Știu că ai pornit dintr-o cu totul altfel de lume și ai avut o formare cu totul altfel. Acum ești un artist și un designer vestimentar de mare succes. Cum s-a petrecut schimbarea?
Am fost un artist în tot timpul ăsta, nu s-a schimbat ceva în mine, ci contextul, s-a schimbat ceva în viața mea. Dintotdeauna am văzut lucrurile mult mai colorat sau poate griurile și alburile mele au fost mai intense decât ale altora. Dar nimic nu se întâmplă fără Dumnezeu. Asta cred, din tot sufletul. Nu sunt o habotnică, dar spun că ale mele credințe și felul în care eu văd lucrurile sunt foarte personale și au un impact foarte important pentru felul în care decid să acționez.
Corpul nu este o suprafață inertă. Cum alegi desenele cele mai bune pentru a fi imprimate și purtate pe corpul uman, cu forme atât de variate? Ce rol au croiala și materialele alese?
Arta purtabilă este despre legătura între corp și arta pe care o poartă. E fizică, nu e artă. De exemplu, rochiile mele care sunt făcute din voal și au volumetrii foarte mari se întâmplă să fie artă purtabilă doar cu ajutorul femeilor care le poartă. Există femei care sunt mai domoale, au un fel mai molcom, și-atunci rochia aceea nu se va război în spatele lor într-un mers frenetic. Există și femei temperamentale, care fac ca volumele rochiilor pe care le poartă și arta care este imprimată pe ele să capete noi forme – se întâmplă în funcție de persoana care poartă rochia. O rochie poate fi purtată la pas pe Calea Victoriei, dar poate fi purtată și în timp ce alergi după un taxi spre cea mai furtunoasă întâlnire din viața ta amoroasă.
Pictezi pentru a imprima pe haine sau imprimi pe haine ceea ce pictezi?
Eu imprim pe piele. Creez pentru mine în primul rând – sunt lucruri pe care le faci ca să fii tu fericit și în momentul acela ești gata să dai ce-i mai bun. Încerc să fiu cea mai bună variantă a mea în fiecare zi.
Ce câștigă opera de artă adusă în vestimentație?
Câștigă viață, iar viața este cel mai important lucru pe care îl deține fiecare dintre noi: posibilitatea de a fi mai bun, mai îndrăzneț, de a fi. E asumare.
Ce feedbackuri ai de la femeile care îți poartă creațiile?
Sunt foarte diverse. Societatea face să fie așa. S-a pierdut zona coutourieră, au trecut vremurile când intrai în atelierul de creație vestimentară nu numai pentru a primi un sfat, ci și pentru a împărtăși ceva cu creatorul pentru ca el să înțeleagă cine ești tu și ce ți se potrivește cel mai bine. Cred că eu sunt un influencer foarte domol, încerc cât mai puțin să influențez și încerc cât mai mult să scot omul din zona de influență. Nu reușesc tot timpul, dar uneori da și văd că ceea ce se întoarce la mine îmi întrece așteptările: nici nu mă așteptam ca un om să scoată din el ceva atât de bun și de sincer într-un timp atât de scurt.
De ce crezi că nu este mai multă culoare în vestimentația româncelor?
Sfera care generează toate griurile e așa de complexă la noi, încât oamenii uită de culori.
Unde ți-ai prezentat colecțiile și unde ai vrea să le mai prezinți?
