Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Elena Santos: De trei ori soție

Elena Santos: De trei ori soție

Povestea de viaţă a Elenei Santos ajunge cât pentru trei vieţi obişnuite: s-a căsătorit de trei ori. De fiecare dată, era însărcinată: cu acelaşi bărbat. Află cum drumul spre „împreună până la adânci bătrâneţi“ poate fi o călătorie pe ape învolburate, dar de iubire temperate.

Am aproximativ jumătate de an de când mă ştiu cu Elena şi ne văzuserăm de vreo trei ori până la acest interviu, dar de fiecare dată am tot descoperit ceva uimitor la ea, ceva ce activitatea de pe contul de Facebook – unde socializăm mult mai des – nu lasă se întrevadă. Savuram o cafea într-o pauză de conferinţă şi discuţia a dus spre tema relaţiilor de cuplu. În câteva cuvinte, m-a făcut şah-mat cu întâmplări din relaţia sa de cuplu. Şi-atunci mi-am zis că asta-i o poveste care trebuie să ajungă la publicul larg.

Aşa că am stat vreo două ore de vorbă pe această temă, ea povestind, plină de bucurie, şi despre cele bune, şi despre cele grele din viaţa sa personală, în timp ce pe mine m-a uitat fascinaţia cu gura căscată şi cafeaua neconsumată de surprinzătoarele întâmplări ale Elenei Santos:

Cum v-aţi întâlnit tu şi soţul tău?

Eu am plecat pe un vapor de croazieră muncesc, dar, de fapt, plecasem după iubitul meu de la vremea respectivă. Fiind dragostea atât de mare – era primul meu iubit – am renunţat la tot şi m-am dus după el pe vapor, în Canada. Vaporul se numea Little Princess, făcea parte din seria aceea Love Boat, a fost şi-un film cu numele ăsta. Acolo, la îmbarcare, m-a văzut Nelson, el lucra deja pe vapor, la restaurant. Eu nu l-am văzut atunci.

El era ajutor de ospătar la vremea aceea – junior waiter, iar eu eram ajutor de ajutor de ospătar, adică buffet stewart, trebuia să şterg mesele şi să debarasez. Dar ce conta pentru mine, că eu mă dusesem acolo după dragostea vieţii mele. El a binevoit să aibă o altă relaţie acolo, în afară de cea pe care o avea acasă şi despre care eu nu ştiam. Deja era prea mult pentru el şi a trebuit să renunţe la ceva. Aşa că a renunţat la mine. Eu mă gândeam ce fac, sunt pe mare, n-am cum să întorc acasă… am început să plâng. De câte ori mergeam în restaurantul personalului, eu şi Nelson stăteam cumva faţă în faţă, la mese diferite, fiecare cu colegii lui, eu cu românii, el cu portughezii. Şi mă vedea plânsă non-stop şi a început să intre-n vorbă cu mine, ca să compătimească, să fie lângă mine, să susţină. Încet-încet, am aflat că şi el venea dintr-o relaţie de 6-7 ani care se terminase şi ne plângeam unul celuilalt.

Croaziera din Vancouver până în Mexic a durat şapte zile. Între timp, am oprit în port în Honolulu şi el m-a invitat pe punte la etajul 12 sau 14… Acolo ne-am sărutat prima dată, trecuseră 3-4 zile de când ne văzuserăm. Dar mi s-a părut o eternitate, parcă ne cunoşteam de-o viaţă, ne-am apropiat foarte repede!

Când am ajuns în Mexic, am decis să ne mutăm împreună în aceeaşi cabină. Am început o relaţie frumoasă pe vapor. Am văzut că se fac bani din munca pe vapor la vremea respectivă chiar veneam cu bani frumoşi acasă şi am decis să ne aranjăm contractele astfel încât să le facem tot împreună. După ce se termina un contract – contractele au cam opt luni – fiecare se ducea la el în ţară, relaţia continua pe internet şi la telefon. Era în 1999.

Câte contracte aţi făcut aşa?

Vreo opt… Am rămas însărcinată în timpul unui contract şi n-am spus nimănui pentru că, dacă rămâi însărcinată la bord, automat eşti pusă pe liber. În contract scrie că nu ai voie şi, tocmai de aceea, îţi oferă gratuit anticoncepţionale, prezervative… Eu am spus doar superiorului meu că sunt însărcinată şi m-a înţeles pentru că ne îndrăgise foarte mult pe mine şi pe Nelson, eram nişte angajaţi perfecţionişti, cu scoruri bune.

