Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medical > Retenția de lichide

Retenția de lichide

Ba faci pungi pe sub ochi sau ai pleoapele umflate, ba ţi se umflă gleznele ori te balonezi. Mici neplăceri trecătoare, îţi spui. Nu le trata cu superficialitate, în spatele lor se pot ascunde afecţiuni serioase, nicidecum trecătoare.

Una din trei femei se confruntă cu asemenea inconveniente, vinovată fiind retenţia de lichide. De ce se întâmplă asts? O întrebare pe care ar trebui să şi-o pună şi să-i găsească răspunsul oricine observă această sensibilitate a organismului. Și nu-i uşor, motivele fiind cât se poate de diverse.

În cazul fericit, edemele, umflarea vizibilă a pielii în urma reţinerii apei în organism, sunt ocazionale, apărând ca efect al unui anumit factor declanșator şi dispărând odată cu el. Sunt însă şi situaţii, mult mai serioase, când edemele sunt cronice, de durată sau recidivante, manifestându-se ca simptom al unei afecţiuni. E important să le găsești cauza fie în obiceiurile de zi cu zi, fie în propria stare de sănătate, pentru a trata, atunci când este cazul, afecţiunea pe care o însoţesc, nu doar să scapi de ele.

Edeme ocazionale

Alimente provocatoare. Te-ai ospătat cu mâncăruri picante şi sărate, asezonându-le din belşug cu băuturi alcoolice. După un asemenea răsfăţ, n-ar trebui să te miri dacă în dimineaţa următoare, urcându-te pe cântar, vei observa că te-ai cam îngrăşat. Da, pe durata unei singure nopţi.

Cum te ajuţi? Pentru ca organismul să elimine excesul de sare şi alcool va trebui să le dizolve mai întâi într-o cantitate suficientă de lichid. Aşadar, bea apă!

Lipsa de mişcare. Ţi se întâmplă să stai mult timp fără să te mişti. În faţa calculatorului, de exemplu. Într-o asemenea situaţie, predispuşi la edeme sunt cei ce suferă de insuficienţă venoasă. Nu cumva te numeri printre aceştia? Imediat ce-ţi vei pune corpul în mişcare, încet-încet vor dispărea.

Cum te ajuţi. Când activitatea pe care o desfăşori te obligă să stai cu orele în poziţia şezând, încearcă, din când în când, să te ridici de pe scaun şi să faci câţiva paşi, iar când n-o poţi face, măcar întinde-ţi picioarele.

Sindromul premenstrual. Înaintea apariţiei menstrelor, simţi că încălţămintea parc-ar fi intrat la apă, iar inelele te strâng.

Cum te ajuţi. Nu te impacienta: după perioada menstrelor, neplăcerea va dispărea.

Unele medicamente. Printre efectele secundare ale anumitor medicamente se numără şi apariţia edemelor. Cele pentru reglarea tensiunii arteriale, de exemplu. Situaţia nu e periculoasă, dar prezintă un oarecare disconfort.

Cum te ajuţi. Spune-i medicul de efectul secundar al medicamentului, l-ar putea înlocui cu un altul.

Premenopauza. Urmări ale modificărilor hormonale specifice perioadei dinaintea instaurării menopauzei pot fi şi retenţia de lichide şi luarea în greutate.

Cum te ajuţi. Dacă, pe lângă apariţia edemelor, mai observi şi alte indicii ale instaurării premenopauzei, precum dereglările ciclului menstrual şi bufeurile, consultă un ginecolog, ţi-ar putea prescrie un tratament pentru restabilirea echilibrului hormonal şi prevenirea retenţiei de lichide.

Edeme cronice

Când organismul reţine lichidele în mod sistematic, cauza ar putea fi o afecţiune cronică.

Insuficienţa cardiacă. Când sângele nu circulă cu viteza normală, stagnând în vene, se poate ajunge la formarea edemelor cardiace. De obicei, apar la gambe şi sunt de culoare albăsturie, la început intermitente, mai ales seara, dispărând în decursul nopţii, putându-se permanentiza cu timpul.

Afecţiuni endocrine. Cel mai des apar în hipotiroidie – secreţia de hormoni redusă scade sinteza de proteine, ceea ce duce la edem endocrin –, dar şi în hipertiroidie, hiperfoliculism, tiroidită autoimună.

Boli de rinichi. Când rinichii nu funcţionează cum trebuie, se ajunge la retenţia de lichide în spaţiile interstiţiale, edemul manifestându-se prin creşterea greutăţii corporale, dar şi prin umflarea pleoapelor şi a feţei, scrotului, labiilor mari şi a membrelor. Edemul renal din zona feţei este alb, moale, apare mai pronunţat dimineaţa, până spre seară dispărând.

Tulburări ale circulaţiei limfei. Când circulaţia limfei este perturbată, respectivul lichid se acumulează la nivelul ţesuturilor şi produce aşa-numitul edem limfatic, localizat unilateral la nivelul unei extremităţi, pielea infiltrată fiind îngroşată şi dură.

Afecţiuni hepatice. Edemul hepatic este cauzat de obstrucţia sistemului venos şi a celui de drenaj limfatic ale ficatului, manifestându-se în caz de boli hepatice grave şi ciroză.

Cum te ajuţi. În niciun caz recurgând la măsuri de eliminare a apei din organism precum diureticele. Autodiagnosticarea şi apoi automedicația în cazul edemelor cronice poate fi periculoasă!

Pungi sub ochi, pleoape umflate, picioarele nu mai încap în încălţăminte, creştere în greutate, deşi eşti foarte atentă la ce şi cât mănânci. În mod cert, organismul tău a început să reţină lichidele. Caută cauza unor asemenea neplăceri fie în obiceiurile de zi cu zi, fie în propria stare de sănătate, pentru a o trata pe aceasta, prevenind şi astfel edemele, nu doar eliminându-le.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.25/29.06.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus