Fără doar şi poate, nimic nu-i mai bun decât fructele şi legumele proaspete. Iar dacă sunt abia culese, cu atât mai bine! Dar, când anotimpul nu e de partea ta, apelează cu încredere la raionul… îngheţat. Dacă le eviţi, să ştii că n-ai motive. Cercetătorii au demonstrat că fructele şi legumele congelate conţin vitamine şi […]
Ai căutat: Teste
Tu îți iubești copilul li este firesc să te întrebi ce simte el pentru tine. Un studiu a dovedit că 40% dintre părinți se întreabă dacă copilul îi iubește sau dacă nu cumva totul se rezumă la dependența și nevoie de a avea alături de el pe cei care i-au dat viață. Și pentru că […]
Secreția abundentă de suc gastric apare frecvent în afecțiuni ca ulcer stomacal sau nevroză gastrică, dar adesea și ca efect al unor medicamente sau după ce consumi alimente grase sau bogate în amidon. Dacă ești în căutarea unei alternative la tratamentul clasic cu antiacide, remediile naturale îți vin în ajutor și opresc hiperaciditatea, fie că […]
Ne mândrim cu ele fiindcă au purtat cu cinste imaginea țării noastre peste hotare și au influențat generații de-a rândul prin performanțele lor. Contribuția româncelor la dezvoltarea umanității este fără tăgadă. Iată câteva dintre numele pe care le-a dat România și care au scris o parte importantă din istoria lumii. Unele sunt cunoscute, însă majoritatea sunt […]
După o noapte obositoare, poți observa cercuri negre sub ochi, dar lipsa somnului nu este singura cauză a cearcănelor, așa că e bine de știut cum să le faci față rapid atunci când apar. Ereditatea, îmbătrânirea, pielea uscată, oboseala sau un regim alimentar nesănătos pot fi cauzele acestor cearcăne. Deși sunt un neajuns pentru aspectul […]
Potrivit Bisericii creştine, mândria, zgârcenia şi lăcomia, desfrânarea, invidia şi gelozia, îmbuibarea, mânia, lenea sunt cele şapte păcate capitale. Pe lângă faptul că ele contrazic principiile moralei religioase, ne influenţează în foarte mare măsură sănătatea. Din punctul de vedere al bisericii, păcatul capital este fundamental, nu atât prin gravitate, cât mai ales prin faptul că […]
Cei mai mulți nou-născuți vin pe lume perfect sănătoși. Alții, însă, au un start mai anevoios, pentru că au o luptă de dus cu infecțiile. Cât a stat în burtica ta, bebelușul a fost protejat de tot ce înseamnă mediul din afară. Trecerea din mediul uterin protector în lumea exterioară poate însemna pentru mulți bebeluși confruntarea cu […]
O mămică grijulie va fi mereu atentă la ochişorii copilului ei. Iată situaţiile în care ar trebui să mergi cu micuţul la un medic oftalmolog. Îi curg încontinuu lacrimi pe obraz Acest simptom poate semnifica imperforarea canalului lacrimal. Afecțiunea apare în primele săptămâni de la naştere şi este un defect congenital minor. Canalul care face […]
Chiar dacă în afară de masă și de somn ai impresia că bebelușul tău nu face mare lucru, el are multe de învățat și de descoperit în primele luni de viață.
Fructele şi legumele sunt esenţiale pentru imunitate, iar multe dintre ele apără pielea la fel eficient. Sănătatea organismului depinde deopotrivă de prezenţa vitaminelor, mineralelor şi de cea a bacteriilor prietenoase existente atât în tubul digestiv, cât şi pe piele. Atunci când, dintr-un motiv sau altul, microbiomul, cum este numită aglomerarea de bacterii care se află […]
De Ziua Îndrăgostiților, ne oferim unul altuia inimioare roșii și ursuleți de pluș. Însă specialiștii susțin că într-o relație de durată important e ce faceți pentru a construi relația în celelalte 364 de zile din an. E-adevărat, nu puteți menține proaspătă relația dacă nu depuneți amândoi eforturi susținute pentru asta. Anul acesta, leagă-ți lista de […]
Poate nu o auzi la fel ca pe cea care se manifestă prin dialog, dar te însoțește întreaga zi și, fără să-ți dai seama, vocea interioară are un impact major asupra existenței tale. Monologul interior, cunoscut sub denumirea de voce interioară, este acel flux verbal al conștiinței, înlănțuirea de gânduri lăuntrice sau discuția cu propria […]