Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Revoluția sexuală: genul neutru

Revoluția sexuală: genul neutru

Ne jucăm de-a Dumnezeu sau dăm dovadă de libertate în gândire și toleranță absolut lăudabile atunci când ne creștem copiii de „genul fluid“? Aceasta este marea dilemă a prezentului, când apar tot mai mulți susținători ai ideii că cei mici își aleg singuri sexul.

Doamnelor și domnilor, faceți cunoștință cu Nikki și Louise Draven din Middlesborough, Marea Britanie! Sunt prima familie „neutră“ din Europa. Adică niște părinți care nu țin cont de sexul lor și al copilului, pe care-l cresc după această ideologie surprinzătoare pentru cei mai mulți dintre noi. Ca să fim mai clari, în această familie britanică tatăl este în plin proces de tranziție să devină femeie, iar mama se identifică atât ca femeie, cât și ca bărbat. În plus, ei (sau ele) își cresc copilul – pe băiatul lor de patru ani, denumit Star Cloud – fără țină cont de sexul lui de la naștere. Adică îi cumpără atât haine de băiat, cât și de fetiță, îl lasă și chiar îl încurajează poarte rochițe, pantaloni, fuste sau cămăși și îi oferă ca jucării tractorașe și mașini, dar și prințese și păpuși. În plus, copilul îi spune mamă celui care i-a fost tată biologic și tată lui Nikki, care se identifică cu ambele genuri. O nebunie fără margini, o bătaie de joc la adresa cuiva care se află în plină creștere și dezvoltare, care nu are tăria să pună piciorul în prag și să oprească „abuzul emoțional“ al părinților lui? Sau o ideologie progresistă, o gândire modernă și, de fapt, viitorul spre care se îndreptă întreaga omenire?

Fată, băiat sau X

Vom fi toți neutri la un moment dat? Ne vom alege sexul ba feminin, ba masculin după cum ni se va năzări în viitorul nu foarte îndepărtat? Ne vom îmbrăca, comporta și vom arăta toți unisex? Vom fi doar simple persoane, nu femei și bărbați? Iată asemenea întrebări sunt deja pe buzele multora dintre noi în 2018, când s-a deschis deja această posibilitate. În SUA, există în tot mai multe state toalete publice de gen neutru, iar copiii sunt învățați încă de la grădiniță nu pună etichete, să nu discrimineze, să nu se perceapă pe ei și nici pe cei din jur în funcție de sexul cu care s-au născut. Încă de la trei ani, când abia învață să-și exprime personalitatea și dorințele, li se spune că nu-i va judeca nimeni dacă azi își doresc să fie băieței și mâine fetițe. Că au libertate deplină să-și aleagă singuri cine vor să fie. Și, dacă e neapărată nevoie să aparțină unui gen, acela poate fi ales mai târziu, la adolescență. Iar până atunci, copiii sunt neutri, nu aparțin niciunui sex. După asemenea reguli se ghidează și familia Draven: „Noi nu îi spunem niciodată copilului nostru că e băiat. Pur și simplu îl lăsăm pe el să fie cine își dorește el să fie“, declară unul din părinții micuțului Star.

Generația unisex

Franki D. are 14 ani și se consideră un „semibăiat“, adică se identifică doar parțial ca aparținând genului masculin. De fapt, în toată această fluiditate sexuală care se poartă în tot mai multe state de pe glob, poți fi băiat, fată sau niciunul dintre cele două genuri. Depinde ce dorești. Franki, de pildă, are părul verde-deschis și o înfățișare androgină, iar în rest, nu se deosebește mult de ceilalți adolescenți. Stă ore în șir pe internet, merge la concerte și ascultă muzică în căști. Nimic special în afara identificării lui ca persoană neutră.