Am prezentat în diverse capitale ale lumii: Milano. Atena, la Feeric – care din punctul meu de vedere este cea mai interesantă platformă de fashion din România din ultimii ani. Pentru mine a fost de un real ajutor, ca designer la început de drum. Lumea mă apreciază în calitate de designer când de fapt eu sunt artist – consider că fashionul e fashion, dar arta e altceva și nu ne putem raporta în egală măsură –, dar în același timp putem spune că și fashionul e o formă de artă. Mi-ar plăcea să îmi pot prezenta creațiile pe marile podiumuri din lume și să existe câte un showroom în fiecare mare capitală a modei – asta și-ar putea-o dori oricine. Dar mie nu mi-ar plăcea să fac asta în calitate de designer, ci mi-ar plăcea ca arta mea să fie reprezentată prin linia mea de artă purtabilă peste tot în lume, și atunci cred că strategia asta de marketing pe care am ales-o și-ar duce la împlinire forma pentru care a fost concepută. În ceea ce mă privește, îmi este foarte greu să mă despart de tablourile mele; punându-le sub formă de print, mi-e mult mai simplu să nu mă despart de ele, dar totuși să le pot da mai departe. Se creează cumva un muzeu stradal și le vezi vii, nu e ca pe pereții muzeului unde vii o dată… La muzeu nu vii de 20 de ori decât dacă ai o pasiune deosebită. Bine, pentru mine vor avea oamenii, în timp… Dar trebuie schimbate niște lucruri aici. Mi-ar plăcea să fiu ministrul Culturii într-o zi. România este foarte ofertantă artistic. Numai că și artiștii înțeleg de multe ori greșit lucrurile: nu trebuie neapărat să te gândești totdeauna la tine ca fiind centrul; poți să te gândești că tu, artist, poți să întâlnești un artist mai mare decât tine și să ajuți ca acel om să construiască și tu să faci parte din construcția lui. Tabla de șah are și pioni, important este să te afli pe tabla de șah și eu acolo vreau să fiu, nu contează în ce calitate. Nu m-am poziționat și nu mă interesează prea mult.
Eu cred că acest fel de a gândi este premisa împlinirii și bucuriei. Ce planuri de viitor ai?
Mă pregătesc pentru Pure London, târg internațional de fashion. Sunt nerăbdătoare să primesc două interne din Franța, sunt studente la Facultatea de Fashion and Arts și au aplicat prin facultate să facă internship în România la Luna Morgaciova. Abia aștept să învăț și eu niște lucruri de la ele! De curând am reușit să iau două linii de print și voi putea să printez atât pentru mine, cât și pentru alți designeri emergenți. Pe viitor îmi doresc să pot picta mai mult, să nu mai am atâtea griji despre cum pot să-mi scot colecția. Vizez fashionul sustenabil, mai ales că sora mea este doctorand în Dreptul Mediului și avem foarte multe discuții seara despre cât de frumos ar fi… Dar România încă nu este o piață pentru așa ceva, deoarece costurile ar fi nu duble, ci chiar triple și deci și prețurile ar fi foarte mari. Am un vis: să mă pot trezi la 2 dimineața, să apăs play și să meargă imprimeria. O sa fac un instastory când se va întâmpla asta – am un cont de instagram unde spun în glumă că „I’m documenting my life“. Cred că mi-ar plăcea să fac stand-up comedy.
Atelierul și showroomul tău sunt chiar imaginea ta. Ai folosit cele mai variate suprafețe pentru a-ți imprima lucrările: covoare, draperii, tapițerii. Te gândești să te extinzi către designul de interior?
Mi-ar plăcea foarte mult. Fiecare are astăzi posibilitatea să-și pună amprenta asupra mediului în care trăiește. Asta am încercat eu în showroom: să fie o experiență vizuală, olfactivă – folosesc diverse parfumuri pentru că îmi doresc ca, atunci când vin în showroom, partenerii mei (eu nu am clienți, ci parteneri care îmi propagă arta) să plece cu toate simțurile atinse, într-un mod plăcut sau mai puțin, dar important e să simtă. E ca în actorie: nu e important să te aplaude, ci să simtă ceva. Eu asta încerc să promovez: libertatea de a fi și de a simți ceea ce simți. Trăim într-o lume în care oamenii nu prea mai simt ori simt lucruri, dar nu mai știu cum să le ia asupra lor. Dar, dacă spui cu voce tare un lucru, dacă te auzi tu, știi deja dacă este în regulă. Nu prea ne cunoaștem, dar e și foarte greu acum, totul se schimbă de la o secundă la alta. Și fashionul e pe un fast-forward, acum marile case scot pe bandă pentru că au angajat designeri de top din toată lumea. Este un domeniu în care trebuie să fii veșnic viu – cum mori un pic, mori de tot. Eu am o vorbă: când mori, pe cruce rămân doar data nașterii și data morții, practic o singură informație, că ai trăit. Vrei să minți și cu asta? Dacă nu vrei, atunci trăiește!
