Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Top 10 alimente pentru diabetici

Top 10 alimente pentru diabetici

Top 10 alimente pentru diabetici – Deși diabetul zaharat nu este considerat o boală gravă, posibilele-i urmări trebuie să te pună pe gânduri. Şi, fireşte, să faci tot posibilul să nu te confrunţi cu ele.

Cu ce începi? Cu măsuri de prevenție, de diagnosticare la timp, iar în cazul în care te confrunţi deja cu această boală a lumii moderne, făcând tot posibilul s-o ţii sub control. Un rol esenţial, atât în prevenția, cât şi în controlul bolii, îl are dieta, ea făcând parte, pe lângă exerciţiul fizic şi tratamentul medicamentos, din planul terapeutic.

Lista alimentelor interzise pentru diabetici este destul de mare. Din fericire, există şi alimente care îi pot fi de mare ajutor şi ar fi bine să le introducă des în meniu. Iată câteva dintre ele.

1 Broccoli. Ca şi alte legume crucifere, precum varza şi conopida, broccoli conţine sulforafan, o substanţă capabilă să anuleze efectele devastatoare ale diabetului zaharat asupra vaselor sanguine, afecţiunile cardiovasculare fiind o consecinţă frecventă a acestuia.

2 Afine. Supranumite „insulina verde“, afinele, pe lângă faptul că se numără printre fructele sărace în zahăr, ajută la scăderea nivelului celui din sânge. Bun este şi ceaiul, atât din frunze de afin, cât şi din fructe uscate. Se prepară prin infuzarea a două linguriţe de frunze sau fructe uscate la o jumătate de litru de apă clocotită şi se beau două căni pe zi.

3 Fulgi de ovăz. Bogate în fibre solubile, capabile să încetinească absorbţia glucozei din alimente, fulgii de ovăz introduşi în hrană duc la scăderea necesarului de insulină.

4 Fasole boabe. Bogate în proteine vegetale, boabele de fasole, ca şi lintea şi năutul, prin carbohidraţii complecşi din compoziţie, favorizează creşterea lentă a glicemiei. Fosolea boate este, de asemenea, o sursă preţioasă de megneziu şi potasiu. Acestea sunt motivele pentru care li se recomandă diabeticilor să consume cât mai des câte 200 g de fasole boabe pe zi.

5 Cereale integrale. Orezul brun, ovăzul, orzul, tărâţele ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, încetinind absorbţia celui din alimente.

6 Ciocolată amăruie. Din cea cu un conţinut ridicat de cacao, de cel puţin 75%, bogată în flavonoide, substanţe care cresc sensibilitatea organismului la insulină, reduc rezistenţa la insulină, scad nivelul de insulină şi glucoză din sânge. În plus, ciocolata amăruie reduce pofta de dulciuri, de care orice diabetic trebuie să se ferească.

7 Scorţişoară. O mirodenie care echilibrează nivelul ridicat de zahăr din sânge. Exact de ce are nevoie un diabetic. Doar 1 gram pe zi (aproximativ ½ linguriţă), timp de 4 luni, reduce nivelul zahărului din sânge cu aproximativ 10%. Compuşii din scorţişoară activează enzimele care stimulează receptorii insulinei.

8 Nuci. Conţin acid alfa-linolenic polinesaturat, capabil să reducă inflamaţia celulară, aceasta putând conduce la diverse tulburări autoimune, inclusiv la diabet. Bogate mai sunt nucile şi în acizi graşi Omega 3, arginină, vitamina E, prin toate acestea putând încetini evoluţia acestei boli cronice. Un consum frecvent de nuci poate conduce la o scădere importantă a valorilor glicemiei, este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Şcoala Publică a Universităţii Harvard din SUA.

9 Mere, pere, gutui. Sunt bogate în pectine, un tip de fibre solubile, care au darul de a scădea absobţia zahărului din tubul digestiv. Excelente pe post de gustare, nu-i aşa?

10 Quinoa. O pseudocereală devenită cunoscută şi la noi în ultimii ani. Prin introducerea ei în mod curent alimentaţie, datorită conţinutului ridicat de mangan, menţine un echilibru al nivelului zahărului din sânge. Poate fi folosită ca înlocuitor de orez, timpul ei de fierbere fiind de un sfert de oră.

Reguli simple, esenţiale pentru diabetici

Diabetul nu impune o anumită dietă, ci doar instalarea, pentru a ţine glicemia sub control, a unui set de reguli în alcătuirea acesteia. Şi respectarea lor, fireşte.