Întreaga noastră viață ne-am obișnuit să bifăm fie sexul masculin, fie cel feminin în toate formularele completate și nu ni s-a oferit niciodată încă o pătrățică pentru o alternativă. Ei bine, iată această zi, în care să avem încă o variantă, devine posibilă pentru unii dintre noi. Dicționarul Oxford a introdus începând din 2016 temenul „genul fluid“, iar câteva persoane din Statele Unite au reușit deja să-și schimbe certificatul de naștere, având în vedere că există, mai nou, varianta de a te poziționa undeva între cele două sexe existente până acum. Astfel, statul Washington a decis la începutul anului să ofere a treia opțiune de sex pe certificatul de naștere. În această ordine de idei, rezidenții acestui stat american care nu se identifică nici ca femei, nici ca bărbați vor putea trece „X“ în a treia căsuță privind genul persoanei în discuție.

Premiere notabile

Australia a fost prima țară din lume care a recunoscut a treia clasificare privind genul oamenilor, Alex MacFarlane fiind prima persoană din lume care are sex nedeterminat. Iar această categorisire oficială a avut loc în 2003. În 2014, Norrie May-Welby a fost declarat(ă) ca având „status nederminat“. Iar în 2016, Jamie Shupe și-a schimbat sexul în a treia opțiune. Din 2017, în Ontario există posibilitatea de a trece „X“ pe permisul de conducere în dreptul sexului. Și tot anul trecut, în aprilie, s-a născut primul copil din lume – Searyl Atli Dotl  – cu card de sănătate, pașaport și certificat de naștere pe care a fost trecut „genul neutru“. Germania a fost prima țară europeană care a recunoscut sexul nedeterminat pe certificatele de naștere și asta chiar din 2013! –, în timp ce în Thailanda se vorbește de ceva vreme despre „ladyboys“, un soi de „fetebăieți“.

Revoluția sexuală

În concluzie, revoluția sexuală este în toi. „Oamenii intersex“ sau „al treilea gen“ s-au infiltrat deja în societate, de ceva ani încoace, și au început schimbări fără precedent în istorie. Termenul de „fluiditate sexuală“ este preluat din comunitatea LGBT, însă începe să zguduie din temelii întreaga societate actuală, iar asta, mai ceva ca homosexualitatea sau transsexualitatea în urmă cu câteva decenii. Vedete hollywoodiene precum Angelina Jolie și Pink își cresc copiii neutri, iar acest lucru nu face decât să confirme necesitatea exteriorizării unei noi identități. Cel puțin în viziunea susținătorilor acestei noi „mode“, pentru că, de partea cealaltă, există în continuare destui cârcotași.

Cum îi va influența, ani mai târziu, această incertitudine sexuală pe copiii crescuți nici ca băieți, nici ca fete? Sau și ca băieți, și ca fete? Conform unui număr destul de mare de psihologi, vor fi evidente diverse modificări la nivel psihologic și emoțional la cei care nu-și cunosc identitatea sexuală. Și cât de dificilă le va fi adolescența și, de fapt, întreaga viață celor care se diferă atât de mult de majoritate? Sunt întrebări care așteaptă răspuns și care merită cântărite pe toate părțile până se ia o decizie – de-a urma noua ideologie sau de-a o condamna cu fermitate.        

 

În 2013, Germania a fost prima țară europeană care a recunoscut sexul nedeterminat pe certificatele de naștere, iar în 2017 s-a născut primul copil din lume de „genul neutru“.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Alexandra Rotărescu
Foto: 123RF

Comments

comments

6 thoughts on “Revoluția sexuală: genul neutru

    1. de ce? cred ca lucrurile au stat mereu asa, doar ca de data asta in fine ne putem manifesta fara constrangeri.

      1. Hai serios: Si la ce alte constrangeri mai esti supusa? Faptul ca au o problema la mansarda nu poate fi o cauza a acestei dereglari?

        1. nu problemele la mansarda sunt cauza. homosexualitatea exista dintotdeauna. problema este lipsa de toleranta, agresivitatea verbala inutila si incapacitatea de a intelege ca unii oameni pot sa fie altfel. in cazul celor care gandesc asa, limitat, cred ca sunt probleme mai mari.

          1. @Otilia, desi ai dreptate in ce spui, comentariul tau nu se leaga de subiectul articolului. Articolul vorbeste despre genul cu care ne identificam, iar tu vorbesti despre sexualitate – doua lucruri total diferite.

Leave a Reply