Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Animale fantastice sau ciudățenii adevărate?

Animale fantastice sau ciudățenii adevărate?

Cine n-a auzit de Nessie, plesiozaurul din lacul scoţian Loch Ness, sau de Yeti, uriaşul ce-şi tot face apariţia printre zăpezile nordului? Ce femeie nu s-a visat prietena unui inorog sau ce bărbat n-a scrutat largul mării, doar-doar l-o ispiti vreo sirenă?

Poveştile sunt frumoase şi ne fac să visăm la orice vârstă. Iar puterile animalelor neobişnuite îi impresionează deopotrivă pe cei mari şi pe cei mici, stârnind imaginaţia, visurile, dorinţele. Mitologia, din orice parte a lumii, e plină de astfel de animale, de la Cerber, câinele cu trei capete păzitor al Infernului în mitologia greacă, până la dragonii chinezeşti. Au existat ele vreodată ori sunt rodul imaginaţiei oamenilor? Se spune că orice basm sau legendă se bazează pe un sâmbure de adevăr. Iar în vremurile vechi, când oamenii nu înţelegeau un fenomen natural, „dădeau vina“ pe un zeu sau pe o creatură fantastică.

Nessie, stăpâna Scoţiei

A fost văzută prima dată în 1933 în lacul ce-i este casă, Loch Ness, situat în nordul înnorat al Scoţiei. Un cuplu de turişti a văzut atunci un animal imens, cu gât lung, ce se pregătea să intre în apă. Un an mai târziu, a fost publicată de acum faimoasa fotografie a lui Nessie – scoţienii, oameni practici, au profitat din plin de misterul animalului acvatic, ajungând curând să-l alinte ca pe un prieten –, o creatură semănând perfect cu un plesiozaur. Conform datelor de până acum, plesiozaurii, o specie de dinozauri acvatici, ar fi dispărut în urmă cu 65 de milioane de ani. Atunci ce-i cu Nessie, cum a ajuns ea (sau ei) până în zilele noastre? Nu se ştie nici acum, iar cercetările susţinute ale universităţilor britanice şi nu numai nu au avut rezultate concludente. Rămâne un singur semn de întrebare, de fapt un argument în favoarea existenţei animalului misterios: sonarele aduse la faţa locului detectează imense obiecte (mase) subacvatice care se mişcă şi nu pot fi identificate. Teoria cu colonia de somni uriaşi nu pare să mulţumească pe nimeni.

Doamna cu licornul

E o imagine celebră a Renaşterii, o tânără principesă mângâind un inorog (licorn), un fel de căluţ cu un singur corn în frunte. Cornul avea puteri miraculoase: vindeca bolile, curăța răul, dădea viață. Unicornul era simbolul perfecţiunii, evoluţiei, luminii, la propriu şi la figurat. Apare, într-un fel sau altul, în legendele mai multor popoare din toate colţurile lumii. Şi apare, ca o creatură cât se poate de reală, cu descrieri amănunţite, în scrierile lui Aristotel, dar şi ale sfântului Grigorie sau ale lui Ginghis Han. Sfântul Ambrozie, de pildă, spunea că originea unicornului este un mister asemenea nașterii lui Iisus. Însă inorogul nu este pur şi simplu un cal cu un corn magic în frunte. În cele mai multe descrieri, e o combinaţie de animale. Asta i-a făcut pe criptozoologi să bănuiască faptul că inorogul ar fi strămoşul lui okapi. Un animal bizar, aparent o combinaţie de cal cu zebră, în fapt o rudă exotică a girafei. Okapi are două corniţe, la fel ca girafa, dar, privit dintr-o parte, pare a avea un singur corn. Semnul de întrebare? Inorogul este prezent în mitologiile chineză, mongolă şi greacă, iar okapi sau girafele se simt bine în Africa.

Yeti, singuraticul

I se spune Omul Zăpezilor, Omul Pădurii sau Bigfoot şi este o arătare uriaşă, păroasă, asemănătoare unui om primitiv. S-au scris sute de articole, au apărut zeci de filmări, s-au realizat filme despre uriaşul văzut prima dată de un nepalez pe versantul sudic al munților Himalaya, în 1948. Să fi fost nişte antropoide care au rămas la stadiul de evoluţie de acum sute de mii de ani? Sau doar imaginaţia oamenilor dornici de senzaţional? Cercetătorii spun că arătarea seamănă cu o gigantică maimuţă (numită gigantopitec) care a trăit pe pământ, prin Asia, acum… 300.000 de ani. Aveau înălţimea de aproximativ 3 m şi cântărea peste 450 kg. Există oameni de ştiinţă care nu exclud posibilitatea ca reprezentanţi ai acestei specii să fi trăit până în zilele noastre.

Citește și:

Mister – un zbor care a durat 47 de ani!

Cucuteni, cea mai veche civilizație

Zeii, oameni veniţi din cer

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.06/11.02.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus