După cum ştii, pentru ştiuleţii hrănitori trebuie să-i mulţumim noi, europenii, lui Cristofor Columb, care a adus multe bunătăţi din cele două Americi.
În Mexic, la fel ca în restul civilizaţiile precolumbiene, porumbul este plantă sacră, având un zeu al lui, pe nume Centeotl. În Mexic s-au găsit cele mai vechi seminţe de porumb. Şi tot acolo se află Paxil, locul în care Tepeu şi Gucumatz (Adam şi Eva în varianta aztecă) au găsit hrana salvatoare, ştiuleţii albi şi galbeni. În alimentaţia mexicanilor şi a popoarelor din America Centrală, porumbul este aliment principal. Iar când spun principal, asta înseamnă că e cel fără de care nu se poate: porumbul fiert ca atare, aluaturi, mâncăruri, ba chiar şi dulciuri cu boabe aurii.
Tamales, de-acum mii şi mii de ani
Unii spun că ar fi zece mii, alţii zic că ar fi doar vreo 7-8 mii de ani de când aztecii, populația maya şi urmaşii lor mănâncă tamales – nişte rulouri umplute cu carne, brânză sau legume (ori amestecuri ale acestora), făcute din masa (un aluat dur din porumb), împachetate în pănuşi (foile care acoperă ştiuletele) şi fierte. Un deliciu, ne garantează cunoscătorii.
Roti şi porumb fiert
Roti este o lipie tipic indiană (se mănâncă mai ales în Punjab), foarte subţire, din făină de porumb, consumată cu un sos foc de iute. Se spune că e mâncarea săracului, dar este atât de bună… Şi, culmea, la fel ca la noi, în India se mănâncă și porumb fiert. Vânzătorii stradali au şi acolo tot felul de strigături, dar sigur nu-s aşa de imaginative ca aici. Curios fapt, porumb fiert sau copt se mănâncă în Americi, în India şi în… Balcani. În restul lumii, foarte-foarte rar.
Mămăligă, polenta, angu, piure de porumb
Ei bine, la noi porumbul a ajuns abia în secolul al XVII-lea – așadar, nu-i crede pe cei care povestesc cum Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân mâncau mămăligă cu sarmale. Mă rog, poate mâncau, dar mămăliga aia era de fapt terci din mei, cereală de bază în regiune până la venirea porumbului. Să nu-i crezi nici pe cei care spun sus și tare că mămăliga e specific românească. O prepară italienii (polenta), chiar şi nord-americanii (corn mush – păsat de porumb) şi brazilienii (angu). Dar, să recunoaştem, mai bună şi mai gustoasă ca oltenii n-o face nimeni. Mai cu seamă că ei au tradiție, nu glumă! În secolele trecute, ţăranii din zonă făceau mămăligă şi de trei ori pe zi.
Citește și:
Octombrie. Fructe si legume de sezon
Asociază inteligent alimentele!
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.46/19.11.2015
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com