Ești un artist foarte puternic, dar în același timp foarte cald, prietenos, fermecător și generos, o combinație, îndrăznesc să spun, extrem de rară. Cum o vezi pe femeia care îți poartă creațiile?
Arta mea nu se adresează doar femeilor. Mi-ar plăcea să fie purtată și de bărbați, hetero sau gay ori trans – azi e o chestie de normalitate și accepțiune. Cred că sunt femei care, din cauză că nu au timpul sau curiozitatea de a se căuta pe ele, împrumută repere, personalități, hashtaguri. Dar cea mai mare parte dintre cele care poartă arta mea o înțeleg. Unele înțeleg cum am vrut s-o transmit, altele cum vor ele s-o înțeleagă, dar asta mă deranjează mai puțin.
Îmi place să le ofer încredere femeilor care urmează să-mi poarte creațiile – o fac de fiecare dată înainte de o defilare, de exemplu. Expresivitatea nu e despre măsuri ideale și kilograme. Nu judec, nu fac evaluări, o apreciez pe fiecare în parte. Dacă o femeie, un model în cazul de față, se simte bine cu ea și în ceea ce poartă, va reuși să transmită mult mai bine mesajul artei pe care o poartă. Defilările sunt niște sărbători la care particip ca atare, mă pregătesc și eu pentru ea, mă pregătesc pentru a mă reprezenta și a-mi reprezenta arta. Nu înțeleg designerii care apar la sfârșitul colecției cu un tricou negru, obosit – e ca și cum ar refuza exact ceea ce sărbătoresc, creația lor.
În Berlin a venit la mine o femeie, localnică; purta o rochie creată de mine într-un fel la care nu m-am gândit niciodată și arăta minunat. Mi se întâmplă des asta și mă face să mă simt minunat. Clienții mei sunt partenerii mei și fiecare poate să-mi poarte arta după voia lui.
Crezi că un artist poate modela lumea sau măcar ceva din ea?
Cred că arta mea, așa purtabilă cum vreau să o dau eu lumii, nu e încadrată într-un stil anume și mi-a făcut totdeauna plăcere să mă joc cu limitele și să testez până în ce punct mă pot duce cu mesaje mai mult sau mai puțin subliminale. Arta pe care o explici nu mai e artă, motiv pentru care nu prea explic ceea ce fac și las pe cel care o poartă să o înțeleagă cum vrea. Mă bucură asocierea cu pop-artul. Dar mi-ar plăcea să fie o încadrare pur personală. E posibil să fie o chestie de ego, dar, atât timp cât crezi că un lucru e artă, e ca și cum ai spune „te iubesc“ și crezi asta. Arta e darul omului neiubit sau al omului care nu se simte iubit așa cum își dorește și încearcă să trimită mesaje subliminale pentru a fi înțeles. Arta e o declarație pentru tine, dar și pentru restul lumii. Arta e un manifest constant, care nu te lasă să mori, dar nu te lasă nici să trăiești. E minunată și înveți să ai răbdare.
Citește și:
- Alina Petrică: Prin teatru mă simt liberă
- Mihaela Mureșan: Toată lumea comunică, dar puțini sunt auziți
- Loredana Groza: Sunt o inovatoare de școală veche
Articol preluat din ediția de martie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Roxana Melnicu
Foto: arhiva personală