S-a terminat contractul şi am plecat în Portugalia, unde am petrecut sărbătorile de iarnă. Am fost apoi în România, unde, între timp, ne cumpăraserăm un apartament în Bucureşti, deschiseserăm şi o mică afacere de care aveau grijă părinţii mei şi produceam suficient astfel încât să trăim toţi decent: mica noastră familie, mama cu tata, fratele meu… Din România mi-am luat rochia de mireasă şi ne-am întors în Portugalia. Pe 8 februarie 2000 am făcut nunta acolo, doar cu familia lui, urmând ca, după ce nasc, să venim în România şi să facem botezul şi o a doua nuntă.

Păi, şi de ce aţi hotărât să stabiliţi în România, şi nu în Portugalia?

Pentru că el provine dintr-o familie mult mai înstărită şi mama lui, la vremea respectivă, m-a considerat aşa cum erau considerate acolo majoritatea româncelor, moldovencelor, ucrainencelor pe atunci: o femeie uşoară care dorea să pună mâna pe un străin cu bani ca să plece din ţară sau să obţină viză. Cu timpul, şi-a dat seama că nu sunt aşa.

Eram deja însărcinată când am decis să rămânem acolo şi am sperat că se schimbă lucrurile, să accepte, să vadă sunt fată de casă. Încercam zi de zi să-i demonstrez, cu portugheza mea stâlcită, cum sunt cu adevărat. Nelson m-a lăsat acolo, însărcinată în şapte luni, şi-a plecat înapoi pe vapor. Urma să-şi întrerupă contractul când năşteam şi, apoi, avea să plece din nou, fiind liniștit că sunt pe mâini bune, cu părinţii lui.

S-a întâmplat ca vaporul să ajungă în port mai devreme de sfârşitul contractului. El nu mi-a spus, a vrut să-mi facă surpriză. A venit, m-a văzut, am stat câteva ore împreună şi-a plecat înapoi pe vapor, urmând să se întoarcă peste o săptămână, ca să-mi fie alături la naştere. Eu am fost foarte emoţionată trebuia să nasc în jur de opt iunie – dar s-au declanşat contracţiile mai devreme.

Mama lui a chemat Salvarea şi m-au dus la o clinică semiprivată. Când cei de la spital au aflat că sunt din România, au avut acelaşi tip de reacţie ca şi mama lui Nelson: m-au lăsat de izbelişte, eu fiind în pijamale, fără papuci, fără nimic, doar cu halatul de casă pe mine, m-au lăsat să stau pe un scaun, aveam toată apa scursă, eram dilatată patru centimetri şi m-au lăsat aşa…

În portugheza mea stricată, le-am zis că îi dau în judecată şi totul s-a schimbat! Am fost cazată în cameră VIP, cu nutriţionist – s-au gândit ei că, dacă vin din România, am o altă alimentaţie – am fost tratată ca o celebritate. Am născut a doua zi, totul a fost ok, au stat două asistente lângă mine mereu, am fost tratată extraordinar!

V-aţi căsătorit acolo, ai născut acolo, de ce v-aţi întors totuşi în România?

După naştere, am fost să-mi înregistrez copilul la Ambasada României, la Lisabona, adică la vreo 200 şi ceva de kilometri de zona unde locuiam. La întoarcere, am avut accident de maşină grav. Eram cu soacră-mea, copilul – avea două săptămâni – şi unchiul lui Nelson. Din cauza unei alte maşini, în care erau nişte puştani care m-au tot şicanat în trafic, am lovit alte cinci maşini. Toţi am suferit în urma accidentului, maşina noastră s-a făcut acordeon; soacră-mea a avut fracturi de braţe, picioare, copilul – capul crăpat, eu – coastele fracturate pe o parte, mi-a intrat volanul în piept… În cele cinci maşini pe care le-am accidentat nu era nimeni, pentru că toţi coborâseră, era un convoi funerar în faţa mea…

Într-o fracţiune de secundă i-am scos pe soacră-mea şi copilul din spate, nu ştiu cum, că maşina aceea era în două uşi; de la motor ieşea fum – am luat extinctorul, am deschis capota şi am pulverizat spumă… toate s-au întâmplat într-o fracţiune de secundă. Nu ştiam că de pe faţa mea curge sânge, că eram rănită… Am stat 48 de ore sub observaţie în spital pentru că li s-a părut ciudat că sunt pe picioare la felul în care arătam de distruşi. Soacră-mea a rămas cu cotul un pic deplasat, nu poate să-şi mişte mâna ca lumea, dar, în rest, toate s-au sudat la loc ok.

