Una dintre primele reguli de îngrijire obligatorii despre care mi s-a vorbit, încă din maternitate, a fost despre decalotare bebeluşi (retractarea prepuţului pentru menţinerea igienei intime la băieţel), care se face după băiţă, când bebeluşul este relaxat. Prin urmare, i-am acordat o atenţie specială, încercând să respect întocmai indicaţiile primite, dar şi cu inima cât […]
Ai căutat: 5 lucruri pu
Zi de zi eşti ocupată şi cu gândul în şapte părţi, de la mâncatul sănătos , la mersul la sală, programări la doctor şi grijă pentru soţ şi copii. Dar când vine vorba de finanţe, cea mai mică neatenţie în drămuirea banilor va avea efect asupra întregii familii. Schimbările mici pe care le poţi face […]
Am stat câteva zile să reflectez asupra vieţii şi am decis să-mi întreb prietenele care au fost cele mai importante lecţii de viaţă pe care le-au învăţat până la vârsta aceasta. Am fost pur şi simplu uimită de lista întocmită de patru prietene, patru femei fantastice de vârste diferite. Aşa că vreau să împărtăşesc […]
Logodna este una dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat mie şi ţineţi cont că am făcut turul Europei cu maşina, ba chiar şi turul Turciei. DAR… a fi logodită este şi o experienţă uşor ciudată. De ce zic că este ciudat, care sunt lucrurile care mă fac să spun lucrul ăsta? […]
De multe ori este dificil să navighezi prin cultura corporatistă. Printre open space, bârfe, erori de ţinută, favoritism, relaţii la birou, colegi şi supervisori – biroul poate fi o adevărată junglă. Pe măsură ce te obişnuieşti cu regulile locului este important să-ţi păstrezi mintea limpede şi să nu permiţi diverselor prejudecăţi să-ţi fie ghid. […]
Unghiile noastre suferă mult pe parcursul unei zile. Apăsăm pe taste, ne scufundăm mână în apă atunci când spălăm vase, scotocim prin poşetă, iar câteodata unghiile ajung să aibă de a face chiar cu dinţii. Şi cu toate astea, ne-ntrebăm de ce un nou strat de ojă nu este de ajuns. Adevărul este că unghiile […]
Ştiinţa a confirmat: bărbaţii sunt mai atraşi de femeile care seamănă cu ei – prin prisma culorii ochilor, a părului, dar şi a altor trăsături. Este dovedit: Cine seamănă se adună! Multe studii au fost făcute deja pentru a determina acele caracteristici care le fac pe femei să fie considerate atrăgătoare din punct de […]
Dacă ai călcat vredată într-un magazin de specialitate, trebuie să ştii deja câte opţiuni ai în materie de valize. Cu carcasă tare sau carcasă moale? Cu roţi sau fără? Ce mărime? Cu fermoare sau încuietoare? Lista continuă. Uite cum te poţi concentra pe ceea ce contează şi-ţi poţi alege valiza perfectă pentru următoare călătorie. Mărimea […]
Nu reuşeşti să scapi de acest obicei urât? Chiar dacă îţi rozi unghiile constant sau doar când eşti stresată, este un obicei urât şi trebuie să scapi de el. Am făcut o listă cu câteva lucruri care te pot ajuta să scapi de rosul unghiilor pentru a avea si tu, o manichiură frumoasă. […]
Copiii concepuţi în decembrie prezintă cu 8% mai multe riscuri de a suferi de autism, faţă de cei concepuţi în iulie. Acestea sunt concluziile unui studiu american care a fost realizat pe un eşantion de şapte milioane de copii. Riscul de a avea un copil cu autism creşte progresiv până la începutul primăverii, copiii […]
Trucuri pentru o viata mai usoara la birou – De fiecare dată când văd cuvintele „trucuri pentru o viaţă mai uşoară”, mă entuziasmez. Leneşa din mine devine iraţional de entuziastă când dă peste o nouă şi inteligentă manieră de a face viaţa mai uşoară. Şi de ce nu şi la birou? Aceste trucuri inteligente nu […]
Orice femeie din lumea asta îşi doreşte să-i crească părul mai repede, mai ales când vrea să scape de breton, sau de o tunsoare aleasă greşit. Iar dacă vrei să scapi de o tunsoare urâtă, atunci este chiar frustrant când treci prin perioada intermediară când pur şi simplu părul tău nu are nicio formă. Dar […]