
Anghinarea si cicoarea, două plante benefice – Aceste plante pe care le știm pentru că înnobilează diverse salate (anghinarea) ori pentru că pot înlocui cafeaua (cicoarea) au și alte proprietăți.
Ambele se cultivă vara și pun în slujba sănătății toate calitățile cu care au fost înnobilate de Mama Natură. Dacă cicoarea
încântă privirea cu floricelele ei albastre diafane, anghinarea, care face parte din specia ciulinilor, are o inflorescență mov care o recomandă de multe ori pentru aranjamente florale mai speciale.
CICOAREA: AMĂRUIE, DAR SĂNĂTOASĂ
Cine a trecut prin anii grei ai comunismului știe că, la un moment dat, cafeaua devenise un mare lux. În magazine nu se mai găsea decât un preparat căruia românii îi puseseră, ironici, numele de nechezol.
El conținea doar 20% cafea, restul fiind format din tot felul de plante precum năutul, ovăzul și cicoarea.
Această plantă este îndeaproape înrudită cu gălbenelele și cultivată în anumite zone pentru a fi folosită atât în scop terapeutic, cât și gastronomic, deoarece din frunzele ei se poate face salată. Beneficiile ei medicale au fost descoperite cu mult timp în urmă, iar studiile întreprinse în epoca modernă nu au făcut decât să le confirme.
Dintre acestea, scăderea nivelului glicemiei în cazul celor diagnosticați cu diabet a fost confirmată și de cercetările făcute de-a lungul vremii de savanți. Pentru a beneficia de aceste proprietăți, trebuie să
consumi aproximativ două căni cu decoct din rădăcină de cicoare în fiecare zi.
ALTE BENEFICII ALE PLANTEI:
→ calmează arsurile stomacale;
→ înlătură indigestia;
→ contribuie la eliminarea sau prevenirea gazelor intestinale;
→ tratează insomnia;
→ sprijină buna funcționare a căilor biliare

ANGHINAREA, O PLANTĂ SPECIALĂ
Crește spontan în țările mediteraneene și tot aici este apreciată la marea ei valoare. Există regiuni din Italia (Sicilia), Grecia (insula Tinos) sau Spania (regiunea Navarra) unde anghinarei i se închină festivaluri speciale an de an, iar localnicii se întrec în a prepara zeci de mâncăruri care să o conțină. De la anghinare se folosesc în scop medicinal rădăcina și frunzele, iar în gastronomie bulbul. Acesta din urmă se folosește pentru pizza, salate, supe sau tocănițe. Se găsește în majoritatea hipermarketurilor și poate fi preparată la grătar, umplută cu carne și orez, sote ori fiartă, cu diverse sosuri pe bază de usturoi și ierburi aromatice. Ce ne interesează însă pe noi de la această plantă considerată de mulți în mod eronat drept legumă este ajutorul pe care îl dă diabeticilor. Există o cercetare făcută pe 39 de persoane supraponderale care, după ce au consumat vreme de două luni extract din frunze de anghinare și fasole mov, au prezentat valori scăzute ale glucozei în sânge. Un alt studiu de mai mică anvergură relevă faptul că o persoană care mănâncă anghinare va avea valori mai mici ale glicemiei la 30 de minute de la masa respectivă. Planta este indicată și sub formă de ceai medicinal.
ALTE BENEFICII ALE PLANTEI:
→ are un conținut foarte redus de grăsimi, în schimb e bogată în minerale și vitamine;
→ scade colesterolul„rău“ și îl crește pe cel „bun“;
→ îmbunătățește funcția hepatică;
→ ajută digestia.
DR. RUXANDRA CONSTANTINA medic specialist în medicină de familie, apifitoterapie, biorezonanță și iridologie,
Medica RD Esthetic (www.drconstantinaruxandra.ro).
Ce efecte benefice au și cum se administrează corect anghinarea și cicoarea în caz de diabet?
◆ Anghinarea are o acțiune hipoglicemiantă puternică, deci ajută la scăderea valorilor glicemiei și la stimularea secreției
pancreatice de insulină. În plus, are și efecte detoxifiante, stimulează secreția și excreția biliară, regenerează celula hepatică, normalizează valorile colesterolului sangvin. Se consumă sub formă de infuzie, se începe cu 1 cană /zi și se ajunge la 2 căni/zi, timp de 21-30 zile.
◆ Cicoarea (datorită inulinei, polizaharidă cu rol de prebiotic) normalizează valorile glicemiei și stimulează sinteza de insulină, previne crizele de hipoglicemie. Se prepară sub formă de decoct, 500 ml/zi, administrat de patru ori pe zi, înainte de fiecare masă, sau pulbere, 1 linguriță de două‑trei ori pe zi, sau capsule. În plus, ajută la normalizarea valorilor colesterolului sangvin și a trigliceridelor, stimulează creșterea bacteriilor intestinale bune, diminuează apetitul alimentar (administrată în timpul mesei).
ATENȚIE! Cei care au fost diagnosticați cu calculi biliari trebuie să evite să consume extract de anghinare sau orice preparat din acest bulb, deoarece stimulează mișcările vezicii și pot declanșa o deplasare a calculului.
Citeste si:
- Dieta ketogenică, o soluție pentru controlul glicemic?
- Top 10 alimente pentru diabetici
- Vitamine pentru imunitatea copiilor cu diabet
Articol preluat din revista ABCDiabet
Text: GEORGIANA DOBRESCU
Sursa foto: pexels.com