Relaţia mea cu ea s-a stricat şi mai tare de atunci, pentru că mereu mă învinovăţea că din cauza mea este distrusă, că nu mai poate ieşi în societate, cu prietenele la cafea…

Nelson ce-a zis când a aflat de accident?

ia primul avion şi vine acasă. Iar dacă nu mă înţeleg deloc cu maică-sa, atunci să-mi iau bilet de avion spre România şi vine şi el aici. Şi asta s-a întâmplat. La începutul lui iulie eram în ţară deja. Copilul era ok, în România i-am făcut o tomografie să văd dacă e ăn regulă.

Când am decis că apartamentul nu mai este suficient şi voiam să ne facem şi o casă, am hotărât să ne îmbarcăm iar, ca să mai facem rost de bani. Aşa că l-am lăsat pe Alex cu părinţii mei şi am plecat cu un contract de opt luni. Bine, după ce am născut, eu nu am mai putut sta niciodată atât pe vapor. Stăteam 5-6 luni, dorul de copil era prea mare. Stăteam acasă câteva luni, plecam pe mare câteva luni…

La vreo patru ani după nuntă, într-unul dintre contracte, am aflat că Nelson mă înşela. El obişnuia să mai meargă seara, după muncă, la barul echipajului şi mai uita să vină în cabină. Eu credeam orbeşte în el. Dar, într-o noapte, am zis să-l verific. M-am dus la bar şi nu era acolo. Până la urmă, asistenta lui – între timp, promovase şi avea asistenţi – mi-a zis că e cu cineva. A doua zi, l-am întrebat şi pe el despre asta şi a zis „da, mi-am făcut de cap cu două pasagere, două japoneze“. Exista şi o thailandeză, dar era parte din echipaj. Şi n-au fost numai astea, au fost mai multe.

El zicea mereu că tot pe mine mă iubeşte, că a fost doar o scăpare… vrăjeli de bărbat! Şi i-am zis aşa: „Uite, facem în felul următor: eu debarc, pentru că nu mai vreau să aud de cine ştie ce alte relaţii mai ai sau ai mai avut în trecut, despre care eu nu ştiu! Eu motivez că vreau să fiu alături de copil, ca să-mi las o continuitate la contracte, mă duc acasă şi tu ai o săptămână te gândeşti. Dacă în săptămâna asta nu ai venit acasă, eu merg şi divorţez!“

Am ajuns acasă şi după două zile m-am dus la avocat, care mi-a spus ce acte trebuie să pregătesc. Şi, la nici câteva zile, Nelson a venit acasă. Tot aşa, mi-a făcut surpriză: a sunat-o pe verişoara mea să-l ia de la aeroport şi noaptea m-am trezit cu el în casă. Şi-a zis: „Am ales familia!“ Legal, atunci nu ne-am despărţit, dar a fost acea perioadă în care am stat despărţiţi.

La câteva zile, am fost să petrecem la munte, unde am rămas însărcinată cu Riana. De atunci, eu n-am mai plecat pe vapor. El s-a mai dus o dată, câteva luni, după ce am născut, şi a decis că stilul ăsta de viaţă nu-l mai reprezintă şi rămâne de tot acasă, ca să construim, pas cu pas, o relaţie durabilă. Pentru că noi, practic, nu avuseserăm o relaţie pe uscat, ci mai mult pe vapor.

Când a fost a doua nuntă?

Pentru că nu mai apucaserăm să facem nuntă în România odată cu botezul lui Alex, am hotărât s-o facem când eram însărcinată cu Riana. M-am îmbrăcat în rochie albă, am fost la biserică, tot tacâmul.

Totul a fost frumos o vreme, însă, după un timp, relaţia noastră nu mai era atât de puternică, ajunseserăm să comunicăm strictul necesar, eu munceam la Intercontinental şi petreceam foarte puţin timp acasă, iar Nelson se ocupa de afacerile noastre. A fost un colaps între noi, nu mai exista nicio chimie, niciun romantism, ne răciserăm. Eu munceam foarte mult şi simţeam că nu mai primesc atenţie. Dar şi el muncea foarte mult… eram obosiţi amândoi. Eu am avut şansa să cresc profesional, am plecat de la Intercontinental – unde eram director de marketing şi conferinţe – şi am pus pe picioare Hotel Premier Palace, de la zero. Eu am fost directorul general al întregului trust. De acolo am plecat la un alt hotel şi tot aşa.

