Specialiștii subliniază că apropierea de la maturitate nu apare peste noapte.

Ea este rezultatul miilor de interacțiuni din copilărie și adolescență.

Felul în care părintele a ascultat, a reacționat la greșeli, a gestionat conflictele și a încurajat comunicarea contribuie la relația care va exista peste 10, 20 sau 30 de ani.

În psihologie, această idee este susținută și de Attachment Theory, dezvoltată de John Bowlby și extinsă ulterior de Mary Ainsworth. Teoria arată că relațiile bazate pe încredere, disponibilitate emoțională și sprijin constant favorizează atașamentul securizant, iar acesta influențează inclusiv relațiile dintre părinți și copiii deveniți adulți.

Un telefon fără motiv spune, uneori, mai mult decât unul planificat

În cele din urmă, psihologii spun că nu numărul apelurilor este cel care măsoară apropierea dintre părinți și copiii lor.

Mai important este ca acele conversații să existe din dorință autentică.

Atunci când un copil adult știe că poate suna fără să fie întrebat de ce nu a făcut-o mai devreme, fără să fie criticat sau făcut să se simtă vinovat, telefonul devine un gest firesc, nu o obligație.

Poate tocmai acesta este secretul familiilor care rămân unite și după ce copiii își construiesc propriile vieți: relația nu este întreținută prin presiune, ci prin disponibilitate, răbdare și bucuria sinceră de a fi împreună, chiar și pentru câteva minute, fără un motiv special.

Nota redacției: Relația dintre părinți și copiii lor adulți este influențată de numeroși factori personali, familiali și sociali, iar fiecare familie are propria dinamică. Informațiile prezentate în acest articol au la bază cercetări și teorii din domeniul psihologiei și urmăresc să ofere o perspectivă generală asupra modului în care poate fi construită și menținută apropierea emoțională. Ele nu reprezintă reguli universale și nu pot explica toate situațiile individuale.

Pentru cele mai importante articole cu și despre TINE, te așteptăm pe canalul nostru de WhatsApp Femeia.ro, dar și pe Tik Tok! Acolo vei afla sfaturi și trucuri interesante în exclusivitate, dar și cele mai interesante știri de pe site, direct pe telefonul tău! 

Foto: Profimedia