Porţii mici şi dese pentru diabetici. Hrana zilnică ar trebui împărţită în 5-6 porţii,trei mese principale şi două gustări. În felul acesta se asigură menţinerea unui nivel optim al zahărului din sânge, evitându-se creşterile şi scăderile bruşte ale acestuia. Important este şi cât mănânci la o masă, chiar dacă e aldătuită doar din alimente considerate sănătoase.

La ore fixe, nu oricând. Pentru menţinerea unui nivel constant al zahărului din sânge şi a evita variabialitatea necesarului de insulină este foarte important să se păstreze un anume interval între mese.

Grăsimi cu măsură. Asta înseamnă lactate cu conţinut redus de grăsimi, doar carne slabă ori degresată, preparată la tavă, grătar sau cuptor. Şi nu oricât la o masă, ci cam cât palma şi groasă de un deget, cel mult de două ori pe zi.

Dulciuri doar în cantităţi infime. Un diabetic trebuie să reducă drastic cantitatea de delicatese de tipul produselor de patiserie, prăjiturilor, cremelor, dulciurilor de orice fel din meniul lui, adică să şi le permită doar din când în când –şi atunci în cantităţi foarte mici, DOAR de poftă.

Legume crude vs fierte. Ce este mai bun pentru diabetici?

Cât mai multe legume crude, este sfatul ce i se dă unui suferind de diabet zaharat. De ce nu fierte? Legumele crude au un indice glicemic mic, fierte însă îşi pot modifica întratât indicele glicemic încât să fie contraindicate. Un morcov, de exemplu, consumat crud are un indice glicemic de aproximativ 15, fiert însă acesta ajunge în jurul valorii de 55. Aşadar, cât mai des crud, cât mai rar fiert.

Top 10 alimente pentru diabetici

Metoda semaforului pentru diabetici

Iată un truc sugerat de nutriţionişti pentru a nu se confunda alimentele admise cu cele interzise ori permise limitat, fiecare aliment fiind etichetat, în funcţie de cum îşi pune amprenta asupra nivelului glicemiei, cu una din cele trei culori ale semaforului.

E uşor de diferențiat în minte trei categorii de alimente: pe „lista roşie“ sunt cele interzise unui diabetic, din cauză că au un indice glicemic ridicat, pe „lista verde“ – cele admise, cu indice glicemic mic, iar pe „lista galbenă“ –  alimentele ce nu sunt interzise, dar sunt admise în cantităţi reduse şi nu prea des.

Lista verde. Alimente cu indice glicemic mic, ideale in dieta celor diabetici: # peşte; # carne slabă de pasăre, vită, porc şi miel – câte 200-300 g pe zi; # brânză – de vaci, telemea, caşcaval; # legume – varză, conopidă, morcov, dovleac, fasole verde şi galbenă, ţelină, spanac, praz, dovlecei, salată, roşii, ardei, castraveţi, gogoşari, ardei, vinete, măsline, gulii, ceapă şi usturoi verde.

Lista galbenă. Alimente ce pot fi consumate în cantitate limitată de diabetici: pâine, cartofi, paste făinoase, iaurt, brânză de vaci, caş, urdă, fructe şi legume cu peste 5% glucide, adică mazăre, pere, banane, caise, cireşe, vişine, pepene galben, zmeură, pepene verde.

Lista roşie. Alimente interzise, cu indice glicemic mare: zahărul şi produsele zaharoase, fructele uscate, mierea, prăjiturile şi bomboanele, strugurii, vinul dulce, mustul şi siropurile, dulceaţa, îngheţata, prunele, berea.

Ştiai?

# Diabetul ocupă locul trei, după afecţiunile cardiovasculare şi cancer, în ierarhia bolilor care pun viaţa în pericol. Sigur, asta doar dacă nu-i ţinut sub control.

# Stilul de viaţă sedentar duce la obezitate, iar grăsimea depusă, la rândul ei, determină instalarea diabetului. Cu cât duci o viaţă mai activă, cu atât scazi riscul de a dezvolta diabet.

# În cazul unui diabetic, alimentele hipercalorice şi bogate în grăsimi pot creşte nivelul glicemiei periculos de mult, putându-se ajunge la complicaţii grave.

# După părerea medicilor, tratamentul unui bolnav de diabet zaharat înseamnă 95% dietă şi 5% medicamente.

# Un consum regulat de cafea scade cu 30-50% riscul dezvoltării diabetului zaharat. Asta, întrucât, după cum susţin cercetătorii, cofeina stimulează metabolismul. În plus, cafeaua conţine şi potasiu, magneziu şi antioxidanţi, elemente ce contribuie la reglarea nivelului zahărului din sânge.

Citeste si:

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.04/2018
Text: Olga Sveduneac
Sursa foto: pexel

Comments

comments

Leave a Reply