Între timp, tot perfecţionându-mă şi tot mergând la cursuri, chiar şi în afara ţării, am ajuns să am eu o relaţie cu cineva. Pentru că acea persoană îmi dădea atenţia de care avem nevoie. Mai era şi politician şi îmi ziceam „uau, un politician îmi dă mie atenţie!“ destul de controversat personajul… Eram în culmea fericirii: eram în punctul culminant al carierei mele, cineva care îmi plăcea îmi dădea atenţie… nu mai vedeam nimic! Nici copii, nici nimic nu mai vedeam!

Nelson a aflat?

Da, Nelson a aflat din e-mailuri pentru că eu, deşteapta de mine, nu mă ascundeam… politicianul îmi dădea mesaje la 2-3 noaptea că i-e dor de mine, îmi trimitea flori şi acasă, şi peste tot… Nelson a aflat de relaţie şi s-a împrietenit cu soţia acestui politician!

Trebuia să serbăm aniversarea căsătoriei din Portugalia, pe 8 februarie. Şi el mă aştepta la restaurant, rezervase masă, iar eu am uitat să mai vin, m-am dus direct acasă. Şi atunci, în seara aceea, mi-a spus că ştie de relaţia mea. I-am zis: „Nu te mai iubesc şi vreau să divorţăm pentru că sunt îndrăgostită de altcineva!“ A fost de acord.

Dar tu ştiai că politicianul este însurat?

Da, dar şi el decisese să divorţeze, chiar mă ceruse în căsătorie. Între timp, am făcut o escapadă pe la Bruxelles – el era europarlamentar – am trecut un pic şi prin Franţa… aventuri din astea, de copii îndrăgostiţi. Când m-am întors acasă, am băgat actele de divorţ. Am şi decis să plec din casă şi m-am mutat la mama cu copiii.

Am fost despărţiţi o lună. Pe 31 martie ne-am dus la tribunal, era prima înfăţişare. Europarlamentarul băgase şi el divorţ în acelaşi timp, iar avocatul lui ne reprezenta pe amândoi în procesele noastre de divorţ. Numai că, atunci când ne-am dus la tribunal, s-a întâmplat ceva neaşteptat; judecătorul ne-a întrebat: „Vreţi să divorţaţi?“ Am zis amândoi „da!“ „Vreţi să împărţiţi bunurile?“ pe Nelson nu l-a interesat nimic. „Cu copiii cum faceţi?“ Nelson a zis să-i iau eu pe amândoi. Şi zice judecătorul: „Păi, ăsta e cel mai scurt divorţ din activitatea mea!“ Cinci minute a durat. Ne-a mai întrebat o dată: „Sunteţi siguri?“, noi ne-am uitat unul la altul, parcă nu mai eram atât de siguri, dar am zis „da“.

Am ieşit pe hol să ne luăm la revedere şi, în loc de asta, ne-am strâns în braţe, ne-am pupat şi ne-am împăcat. Dar nu mai puteam să ne mai întoarcem în sală, că nu ne dădea voie să-i spunem judecătorului că ne-am răzgândit! Actele au mers, am primit decizia de divorţ. Şi din ziua aia am început să avem o relaţie foarte frumoasă! Ceva s-a schimbat în Nelson de atunci. Cred că avea nevoie să fie un pic scuturat şi el, ca să reuşească să-şi elibereze sentimentele, să le exprime mai mult faţă de noi. Şi, de atunci, trăiesc o poveste foarte frumoasă alături de Nelson. Nici nu-mi închipuiam că poate zace un asemenea om cum e acum!

Ce se întâmplă acum e mai frumos decât aveaţi la început?

Daa, mult mai frumos! Acum avem rezolvări la orice, ne susţinem unul pe altul, ne încurajăm, susţine copiii, îi lasă înveţe din greşeli… este un tată şi un soţ implicat. Am descoperit că cel mai bun prieten al meu este el!

Noi doi nu ne-am îndrăgostit pur şi simplu, cum o faci la 14-15 ani. Pe noi ne-a apropiat suferinţa la început. Bine, el a zis: „M-au atras mai întâi ochii tăi!“ e, aveam altă culoare la păr pe atunci, făcea un contrast frumos cu ochii, mă şi aranjam mai mult… probabil s-a îndrăgostit de apariţia mea la acel moment. Dar pe mine cred că m-a atras mai mult faptul că mi-a fost alături atunci, la început.

În ce împrejurări a apărut al treilea copil?

Al treilea copil pur şi simplu s-a întâmplat! Ne-am apropiat mai mult după divorţ, am început să avem relaţii intime mai dese şi mai pătimaşe… I-am spus că îmi doresc al treilea copil şi nu reuşeam să rămân însărcinată. Parcă îmi luasem gândul şi, la un moment dat, am stabilit cu el şi copiii să adoptăm. El dorea să vadă fericită şi mi-a zis: „Dacă tu îţi doreşti şi consideri că eşti pregătită pentru un alt treilea copil, sunt de acord să adoptăm”. Ne-am interesat de un orfelinat, trebuia să demarăm actele luna următoare, numai că am descoperit că sunt însărcinată şi n-a mai trebuit să adoptăm. Şi aşa a apărut Sara.

Cum a venit a treia nuntă?

Oarecum din obligaţie a venit. Eram însărcinată cu Sara şi aveam prieteni un cuplu care avea nevoie de naşi şi au venit la noi. Le-am spus că nu mai suntem cununaţi, iar preotul ne-a spus că nu îi putem năşi. Şi am decis să facem un barbeque party, cu două condiţii pentru invitaţi: toată lumea să fie îmbrăcată în ceva alb şi, dacă vor să ne aducă un cadou, să fie o plantă sau un pom, pe care să le sădească la noi în curte şi, de fiecare dată când vor veni, să-şi vadă planta cum a evoluat.

Deci nunta a treia a fost în blugi şi cămaşă albă. Au venit acasă preotul şi cei de la primărie şi ne-au căsătorit. La o săptămână i-am cununat pe fini, peste alte două săptămâni am născut-o pe Sara.

De data asta, m-a cerut Nelson în căsătorie. Pentru că prima dată eu l-am cerut, la puţin timp după ce ne-am cunoscut. Şi-atunci mi-a răspuns: „Da, dar nu acum, pentru că nu e timpul şi n-avem bani. Peste ceva vreme, o să ne căsătorim“. Şi ne-am căsătorit la vreo patru ani după ce ne-am cunoscut.

Acum m-a cerut ca la carte: a îngenuncheat, mi-a dat un inel. (Elena îmi povesteşte cu emoţie despre istoria bijuteriilor de pe inelarul său stâng.) Ăsta e inelul de boyfriend-girlfriend, care se dă în Portugalia atunci când decizi să ai o relaţie serioasă cu cineva. Mi l-a dat în primul an când am fost acolo, eram iubiţi.

La prima nuntă, cea din 2003, am primit verigheta. Şi cu verighetele astea e o poveste: eram pe vapor, ne gândeam să ne căsătorim şi-am zis ca fiecare să deseneze separat cum vede el verigheta. Şi am desenat-o amândoi la fel! Fix cu semnul ăsta al infinitului, fix la fel. Nu am găsit pe nicăieri verighetele astea şi-am zis: „Hai să le comandăm!“

Şi ne-am dus o dată în Portugalia, cred că era oraşul unde locuise el cu acea iubită care l-a părăsit după relaţia de şase ani şi, când ne plimbam noi aşa, de mână, am intrat într-un magazin micuţ de bijuterii, din ăsta uitat de lume, de cartier. Şi-acolo le-am găsit şi ni s-au potrivit fix amândurora, n-a trebuit nimic modificat la ele! Destinul! Iar acum, la ultima nuntă, a venit cu buchetul de flori şi mi-a adus o şaibă luată din garaj şi mi-a zis: „Uite şaiba! Vrei să fii soţia mea?“ De 14 ani de zile aşteptam eu momentul ăsta!

Acum, pot să spun sincer că simt că vom îmbătrâni împreună. Simt asta din comportamentul amândurora şi din legătura puternică dintre noi. Am terminat cu fluturaşii, ne-am maturizat! Ador relaţia pe care o am acum. Îl ador pe Nelson de acum! Am impresia că suntem o familie perfectă acum, o familie cu de toate! Domină în casă sentimentul de împlinire, linişte, confort emoţional.

Deocamdată, nu ştim dacă vor trăi împreună până la adânci bătrâneţi, dar, după cum i-am văzut la şedinţa foto, spun cu mâna pe inimă este foarte probabil.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Georgiana Idriceanu
Foto: Mihai Nicolae

Comments

comments

Lasă un răspuns